EPISODE · Jul 1, 2025 · 1H 35M
Dumitru Borțun: Ce rol au valorile creștine în proiectul de modernizare a României? | Pe Drept Cuvânt #101
from Pe Drept Cuvânt · host Florentin Țuca
Profesorul Dumitru Borțun a venit la #PeDreptCuvânt. Fost președinte al Asociației Române de Relații Publice, doctor în filosofie și eminent profesor universitar în cadrul Facultății de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA), specialist în comunicare și membru fondator al Asociației Formatorilor în Comunicare, Dumitru Borțun este, totodată, un popular autor și conferențiar. Pornind de la recent lansatul volum intitulat „România ca proiect. Studii despre o țară care a fost, care este și care ar putea fi“, în care vorbește, între altele, și despre „imperativul modernizării României“, l-am întrebat pe domnul Borțun cum vede dumnealui identitatea națională, cum ne raportăm noi la noi, de unde vine imperativul modernizării și ce înseamnă modernizarea României: ce anume e de modernizat, ce anume este de păstrat așa cum este? Și ce rol au valorile creștine în proiectul de modernizare a României? În partea a doua a dialogului nostru, am încercat să răspundem și altor întrebări de actualitate: De unde pornește ciocnirea dintre progresiști și tradiționaliști? Unde tragem linia de demarcație între progresul tehnicii și progresul în om sau în societatea umană? Ce fel de valori vrem să transmitem tinerilor de azi și de mâine? Este statul cel mai mare manipulator al zilelor noastre? Și, dacă este, cum să ne uităm noi la comunicarea publică? În fine, cum este folosit presupusul discurs instigator la ură ca pretext pentru cenzură? Și cum ne protejăm dreptul (fundamental) la liberă expresie?
What this episode covers

NOW PLAYING
Dumitru Borțun: Ce rol au valorile creștine în proiectul de modernizare a României? | Pe Drept Cuvânt #101
No transcript for this episode yet
Similar Episodes
Jul 17, 2026 ·105m
Jul 16, 2026 ·35m
Jul 13, 2026 ·69m
Jul 13, 2026 ·41m
Jul 11, 2026 ·82m
Jul 9, 2026 ·219m