Spandugino Podcasts

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut de la marile speranțe legate de Rusia la ceea ce reputatul istoric Georges-Henri Soutou numește „marea ruptură”? Cum se explică faptul că Rusia nu a reușit să preia modelul democrației occidentale liberale? De ce nu funcționează totuși „pacea rusească”? În ce fel a devenit invadarea Ucrainei de către Rusia un adevărat catalizator istoric pentru Uniunea Europeană? În ce constă ℎ𝑦𝑏𝑟𝑖𝑠-ul occidental? Ce ar putea face statele din Europa Centrală și de Est în contextul actual, când istoria devine tot mai imprevizibilă și mai turbulentă, pentru a nu intra în sfera de influență rusească? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑢𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑍𝑖𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎 1989‒2024, recent apărut la Editura Spandugino, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pătrunzătoare reflecție asupra actualelor conflicte dintre Occident și Rusia, a căror miză, prefigurată încă de la început în programul politic al lui Vladimir Putin, constă în reconstituirea sferei de influență geopolitică, economică și militară a fostei URSS.0:00 Generic0:14 Introducere09:47 „Mitul acesta [cea de-a treia Romă] a apărut undeva în secolul al XVI-lea în Rusia și n-a mai dispărut – ideea că Rusia e moștenitoarea Imperiului Bizantin care, cum știm, căzuse în secolul al XV-lea. Dar cum putea să fie Rusia moștenitoarea Imperiului Bizantin, de vreme ce Imperiul Bizantin abia a creștinat-o în secolul al X-lea?”17:46 „În primul deceniu, evident că Putin a jucat în altă piesă, adică a fost omul cu care se putea discuta, care tocmai transmitea spre partenerii Rusiei semnalul că nu mai există risc de haos...”26:44 „Însă Occidentul, care a devenit din ce în ce mai lucid – adică din ce în ce mai puțin idealist și naiv, pe măsură ce situația drepturilor omului sub Putin s-a deteriorat –, a căutat totuși să-și securizeze spațiul de libertate democratică.”35:19 „Teoria eurasianiștilor din jurul lui Dughin și al altora este că Rusia nu e un stat, ci un stat-civilizație. Or, asta e o minciună. Nu e un stat-civilizație. Este un stat cu geneză normandă, vikingă, e un stat cu o evoluție dictată de implanturi occidentale...”47:20 „În primul rând, e concepția iluministă că valorile legate de drepturile omului sunt universale, universal aplicabile și universal dezirabile. Or, ceea ce vedem este că, de fapt, democrația liberală în sens modern și capitalismul reprezintă două forme de guvernare și de economie care sunt specifice celor două Americi și Europei...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/287-marea-ruptura-de-la-caderea-zidului-la-razboiul-din-ucraina.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată este această formă de moarte, prin dimensiunea sa publică? Ce fel de gânditor este acela care ar fi în stare să moară pentru o idee? Cum a devenit corpul, ca purtător de mesaj, o parte însemnată a proiectului filosofic propus de profesorul Costică Brădățan? Dacă filosofia e înțeleasă „ca mod de viață”, s-ar putea spune că ea reprezintă deopotrivă un mod de a ne învăța despre moarte? În ce fel s-a schimbat lumea modernă prin dispariția spiritului tragic din conștiința oamenilor? Este o iluzie sau mai degrabă o prejudecată faptul că astăzi, în rândul filosofilor, nu se mai moare pentru o idee? În ce context devine relevantă libertatea? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții a cărții-eveniment 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑗𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑙𝑜𝑟, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează o temă perenă a reflecției umane, evocând o serie de experiențe emblematice, adevărate pilde de martiriu, pe canavaua cărora se țes portretele unor gânditori exemplari, cu o anumită structură mentală și spirituală, dispuși să meargă până la capăt în numele înaltelor idei care-i animă.09:07 „Cartea a fost scrisă cu un alt titlu în minte. Se chema atunci – un titlu de lucru – 𝐹𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖. Mai târziu, după ce am terminat-o, editura [Bloomsbury] a propus un altul, care a și rămas, 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒, care e potențial mai atractiv, mai apetisant, mai incitant, dar nu exprimă riguros conținutul.”18:46 „Vă dați seama ce situație aveam acolo unde Thomas Morus era deja o victimă a sistemului. El trebuie să moară, convingerile lui religioase l-au adus în situația aceea. A petrecut deja o vreme în închisoare, în Turn, a fost frăgezit acolo și chinuit – era o formă de tortură totuși –, presat să cedeze...”30:03 „Nietzsche își începe cariera de filosof cu o lucrare despre nașterea tragediei. Și deja la Nietzsche se simte chestia asta, că dispare tragedia din lumea modernă, din gândirea noastră. Ceva s-a întâmplat în lume, că nu mai există acest spirit tragic, nu mai este nevoie de tragedie, nu mai există o percepție tragică a lumii...”39:35 „Ați menționat la început anul publicării cărții. Atunci când am conceput-o, era pur și simplu un proiect cărturăresc, de istoria gândirii, de istoria comportamentului filosofic. Mi se păreau cazurile alea foarte interesante și, în termeni de a povesti, de arta povestitului, era mult potențial acolo.”48:35 „Actul spunerii adevărului – actul filosofării – devine important și capătă greutate atunci când există repercusiuni. Suntem în aceeași situație. Ce lume ai prefera din toate? Ideal ar fi să nu fie repercusiuni, să poți spune ce-ți trece prin cap, dar în același timp totul își pierde greutatea, și sensul, și semnificația.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/275-a-muri-pentru-o-idee.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană. 0:00 Generic0:13 Skip Intro09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...”19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.”27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...”39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.”47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce măsură raportarea la Antichitate devine un adevărat test cultural pentru o epocă istorică? Trecutul antic este oare atât de îndepărtat de noi pe cât pare la prima vedere? Prin ce anume continuă să ne fascineze orizontul mental prefigurat în scrierile lui Homer și Aristotel? Cât de importantă este contribuția unor autori precum Henri-Irénée Marrou și Werner Jaeger la efortul de reconstituire a contextului  sociocultural din perioada lui Platon și Isocrate? Care sunt elementele de continuitate dintre 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 elenistică și 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 creștină? Cum a favorizat noua relație dintre suflet și virtute această schimbare de paradigmă culturală? Pe firul unor întrebări inspirate de arhitectura ideatică a volumelor 𝘐𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢ț𝘪𝘦𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 și 𝘊𝘳𝘦ș𝘵𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘶 ș𝘪 paideia 𝘨𝘳𝘦𝘢𝘤ă, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă explorare a unei epoci în care sensul primordial al educației era acela de a forma omul în spiritul dobândirii virtuții și al cunoașterii adevărului, esențiale pentru atingerea întregului său potențial de noblețe și demnitate.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este bine să revenim la un dialog despre verticalitate sau ar trebui, mai degrabă, să lăsăm totul la voia întâmplării? Ce determină, de fapt, această bulversare a valorilor în lumea în care trăim? S-ar putea spune că fericirea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în contrast cu suferința? Cât de periculos este să aruncăm în uitare lumea de ieri, pentru a ne bucura de cea de azi? Noile tehnologii ne fac oare viața mai complicată în acest vast și delicat câmp de reflecție al eticii și al credinței creștine? De ce este necesar ca ochii inimii să rămână deopotrivă deschiși către micile bucurii ale vieții? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, devine un stăruitor îndemn adresat omului de astăzi, de a nu abdica de la fibra interioară a conștiinței sale, în spiritul acelei înalte pedagogii a suferinței ilustrate de cardinalul Iuliu Hossu, cel care a cultivat un sentiment profund al compasiunii și al iertării, în pofida dramaticelor experiențe prin care a trecut în anii represiunii comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:49 „După 1990, când am intrat în circuitul universitar, eram foarte curios să văd când vor apărea primele publicații despre acele perioade care fuseseră tabu – să nu uit că Biserica mea fusese condamnată la dispariție din viața ei publică...”19:23 „E asumarea acestei lumi interioare care îi permite omului – evident, omului care conștientizează din perspectiva credinței – legătura cu Creatorul, articulându-și aici, în acest univers interior, felul de a trăi în așa fel încât corespondența cu veșnicia să capete reverberațiile consistenței.”29:06 „Evident, când ajungem în contextul concretului, mă gândesc spontan la lucruri pe care le-am întâlnit în lecturi și, cum anul trecut a fost foarte bogat în literatură și în publicații, am descoperit și eu această carte autobiografică a lui Timothy Snyder, 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, și m-a frapat că el spune la un moment dat că libertatea nu este o aruncare în gol de la înălțimea muntelui, ci e exact opusul...”39:05 „Unul dintre cei șapte episcopi martiri, care era copil de oameni simpli, Ioan Bălan – fusese episcop la Lugoj și s-a prăpădit în 1959, după închisoare și domiciliu forțat, nu departe de București, la Ciorogârla – spunea: «Un singur lucru e veșnic: Dumnezeu. Două chestii sunt perpetue: prostia și nestatornicia omului».”48:20 „Cred că e foarte important să redescoperim întoarcerea la spiritul pe care îl presupune convertirea. Și convertirea nu e doar pentru mănăstire, ci e o regândire a ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de ceea ce propune Hristos.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea profesorului Mihai Nadin? Care sunt principalele caracteristici ale noii lumi în care trăim și în ce fel se raportează aceasta la lumile de odinioară? Este „civilizația analfabetismului” o fatalitate, în măsura în care ne determină să ne asumăm depresiile și îngrijorările ei? Poate fi considerată o civilizație a libertății sau, dimpotrivă, un spațiu aflat sub semnul unor reguli constrângătoare? Ce fel de subiect uman produce cu precădere această „civilizație a analfabetismului”: unul liber și autonom ori mai degrabă unul asistat sau chiar dependent de noile sisteme de modele ale inteligenței artificiale? Ne dorim totuși un om mai bun sau ceea ce s-ar defini drept o „omenire fără oameni”? Inteligența artificială contribuie la sporirea analfabetismului ori creează ceva mult mai complex, o meta-alfabetizare? Pe firul unor întrebări inspirate de problematica volumului 𝘊𝘪𝘷𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢ț𝘪𝘢 𝘈𝘯𝘢𝘭𝘧𝘢𝘣𝘦𝘵𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, cercetător cu o remarcabilă activitate interdisciplinară, ce acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un strălucit desant al lucidității și al reflecției stăruitoare, îndemnându-ne să descoperim, în noua eră a sistemelor digitale, ce anume ne definește ca oameni, ce este cu adevărat semnificativ pentru noi și cum putem redobândi bucuria vieții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei? Este posibil ca ritmul trepidant în care trăim să lase urme vizibile asupra memoriei noastre? Actuala arhitectură educațională este oare în favoarea memoriei sau în defavoarea ei? Ce fel de modificări cognitive a generat, în ultimii ani, aplicarea frecventă a testelor-grilă în școala românească? În ce măsură s-a produs externalizarea memoriei în urma utilizării instrumentelor și a tehnologiilor digitale? De ce este important să facem distincția între ceea ce ne place și ceea ce ne este cu adevărat folositor? Care sunt punctele de inflexiune unde se poate lucra în sprijinul unei memorii mai bune, menite să ne orienteze în această lume tot mai complicată? Se poate spune că educația memoriei este marea bătălie a viitorului? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, este o captivantă pledoarie pentru educarea memoriei prin intermediul reflecției și al gândirii critice, asigurând o redutabilă cale spre libertate, dar și o busolă interioară care ne ajută să navigăm prin excesul de informații din prezent și să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...”20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...”30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».”40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?”50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...”1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».”1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.”18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.”32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.”42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică.0:00 Intro0:14 Skip intro10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.”18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.”28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.”39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.”51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.”1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...”1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are patru capitole, are patru laturi. Pătratul este figura geometrică perfectă. E prezumțios să faci un pătrat, pentru că nimeni nu are perfecțiunea în mod natural, dar merită să încerci. Viul – lumea, existentul – este sferic.”1:22:18 „Noi folosim cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță. Este un cuvânt pe care îl folosim adesea, bine, rău. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯ș𝘵𝘪𝘪𝘯ță vine din latinul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢, fiindcă avem o limbă latină. Cuvântul 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪𝘢 este un cuvânt nu foarte vechi latin; e un cuvânt care e folosit de Seneca, e folosit de Cicero, e folosit de Tacit și definit de Apuleius. De unde vine el? Din greacă, la fel ca foarte multe concepte.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului.0:00 Intro0:14 Skip Intro6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.”13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…”20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...”26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații.0:00 Intro0:14 Skip Intro8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...”15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.”23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.”32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.”19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».”28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.”38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.”45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».”58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”

Reziliența prin cultură. Stéphane Courtois - ISTORIE ȘI MEMORIE: DOUĂ DEMERSURI FUNDAMENTALE ÎNTR-O LUME ÎN SCHIMBARE Este criza sinonimă cu lumea noastră de astăzi? Cum au avut de suferit relațiile internaționale după căderea Uniunii Sovietice? Cum a ajuns Rusia să revină la calea autocratică, la jumătatea anilor '90? Sunt pregătite elitele occidentale pentru jocul manipulativ al Rusiei? Cum putem opri răspândirea minciunilor în spațiul public? Rețelele sociale sunt aliații istoriei sau ai pseudoistoriei, ai democrației sau autocrației? De ce curentul Woke reprezintă o subminare a fundamentelor civilizației occidentale? Cum se raportează un istoric la o lume „post-adevăr”? Pe firul acestor întrebări, dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, dovedește încă o dată importanța pe care o justă diagnoză a trecutului o are pentru înțelegerea focarelor de criză ale timpului prezent. (Traducere subtitrări: Evelina Crăciun) 0:00 Intro 00:05:53 Odată cu atacul asupra Capitoliului de acum 4 ani, lucrurile au început să se schimbe. Un eveniment fără precedent în Statele Unite, în care democrația a fost atacată direct, iar Trump nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea la alegerile prezidențiale din 2000. 00:11:29 Toate teoriile care ajung acum la noi de la universitățile americane și care au fost difuzate pe scară largă de mass-media în Franța și pretutindeni sunt teorii care vizează foarte clar să distrugă aceste valori [creștine] care stau la baza civilizației noastre. 00:18:36 Putin nu putea recunoaște că regimul pe care era gata să îl apere prin orice mijloace era de-a dreptul putred. 00:25:03 [...] acțiunile lui Putin reflectă o întreagă ideologie, un model strategic complex și totalitatea metodelor folosite de KGB, de când a luat naștere CEKA, la 20 decembrie 1917. 00:33 Avem o mare problemă referitoare la adevăr. Nu mai există niciun mijloc de sancționare a minciunilor publice, ceea ce este o problemă uriașă pentru orice democrație.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum se explică faptul că majoritatea celor care operează cu forța cuvintelor, săvârșind ritualuri magice, sunt femei? Lumea modernă a ieșit oare de sub orizontul magiei sau aceasta rămâne totuși o prezență care, deși marginală, încă mai contează pentru anumiți oameni? Ce fel de cunoaștere se păstrează prin intermediul cuvintelor magice? Sunt ele specifice doar regiunii noastre sau le regăsim și în alte spații culturale? Care sunt cele mai frumoase formule magice? Dar cele mai dure, preconizând efecte cu adevărat dramatice? În ce rezidă farmecul muzical și încărcătura semantică cu totul aparte a limbii descântecelor românești? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de apariția volumului 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘤𝘦, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, renumită specialistă în lingvistică, semiotică, sociologie și antropologie culturală, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o fascinantă incursiune în universul unor ritualuri grave și solemne, desfășurate într-un regim al confidențialității, în miezul cărora se regăsește un fond lingvistic arhaic ce pune în lumină o gândire și o viziune de tip magic asupra lumii.8:15 „Acțiunea magică se efectuează în primul rând pentru sănătatea oamenilor, în situații-limită, când sănătatea este grav amenințată. Apoi se efectuează pentru succesul, pentru izbânda în dragoste. Aici există o gamă întreagă…”14:40 „Se vede faptul că omul se vindecă sau că vrea să se vindece. Altceva nu se vede. Se vede însă descântătoarea, se aud cuvintele ei. Ea face o serie de gesturi. Trebuie să subliniez faptul că gesturile descântătoarelor sunt de multe ori neobișnuite.”22:45 „După aceea, sunt cuvinte magice care denumesc plante folosite în magie, animalele care acționează magic; de exemplu, broasca transportă la locuința celui vizat substanțe malefice, din cauza descântecelor de ură, pentru că există și asemenea descântece.”30:22 „Există și descântece pentru succesul la proces, care sunt o formă modernă de descântat, mai nouă decât descântecele de sănătate sau de dragoste, dar existentă și încă bine prinsă la Cornova, în Basarabia, în 1931, când s-au dus echipele gustiene acolo.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune despre comunism că este mai ușor de transmis oamenilor decât alte narațiuni ideologice? De ce anume o parte a elitei intelectuale, inclusiv din țările occidentale puternic industrializate, s-a simțit atrasă de ideea comunistă? Au fost oare comuniștii niște buni comunicatori sau mai degrabă abili manipulatori? Cum a devenit comunismul un proiect eșuat de modernizare a societății? Care sunt rădăcinile comune ale nazismului și comunismului, ca variante ale aceleiași încercări utopice de a lua sub control societatea? Sub ce forme reînvie astăzi stalinismul? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dumitru Borțun, profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA), și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă și densă reflecție asupra unor problematici majore pe care această lucrare le investighează în efortul de restituire a memoriei sociale cu privire la cutremurătoarea experiență a fracturii comuniste din istoria recentă a României.0:00 Intro0:14 Skip Intro11:24 „Aici trebuie să facem o distincție între comunismul teoretic și comunismul practic. Stéphane Courtois introduce o altă distincție, foarte apropiată de distincția mea: comunismul ideal și comunismul real. Cel ideal ține de un proiect de societate care, oricum am lua-o, nu putem să nu recunoaștem că face parte din galeria umanismului laic.”22:19 „Avem două cărți fundamentale, care ar merita citite de către cei care ne urmăresc: Raymond Aron, 𝘖𝘱𝘪𝘶𝘭 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦𝘤𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘭𝘰𝘳, și Czesław Miłosz, 𝘎â𝘯𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘤𝘢𝘱𝘵𝘪𝘷ă. [...] Sunt două cărți în care se fac analize pe spețe, pe cazuri concrete…”31:11 „În momentul în care a semnat, Molotov, ministrul de Externe al Uniunii Sovietice, s-a ridicat și a spus, în prezența lui Ribbentrop, ministrul de Externe al Germaniei naziste: «De fapt, comunismul și nazismul sunt două pătlăgele – nazismul e o pătlăgea verde, iar comunismul o pătlăgea roșie».”40:05 „Ei au avut școala lingvistică de la Leningrad – narativitatea, teoria narativității –, cu Vladimir Propp și alți mari gânditori care au pus bazele unei teorii a comunicării extraordinar de bune, poate mai bune decât a americanilor. Americanii fac și ei manipulare, de dimineața până seara, de la o coastă la alta a Americii…”50:10 „La 1200, aveai consilii comunale la Verona, la Genova, la Padova și la Veneția. Discutau probleme de interes general, participau acolo cavalerii (𝘪 𝘤𝘢𝘷𝘢𝘭𝘪𝘦𝘳𝘪) și ceilalți (𝘪 𝘱𝘰𝘱𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪), adică burghezia în formare. Discutau, votau, luau decizia și era obligatorie pentru toți membrii cetății. Acesta e un exercițiu democratic și comunitar de 800 de ani.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce amintiri păstrează filosoful Mihai Maci din anii comunismului? Dar din zilele Revoluției Române, îndeosebi din perioada 17-22 decembrie 1989? Cum se raportau oamenii la regimul politic ceaușist și la ideologia difuzată prin diferitele canale de propagandă oficială? În ce fel au persistat, după 1990, reflexele întipărite în deceniile de totalitarism, în urma expunerii sistematice a populației la foame, frig și frică? Se observă oare o diferență semnificativă în momentul trecerii de la discurs la realitate în chestiunea comunistă? De ce este important să înțelegem situația economică și socială din perioada premergătoare căderii acestui regim în Europa de Est? Cum ar fi arătat România astăzi dacă nu ar fi cunoscut comunismul și ororile sale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Mihai Maci, profesor, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o minuțioasă evocare a unor experiențe revelatoare din decembrie 1989 și din lunile care au precedat dramaticele evenimente de atunci, dar și o pledoarie pentru importanța conștientizării cauzelor care au dus la prăbușirea regimurilor politice comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:23 „Undeva în jurul a 12-13 ani, până la 18 ani – în ultimii cinci ani. Au fost și anii cei mai răi: anii sărăciei, anii mizeriei, chiar dacă n-au fost ai unei represiuni violente, ca în anii ’50, dar totuși au fost anii penibilului în România. Ei bine, vreau să vă spun că în anii aceia eu nu am cunoscut niciun comunist de convingere.”19:49 „Pentru noi, lucrurile au început în data de 17 decembrie. De ce? Din pricina faptului că în 13 decembrie a murit bunicul meu dinspre tată. Bunicii mei dinspre tată locuiau într-un sat destul de aproape de Arad, la 17 kilometri, la Sâmbăteni.”30:30 „Cred că pentru cei mai mulți oameni comunismul a căzut în momentul în care nici n-au mai crezut în el, nici n-au mai simțit frica lui. Și pot să vă dau un exemplu. […] Acolo, la filologie-istorie, eram abonat, între altele, la niște reviste din Basarabia și din Rusia Sovietică. Să nu uităm că, în vremea respectivă, Basarabia încă făcea parte din Rusia Sovietică…”39:07 „De aici putem înțelege în bună măsură ceea ce adună 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: faptul că la un moment dat, după ceea ce ei numesc Revoluția Socialistă din Octombrie din Rusia, și-au dat seama că lucrurile nu funcționează în acest regim. A fost o primă generație, în perioada dintre aproximativ 1917 și 1932 (începutul represiunii în masă din Ucraina), în care a fost un oarecare entuziasm…”50:55 „Nu aș spune că din comunism ca atare este ceva de salvat. Comunismul ca atare trebuie cunoscut, trebuie cunoscut bine. Cine ia în mână 𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 trebuie să se înarmeze nu numai cu răbdare – pentru că, vedeți, e voluminoasă –, ci și cu curaj și cu un stomac tare, pentru că e ceva abisal în întunericul ăsta negru pe care îl spune ea.”1:00:20 „Prima ediție românească apare în 1998, la scurt timp după apariția cărții [în ediția franceză], dar în perioada ’96-’97 am fost în Franța și, ca atare, acolo am descoperit-o. În vremea respectivă, bineînțeles, un tânăr român care ajungea în Occident citea o bună parte din lucrurile pe care nu le putuse citi în România.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce s-au consemnat cu atâta dificultate evenimentele din perioada decembrie 1989 – iunie 1990, deși acestea au marcat în mod decisiv istoria noastră recentă? În ce fel a fost modelat mentalul societății românești în ultimele trei decenii de comunism? Cum este posibil ca o parte a națiunii noastre să se identifice și astăzi cu sinteza discursivă propagandistică de tip ceaușist? S-ar putea spune că în perioada comunismului teatrul și literatura erau forme de acces spre anumite insule de libertate controlată? Cât de paradoxală era existența acestor zone de lumină, în care o parte a intelectualității a reușit să se salveze prin artă? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o lucidă și pătrunzătoare radiografie a vieții intelectuale – scindate între luminile demnității umane și pulsiunile abjecției morale – din regimurile comuniste, dar și a deceniilor care au urmat după căderea totalitarismului, deoarece lupta de clasă este departe de a se fi încheiat definitiv.9:36 „Istoria contrafactuală nu este posibilă și noi trebuie să înțelegem cu foarte mare sinceritate și brutalitate că Frontul Salvării Naționale a răspuns aproape în totalitate așteptărilor majorității societății noastre. Majoritatea societății noastre era alcătuită, plămădită, modelată în perioada dintre 1960 și 1989 și a răspuns în mod organic stimulilor politici pe care i-a transmis Frontul Salvării Naționale.”19:07 „E foarte important de înțeles totuși cum în douăzeci de ani structura unei națiuni se schimbă. Și cred că e important să înțelegem de ce. De ce? Pentru că regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu a avut acces la pârghii subliminale și instituționale la care niciun alt regim din istoria noastră nu a avut acces.”30:28 „Comunismul nu putea produce în cele din urmă decât asemenea societăți. Dar pe măsură ce controlul acesta totalitar își propunea să permită anumite insule controlate de libertate, oamenii își făureau propria lor viață. Să ne amintim de stalinism, în Uniunea Sovietică. Stalinismul în Uniunea Sovietică este cea mai paradoxală epocă intelectuală a umanității...”40:16 „Noi am avut momente în care ne-am sincronizat cultural și momente în care ne-am desincronizat cultural cu Occidentul. Dar noi nu am putut deveni niciodată Coreea de Nord. Visul urmașului lui Burebista ar fi fost să ne transforme pe toți. Este visul stalinismului absolut, visul etanșeizării societății. Dar ceva, ceva a rămas...”49:52 „În 1991 este capătul absolut de drum, odată cu căderea Uniunii Sovietice. Dar capătul de drum al Uniunii Sovietice nu înseamnă nici capătul comunismului, nici capătul imperialismului și cu siguranță nu este capătul istoriei. Sfârșitul istoriei ar presupune ca oamenii să se elibereze de propriile lor păcate. Sfârșit al istoriei vedeau doar marxiștii și naziștii.”59:32 „Karl Marx a formulat punctele de vedere al căror potențial cuprindea crimă de stat. După care leninismul și stalinismul au dezvoltat acest potențial, iar maoismul este cu siguranță foarte important, pentru că le-a permis expansiunea acestei ideologii nu doar în lumea a treia, cum se numea pe vremuri Sudul global, ci și în Occident.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Unde s-a aflat Teodor Baconschi în zilele Revoluției Române din decembrie 1989? Cui se opuneau atunci oamenii veniți în Piața Universității și care a fost scânteia ce a declanșat acel gest spontan de solidaritate colectivă? De ce este atât de complicată lupta împotriva ideii comuniste? Să fie oare vorba despre o atracție a utopiei adânc înrădăcinată în fibra morală a omului contemporan? Ce fel de argumente invocă apologeții comunismului, relativizând caracterul criminal, antidemocratic și liberticid al regimurilor întemeiate pe această ideologie politică? Care este esența universală a acestor regimuri, indiferent de spațiul geografic și de specificul locurilor în care s-au instaurat? Este posibil ca toxina egalitarismului și germenele resentimentului social să ne erodeze încă libertățile fundamentale? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o fină și pătrunzătoare analiză a resorturilor documentare prin care această lucrare fundamentală restabilește adevărul despre regimurile comuniste, expunând teroarea generalizată și mecanismele de represiune exercitate în numele unei ideologii criminale.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:45 „A doua zi ne-am dat seama ce se întâmplase: că s-a tras. [Era sânge pe caldarâm, era înroșit.] Dar la cinci dimineața deja băgaseră furtunurile și au spălat de sânge trotuarele. Pe ziduri, la Universitate, oamenii, cu vopsea neagră, cu ce au apucat, au scris «Jos cizmarul», «Jos comunismul»...”20:42 „A fost un fel de creștinism secularizat, o religie pe dos, cu toate ritualurile potrivite cu lumea ortodoxă. Succesul bolșevismului în Rusia țaristă, la sfârșitul ei, s-a explicat totuși și prin această mistică a maselor, prin nevoia de formalism liturgic, foarte bizantină, a marilor spectacole politice, printr-o anumită luptă cu erezia...”30:32 „Sunt în circularele lui Ulianov Lenin îndemnuri fățișe la crime. Așa cum apar prin creioanele colorate cu care Stalin își adnota la Kremlin diversele memorandumuri interne, dădea cote foarte clar, spunea: «Aici 10.000 trebuie executați...» și așa mai departe.”39:50 „Eram lângă președintele Traian Băsescu, care își ițise silueta destul de subțirică la o tribună în plenul Parlamentului României și care, neabătut, a dat citire discursului prin care își asuma ca șef de stat concluziile cercetătorilor din Comisia Tismăneanu, sub o avalanșă de urlete animalice ale PRM-ului de atunci și a unei părți din PSD, adică oameni direct legați de regimul criminal și ilegitim comunist.”49:29 „E mult mai complicat travaliul pedagogic de menținere a memoriei antitotalitare. Nu e un exercițiu mecanic de programă, adică punem un curs și vine cineva, un profesor, și ne predă câteva lecții. Trebuie să îngrijești ca pe o grădină sensibilitatea umană a celor care primesc informația atât de hidoasă.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce este important să prețuim așa cum se cuvine momentul de eroism și de solidaritate colectivă din decembrie 1989? Unde s-a aflat Sever Voinescu în acele zile și cât de mult a contat televiziunea în transmiterea evenimentelor petrecute atunci? Există astăzi, oare, o tendință de diminuare a celor trei aspecte majore evidențiate în subtitlul 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪: crimele, teroarea și represiunea? Cum se explică dublul discurs al memoriei în privința victimelor celor două totalitarisme din secolul al XX-lea, comunismul și nazismul? Se poate spune că obsesia egalitară este una dintre ideile-forță ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o stăruitoare pledoarie pentru un nou tip de cercetare a răului înscris în fibra adâncă a ideii comuniste, prin recursul la o metodologie cu totul diferită de actualele abordări și investigații de ordin politic, istoric și evenimențial.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:19 „Era un moment de naivitate generală, după care așa, într-un stil foarte românesc, s-a trecut la un scepticism gros, pronunțat, apoi s-a ajuns la faza la care era de rigoare să negi totul, să negi Revoluția. Îmi amintesc că, ani mai târziu, revista 𝘋𝘪𝘭𝘦𝘮𝘢 a făcut un fel de grupaj despre Revoluție...”20:52 „Cartea asta este, evident, o carte remarcabilă și efortul uriaș pe care l-a făcut Stéphane Courtois cu cei unsprezece istorici pe care i-a convocat ca să scrie acest opus consistent este un demers de care ne dăm seama prin efectele pe care le-a produs încă de la apariția ei. Este un demers foarte important fie și numai pentru a dezvălui criza de conștiință în care se află în primul rând Occidentul și în care ne aflăm și noi.”30:50 „[Cartea aceasta] ridică problema raportului dintre teorie și practică în privința comunismului, raport care adesea este invocat pentru a fi apărată teoria comunistă. Ni se spune adesea că teoria comunistă nu are nicio legătură cu regimurile comuniste: ideea e bună, practica a fost proastă...”42:26 „Eu dau mult mai mult crezare unei explicații – nu vreau să-i zic de ordin metafizic, nici moral –, unei explicații ce vorbește despre un principiu al răului care există în oameni, care există în lume și care are o morfologie și o fenomenologie neașteptată, dar în orice caz – asta se vede – din ce în ce mai cumplită. Totuși, secolul XX a fost un secol al răului.”52:17 „Mă uitam la campania electorală americană – cea în care a câștigat Trump – și mă uitam atent la Kamala Harris. Ea era o doamnă care, sigur, a fost vicepreședintele Americii. Nu era foarte mintoasă, dar mi-am putut da seama ce gândește când a spus odată următorul lucru: «Pe noi nu trebuie să ne intereseze egalitatea la start a tuturor participanților, ci trebuie să ne intereseze unde ajung. Eu vreau să ajungă toți în același loc»...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum a reacționat lumea intelectuală franceză în 1997, în momentul publicării 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, coordonate de istoricul Stéphane Courtois? De ce Franța are o relație atât de complicată cu comunismul? Ce amintiri păstrează Adrian Papahagi din zilele premergătoare Revoluției din decembrie 1989? I s-a spus vreodată, în anii copilăriei, că uneori e bine să vorbească în șoaptă? Unde se afla în data de 18 decembrie 2006, când avut loc condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României? Cum se explică dubla măsură în ce privește memoria celor două forme de totalitarism bazate pe ideologii criminale, nazismul și comunismul? Corectitudinea politică și mișcarea woke ar putea fi considerate, prin direcțiile lor de gândire și de acțiune, un fel de continuatoare ale comunismului? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor universitar, filolog și erudit eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă radiografie a unor puncte nevralgice atent documentate, ce reliefează natura criminală a regimurilor comuniste, întemeiate pe minciună, resentiment și teroare.0:00 Intro 0:14 Skip intro 10:52 „Sunt trei-patru motive. Unu la mână, tocmai din cauza acestui mit comunist: «De fapt, este o chestie bună despre egalitate, o mișcare generoasă, aplicată prost câteodată, dar noi o vom face bine». Și era foarte jignitor, după anii 90, când te duceai în Occident și ți se explica: «Domnule, lasă, n-a fost comunism, a fost ceaușism, n-au înțeles ei, dar de fapt e bine»...”21:56 „Îmi amintesc acele zile extraordinar de bine. În primul rând, pot să spun ce făceam încă din 16 decembrie sau din 17 decembrie, când, foarte devreme, tata a primit un telefon de la scriitorul Vasile (Bazil) Popovici, unul dintre coautorii Proclamației de la Timișoara, care voia să facă un doctorat la Cluj – era foarte apropiat de tata, de echinoxiști – și care i-a spus: «La Timișoara se trage în oameni».”33:26 „Primul răspuns e simplu: Germania nazistă a pierdut războiul, URSS-ul l-a câștigat alături de America și Anglia, puteri democratice, și asta i-a conferit o aură. A câștigat Al Doilea Război Mondial, nu și Războiul Rece. De aceea, la paradele de 9 mai, sovieticii – și apoi rușii – defilează ca niște învingători ai nazismului.”43:26 „Cartea asta restaurează un adevăr. Or, adevărul esențial despre comunism nu este că e o idee bună pusă prost în practică de niște oameni răi. [Crime, teroare, represiune], asta este natura esențială a comunismului, care nu a fost niciodată plebiscitat. Nimeni nu a dorit comunismul.”53:16 „Până astăzi există oameni care încearcă să legitimeze ideea că nu comunismul a săvârșit crime și că de fapt aceia pe care i-a suprimat erau trădători, nepatrioți, spioni britanici, legionari, fasciști – și până la urmă justifică crimele comunismului. Lucrurile astea nu trebuie să mai existe. Comunismul este ilegitim și criminal, cum a fost declarat în Parlamentul României, la fel ca nazismul.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce fel de memorie se regăsește în paginile 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, o lucrare fundamentală pentru devoalarea mecanismelor represive ale regimurilor politice bazate pe această ideologie totalitară? Cât de importante s-au dovedit a fi arhivele în laboriosul demers de elaborare a unui asemenea volum? Care a fost perioada cea mai prielnică pentru studierea documentelor de arhivă de către cercetători? În ce fel ne ajută documentele fotografice să înțelegem mai bine istoria recentă, în special perioada comunismului? Cum a fost posibil ca ideea comunistă să pătrundă cu atâta ușurință în țările Europei de Est și în Orient? De ce este necesar să facem diferența între istorie și memoria individuală, pentru a rezista în fața încercărilor de instrumentalizare a nostalgiei prin diferite forme de manipulare? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Dorin Dobrincu, reputat istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reliefează actualitatea și provocările ei majore, reliefând totodată rolul și importanța documentelor de arhivă în sinuosul proces de investigare a mijloacelor de teroare și represiune ale regimurilor comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro8:06 „𝘊𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪 are o voce pentru victime, pentru că e vorba de o mare parte a lumii care a fost sub controlul partidelor comuniste – sub diverse denumiri, trebuie să spunem –, care a fost sub controlul unor regimuri comuniste. Și e vorba nu doar de țări mici, ci de țări mari, chiar foarte mari, pentru că reținem că regimul comunist s-a instalat prima dată în Rusia...”18:09 „De ce a prins comunismul în societăți premoderne, dincolo de suprastructură, asta e o întrebare care i-a interesat pe mulți analiști, în mod particular pe istorici, pentru că, e important să reținem, comunismul a îmbrăcat adesea, și-a însușit, a interiorizat forme și practici care veneau din istoria spațiilor respective.”28:37 „O altă arhivă importantă, care ne ajută să înțelegem în special regimul comunist, dar și perioada de dinainte, Al Doilea Război Mondial, spre exemplu, istoria recentă, istoria cu martori – asta e una dintre diferențieri –, este arhiva fostei Securități, care e deținută de CNSAS. Mult mai dificil este accesul la arhivele militare...”37:38 „Deci, am avut în vedere vârful puterii, am avut în vedere brațul înarmat, cum i se spunea Securității, și am avut în vedere represiunea și rezistența. Evident că, dacă ar fi o istorie ilustrată a comunismului, ar trebui să avem mult mai multe [fotografii], inclusiv despre punerea în aplicare a planurilor economice...”44:12 „În istoria lumii au fost foarte multe utopii. Unele au ajuns între coperțile unor cărți – și ne raportăm la diverși gânditori ca la niște utopiști, să spunem așa. Alte utopii au ajuns să se întrupeze. Comunismul este una dintre aceste mari utopii, care a ajuns la putere prin crimă, s-a extins prin crimă, s-a menținut prin crimă și, acolo unde e deja istorie, în multe locuri, a cedat puterea prin crimă.”Cartea este disponibilă aici:https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de importante sunt pentru scriitorul Matteo Nucci călătoriile în Grecia, în căutarea lumii antice și a fascinantei sale mitologii? De care dintre cei doi eroi ai poemelor homerice se simte mai apropiat: de Ahile sau de Odiseu? Cum se explică faptul că a ales să înceapă tocmai cu Pericle ilustrarea insolitului motiv al lacrimilor? De ce plâng atât de mult eroii, deși sunt considerați a fi cei mai puternici oameni? Prin ce se diferențiază, potrivit lui Homer, „lacrimile fierbinți” de „lacrimile reci”? Ce fel de cunoaștere putem dobândi prin intermediul lacrimilor? S-ar putea spune că 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢 și 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢, cele două capodopere ale literaturii antice grecești, sunt înscrise în codul genetic al civilizației occidentale? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘓𝘢𝘤𝘳𝘪𝘮𝘪𝘭𝘦 𝘦𝘳𝘰𝘪𝘭𝘰𝘳, dialogul dintre Matteo Nucci, romancier și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o pasionantă incursiune în miezul literaturii și al miturilor antice grecești, la temelia cărora regăsim umanitatea în forma ei cea mai autentică, deopotrivă rațională și emoțională, capabilă să-și dezvăluie suferința în fața sfâșietorului spectacol al finitudinii sale.0:00 Intro0:14 Skip Intro8:46 „Cu siguranță, Ahile [a plâns mai mult], pentru că, așa cum spuneam mai devreme, Ahile este mai direct, pentru că impulsul sau instinctul este cel care îl conduce. Și el niciodată nu se înfrânează de la a face ceea ce simte. În vreme ce Odiseu este opusul lui.”18:16 „Desigur, Platon va spune că nu avem nevoie de ochii trupului, ci de ochii minții, ochii sufletului. Așa că această imagine a lui Homer, care era orb, e perfectă. Dar trebuie să ținem minte că Homer este probabil o plăsmuire.”27:37 „M-am hotărât să scriu această carte pentru că atunci când reciteam poemele, după ce le citisem când eram la școală, reluându-le acum de la început, mai întâi 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 și apoi 𝘐𝘭𝘪𝘢𝘥𝘢, am fost surprins de faptul că acești eroi plâng atât de des.”37:27 „În carte am urmărit trei motive ale plânsului. Primul este nevoia de a te întoarce acasă, nostalgia… Al doilea este mânia – când suntem atât de mânioși, încât începem să plângem. Al treilea este moartea. Când suntem părăsiți, apare durerea teribilă a morții.”Traducere subtitrări: Alexandru Bejinariu.Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/268-lacrimile-eroilor.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum au fost, pentru istoricul Armand Goșu, anii trăiți în perioada comunismului din România? Unde s-a aflat în 18 decembrie 2006, când a avut loc condamnarea oficială a comunismului drept regim ilegitim și criminal, și de ce consideră că simbolistica acestui gest istoric este deosebit de importantă? Se poate spune că există astăzi un fel de „cortină de fier” a memoriei în privința celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume ale acestei ideologii totalitare? Cum s-ar explica altfel faptul că ideea comunistă sucește încă mințile multora dintre contemporanii noștri? Putem avea speranțe mari sau, dimpotrivă, moderate cu privire la apusul unei asemenea idei și a diferitelor sale formule hibride? În seria de convorbiri dedicate noii ediții în limba română a 𝘊ă𝘳ț𝘪𝘪 𝘯𝘦𝘨𝘳𝘦 𝘢 𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, revizuite științific și bibliografic, dialogul dintre Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o explorare a mesajului fundamental al acestei lucrări de referință pentru înțelegerea istoriei noastre recente, reliefând totodată importanța firului etic al oricărei dezbateri referitoare la natura criminală a regimurilor comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro6:44 „[La Revoluție] eram chiar în centru, în Piața Universității. Eram în facultate, au început să țipe colegii, pentru că oamenii au început să iasă de la miting, să fugă. Eu și cu încă un coleg – într-adevăr, eram și noi speriați – am deschis geamul și am aruncat niște scaune pe geam, ca să îi ajutăm pe oameni să facă o baricadă...”16:07 „Iar omul care  jucat un rol fundamental în istoria asta e totuși Lenin. În momentul în care se instaurează puterea bolșevică, nu ai marxism, ci ai marxism-leninism. Practic, el rescrie cu totul regulile marxismului: după ce că marxismul era criminal în prima fază, el îl ridică la cub, pentru că îl altoiește cu terorismul rusesc...”23:44 „Sigur că [relația complicată a României cu comunismul] nu e de intensitatea celei pe care Franța o are. În primul rând, cultura franceză e altceva. Felul în care a metabolizat elita franceză comunismul e sensibil diferit de felul în care s-a întâmplat lucrul acesta în România.”34:25 „Pur și simplu, unii zic: «Domnule e 𝘤𝘰𝘰𝘭 [ideea comunistă]. Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ul e anticomunist, înseamnă că e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fim și noi împotriva 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului». Dacă 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘮𝘦𝘯𝘵-ul este împotriva extremei drepte legionare și o sancționează, e 𝘤𝘰𝘰𝘭 să fii [de extremă dreapta]. Repet: ține de educație…”41:03 „Mie mi se pare fundamentală, dacă vrem să înțelegem de unde venim. Nu știu alta când o să mai putem face, nu știu când se mai deschid arhivele [la Moscova], să zici că poți să aduci ceva în plus. Fără această carte nu înțelegem care ne sunt rădăcinile. Pentru o țară ca România, care a trecut prin deșertul comunist foarte urât – mai urât decât țările vecine –, mie mi se pare o lectură fundamentală.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Când l-au cunoscut Ana Blandiana și Romulus Rusan pe istoricul Stéphane Courtois, coordonatorul „Cărții negre a comunismului”, una dintre cele mai influente lucrări scrise până acum despre această formă de totalitarism? De ce este atât de important faptul că istoria comunismului e prezentată aici din perspectiva celor peste 100 de milioane de victime din întreaga lume? Se poate spune că această cercetare de tip istoriografic oferă premisele unei judecări a comunismului alături de cealaltă calamitate a secolului al XX-lea, nazismul? Prin ce fel de gesturi samavolnice s-a afirmat Lenin, încă de la început, ca un adevărat spirit al răului? Va dispărea vreodată fantoma comunismului sau va continua să bântuie lumea prin diferite formule hibride? În jurul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții în limba română a „Cărții negre a comunismului”, adăugite și revizuite științific, dialogul alert dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o revelatoare incursiune în materia tematică a acestei lucrări fundamentale, dar și o reliefare a rolului pe care l-a avut Stéphane Courtois, inclusiv prin intermediul Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, în declanșarea cercetărilor științifice cu privire la crimele acestui regim politic în țara noastră.0:00 Intro0:14 Skip Intro08:40 „Profesorul Niculescu era reprezentantul Memorialului la Paris. Inițial, [reprezetanții] erau prieteni ai noștri personali sau scriitori. El ne-a dat telefon imediat ce a apărut cartea și a izbucnit scandalul: «Asta e o carte anume pentru voi, România trebuie să fie prima care o editează».”16:57 „Această carte are numele lui [al lui Stéphane Courtois] pus într-un șir întreg cu alți istorici care scriu aici. Dar cartea este a lui, a ieșit din capul lui. El are prefața de 60-70 de pagini, el are extraordinarul capitol care se numește «De ce?». De ce aceste crime, cum se explică ele?”25:09 „Mi-am dat seama ce interesant, aproape curios, e că avut ideea să recurgă atât de des la texte literare. Pe de o parte, e o carte științifică: este pentru prima oară când se introduc cifrele victimelor.”32:21 „Primul gest cu adevărat teribil, și determinant, și important pe care l-a făcut Lenin a fost că, după ce se produsese revoluția democratică din februarie, după ce prima oară în istoria Rusiei se votase liber și universal și exista o Adunare Constituantă care urma să facă o constituție, el s-a dus cu bolșevicii și a arestat această Adunare...”40:06 „Avem la Sighet o copie a unei hârtii prin care i se spunea lui Lenin că urmează să fie omorâți 4.000 de țărani. Era în legătură cu Rusia. Și el a tăiat și a pus 6.000. Adică așa, din burtă, pentru că i s-a părut că e prea puțin – și a pus 6.000.”48.34 „Eu am vorbit de mai multe ori prin școli, fiind întrebată de Memorial. Mi se pare logic să încep prin a spune de ce cred eu că trebuie să ne mai intereseze comunismul. Și îi întreb pe acești tineri care sunt toți născuți după ’89: «De ce credeți că trebuie să mai vorbim despre asta?» Și le spun părerea mea.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Când l-a întâlnit pentru prima dată Ion Andrei Gherasim pe Corneliu Coposu, care avea să-i devină un adevărat mentor și model existențial? Ce amintiri păstrează din acea perioadă despre Seniorul Partidului Național Țărănesc, precum și despre bunicul său, Ilie Lazăr? Care a fost cea mai frumoasă zi pe care a trăit-o alături de Corneliu Coposu? Dar cea mai complicată, dezvăluind fragilitatea proaspetei democrații românești de la începutul anilor ’90? Ce anume l-a salvat pe Corneliu Coposu în cei peste șaptesprezece ani de detenție politică? Cât de importantă era pentru el virtutea iertării, oferită până și celor care îl torturaseră în temnițele comuniste? Prin ce devine „Testamentul” său un act de o importanță capitală pentru istoria noastră? În ce fel s-a manifestat spiritul lui vizionar, încă dinainte de 22 decembrie 1989? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Ion Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o luminoasă evocare a Seniorului, un simbol al rezistenței și al luptei împotriva dictaturii comuniste, pentru care politica era în primul rând o activitate morală, edificată pe principii și valori profund umane.0:00 Intro0:14 Skip Intro16:44 „Direct, l-am cunoscut când eram foarte mic, aveam patru ani. Asta se întâmpla în 1974, cu prilejul ultimei întâlniri, practic, între Ilie Lazăr și Corneliu Coposu. Corneliu Coposu a venit la Cluj. El venea, când era lăsat de Securitate, să se vadă nu numai cu bunicul meu la Cluj, ci și cu nepoții lui Maniu, familia Boilă.”32:28 „După puțin mai mult de-o lună – venise libertatea –, e acel moment din 29 ianuarie 1990, când am intrat în acel TAB, în fața Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat. De fapt, istoria e următoarea: primul-ministru de atunci, Petre Roman, împreună cu Cazimir Ionescu încercau să-l convingă pe domnul Coposu să părăsească sediul.”45:33 „Ideea este că și Corneliu Coposu, la fel, participa fără niciun fel de probleme – dacă era în țară, sau în București, sau la evenimente – la liturghiile în biserici ortodoxe. Este foarte important de spus. Mottoul meu îl constituie cuvintele fericitului cardinal Iuliu Hossu care, la Alba Iulia, îmbrățișându-l pe episcopul ortodox Miron Cristea, îi spune: «Așa cum ne vedeți îmbrățișați frățește aici, așa să rămână pe veci frații României».”1:00:36 „E un pasaj care mie, personal, mai ales în timpurile actuale, mi se pare foarte important. Este pasajul din epilog, deci partea a treia a «Testamentului». Citez: «Sunt convins că politica este o activitate morală și că nu poate fi delimitată de etică și de onestitate».”1:13:55 „Astea sunt scrisori pe care le-am recuperat din arhiva Fundației «Corneliu Coposu» și v-am adus scrisoarea care din punctul meu de vedere e cea mai importantă istoric. Este o scrisoare pe care i-o scrie Ilie Lazăr lui Corneliu Coposu pe 7 iulie 1971...”1:30:40 „Și mama, și tata, și bunica mea, pentru că în familia mea, practic, suntem la aproape 40 de ani cumulați de pușcărie politică, cel mai mult făcând bunicul meu și cu tatăl meu. Mama a făcut doi ani. A fost arestată – și am descoperit acum documente la CNSAS – pentru că a avut un curaj extraordinar și s-a bătut pentru Biserica Greco-Catolică la Cluj.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care sunt principalele dimensiuni iconografice și textuale din îndelungata istorie a receptării învierii lui Lazăr, episod consemnat în Evanghelia după Ioan? În ce fel a devenit Lazăr un simbol al învierii spirituale prin credință, dar și un personaj în condiția căruia s-au oglindit numeroase generații de creștini? Prin ce anume se distinge exegeza Sfântului Augustin privitoare la pedagogia graduală oferită de Iisus Hristos grație celor trei învieri săvârșite? S-ar putea spune că tocmai discreția și tăcerea lui Lazăr au determinat bogata sa posteritate? Cum este posibil ca lacrimile, expresia însăși a emoției omenești și a limitelor noastre, să fie asumate de Fiul lui Dumnezeu în episodul învierii lui Lazăr? Explorând în profunzime una dintre marile teme ale istoriei creștinismului, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă și elegantă reflecție asupra nucleelor hermeneutice în jurul cărora s-a cristalizat sensul ultim al învierii lui Lazăr, acela al revelării puterii dumnezeiești absolute.0:00 Intro0:14 Skip Intro11:20 „Ceea ce am propus aici este o istorie care studiază receptarea a ceea ce doar Evanghelia după Ioan ne transmite. Dar întrebarea e legitimă: de ce apare doar în Evanghelia după Ioan? Nu avem deocamdată decât un singur răspuns, care ar fi susținut de tradiția seculară a Bisericii, de-a lungul istoriei creștinismului.”20:55 „Într-adevăr, este o istorie a unui mare tăcut. El e personajul care tace. Întâi de toate, este în Evanghelie: toți ceilalți vorbesc, vorbesc despre el, dar el tace. Și vedeți cum tăcerea aceasta a lui este prelungită câteva secole, până în secolele al III-lea – al IV-lea, dar al III-lea mai ales, când avem și exegezele deja, nu doar iconografia...”29:53 „Și asta m-a trimis imediat cu gândul la exegeza pe care a făcut-o Ambrozie al Milanului – Sfântul Ambrozie –, care spunea: «[...] Lazăr se mișca, simțea, mirosea, vedea, pentru că în el era puterea lui Dumnezeu». Adică era Lazăr, dar nu se putea altfel decât pentru că Dumnezeu era prezent în el...”41:39 „În această istorie, cititorii vor vedea cum am găsit predici de-a lungul secolelor care vorbesc despre dialogul acesta, despre chemarea abisală a lui Dumnezeu de a ne scoate din abisul nostru. Abis pe abis cheamă. «Genune pe genune cheamă» este dintr-un psalm, interpretat în această istorie în mod spectaculos de Bernard de Clairvaux...”51:05 „Aș spune tăcerea lui. Unii ar fi vrut să vorbească mai mult, s-au așteptat să găsească o poveste pe care Lazăr să ne-o transmită, o descoperire, o revelație despre cum era lumea de dincolo, cum era Infernul, ce a trăit acolo, ce a văzut acolo. Aceste întrebări evident că nu au putut să fie oprite în istoria creștinismului și, la un moment dat, și-au găsit răspunsul.”59:53 „Lazăr poate să fie și un cavaler medieval. Literatura medievală este o martoră a acestei identificări cu Lazăr. De pildă, textele pe care le-am studiat aici, marile poeme dramatice, 𝘓𝘦𝘴 𝘔𝘺𝘴𝘵è𝘳𝘦𝘴 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘗𝘢𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯, cum sunt numite în franceză, ne pun în față tocmai o completă receptare în epocă a episodului din Betania.”Cartea este disponibila aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/269-invierea-lui-lazar-de-a-lungul-secolelor-vol-i.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum a scindat publicarea Cărții negre a comunismului lumea intelectuală franceză, în ce fel a fost afectată mitologia existentă în epocă despre Marea Rusie? Care au fost cele mai puternice atacuri la adresa acestei cărți, și de ce natură au fost acestea, istorică sau mai degrabă politică? Istoria propriu-zisă a comunismului ar trebui însoțită de o reflecție morală? Cât de seducătoare și periculoasă este poțiunea magică a comunismului pentru tineri? A fost comunismul o utopie ucigașă, o idee rea în sine sau doar una prost aplicată? Acestea sunt doar câteva întrebări care au animat dialogul dintre Stéphane Courtois, specialist renumit în comunismul francez și internațional, coordonatorul Cărții negre a comunismului, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, întrebări la capătul cărora tabloul efectelor totalitarismului comunist asupra istoriei și culturii europene a devenit și mai pregnant. 0:00 Intro00:05 „Însă cu adevărat combătut am fost, pe față, în mod evident, când am făcut comparația între nazism și comunism. Lucrul acesta, pentru foarte mulți oameni de stânga și de dreapta deopotrivă, era inacceptabil.”00:07 „Ceea ce este interesant de observat, cred eu, e că au existat foarte puține critici de natură istorică la adresa Cărții negre a comunismului.”00:31 „Cred că este aproape imposibil să spui ceva despre comunism, indiferent despre ce teren ar fi vorba. Dacă luați terenul economic, comunismul a fost un dezastru.”00:36 „[Comunismul] exact asta e, o utopie ucigașă. De îndată ce căutăm să transpunem utopia în realitate, cădem în absurd și în catastrofă.”00:42 „Cred că comunismul nu are niciun viitor. Problema e că o bună parte dintre tineri nu cunosc această istorie și, la fel ca noi în 1968, se apucă să viseze.”Traducere subtitrări: Anca-Maria Pănoiu. Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/261-cartea-neagra-a-comunismului-crime-teroare-represiune.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce fel de nostalgie a unității creștine implică ideea ecumenică? Cum a devenit posibilă, în 1999, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România? De ce ar fi fost necesar ca patrimoniul creștin, această extraordinară moștenire întemeietoare, să fie înscris explicit în Constituția Uniunii Europene? Ce s-a întâmplat totuși în Europa ultimelor patru-cinci decenii, dacă ne gândim că părinții fondatori ai construcției comunitare au fost creștin-democrați? Se poate spune că țările din Europa de Est au o relație mai complicată cu ideea ecumenică, mai degrabă mimată decât reală? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, diplomat, eseist și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă și minuțioasă reflecție asupra mișcării ecumenice, prefigurând perpetuarea memoriei cu privire la relativa unitate a Bisericii, dar și o mai bună înțelegere a cauzelor care au generat polemica interconfesională din zilele noastre.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:50 „Am căutat prin conferința recentă să fac un rezumat al istoriei mișcării ecumenice, pentru că ea e puțin cunoscută la noi. Am spus acolo că, începând cu Adunarea Mondială a Bisericilor de la New Delhi din 1961, și bisericile captive în lagărul socialist au început să trimită delegații...”20:22 „Nu a fost chiar dintr-odată, pentru că trecuseră șapte ani de la căderea comunismului și regimul Iliescu a trimis nu știu câte invitații oficiale către papa, mai ales că era vorba de Ioan Paul al II-lea, un personaj apreciat pe toată planeta și foarte respectat pentru rezistența pe care, ca fost arhiepiscop și cardinal al Cracoviei, o opusese, prin omiliile sale curajoase, la opresiunea comunistă din Polonia.” 29:35 „Redactorii strânși în conclavul acesta constituțional, în adunarea constituantă, erau dominați, pe de o parte, de personalități franceze care întruchipau principiul franțuzesc tipic al laicității, iar pe de altă parte, aparțineau acelor țări meridionale ale Europei care au mari comunități musulmane pe teritoriul lor...”39:56 „E un paradox aici, legat de faptul că Europa Centrală și de Est e mai diversă, mai degrabă multiculturală și multiconfesională decât Europa de Vest, unde, într-un fel sau altul, există majorități confesionale destul de compacte. Asta e valabil și în România, în momentul Marii Uniri.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce democrația, statul de drept, suveranitatea și structurile euroatlantice nu trebuie privite ca niște scopuri în sine? Dacă suveranitatea este una dintre cele mai importante moșteniri primite de la înaintașii noștri, cum se explică atunci apariția unui număr atât de mare de „suveraniști” în ultimii ani? S-ar putea spune că există anumite perioade de timp propice derapajelor ideologice? Ce s-a schimbat în mentalul colectiv, producând o adevărată mutație la nivelul societății actuale? Care ar fi consecințele faptului că experiența istorică ne-a determinat să ne raportăm la lume într-un mod tranzacțional? Ceea ce trăim astăzi ar putea pune în lumină și o acută criză de conștiință? Oare incapacitatea actualei generații de a-și proiecta idealuri de viață este una dintre cauzele acestei crize? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Sever Voinescu, publicist, eseist și diplomat, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, devine o ardentă pledoarie pentru democrație, suveranitate și stat de drept, înțelese ca niște instrumente menite să asigure fericirea și prosperitatea societății, îndeosebi într-un timp marcat de neliniște și nesiguranță socială, dar și de o criză economică globală.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:56 „Dacă te uiți, de pildă, în Uniunea Europeană, care toată e, de fapt, un joc despre suveranitate, în care părți de suveranitate se cedează pentru a obține ceva în plus, în sensul acesta al creșterii fericirii propriei tale națiuni, unii politicieni se descurcă mai bine, alții mai rău, sunt conjuncturi...”19:42 „Până de curând, alegerile se câștigau flatând poporul, spunându-le oamenilor că sunt deștepți, că sunt buni, că sunt extraordinari. Trebuia să-l lingușești bine. A fi populist, asta însemna, să spui: «Sunteți formidabili, sunteți extraordinari». Era un concurs. Acum prinde foarte mult discursul: «Sunteți proști, v-au păcălit toți, sunteți fraierii planetei, trebuie să vin eu să vă salvez».”31:53 „Sigur că orice om din opoziție trebuie să strige că a murit democrația. Eu nu cred că a murit democrația. Sigur că e o democrație imperfectă, sigur că e o democrație care ne enervează. Democrația e ceva foarte enervant. Vreau să mai spun un lucru: noi avem iluzii în legătură cu democrația.”41:26 „𝘐𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘨𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯ă este o carte de polemică, în care el [Marx], împreună cu Engels, îi atacă pe socialiști, îi atacă pe ceea ce numea «tinerii hegelieni», din care făcuse și el parte. Motivul principal era lipsa de realism și el dă cuvântului 𝘪𝘥𝘦𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 o conotație negativă.”54:53 „Depinde ce-ți dorești. Am sentimentul că unul din lucrurile care ne încurcă foarte mult este că ne e greu să definim ce dorim. Raportul acesta dintre idei și ideal – 𝘪𝘥𝘦𝘢𝘭 substantiv, nu adjectiv – este un raport care îmi pare foarte denaturat azi, în sensul că ideile noastre nu mai sunt capabile, nu știu de ce, să ne producă ideal, să producă idealuri de viață.”Dezbtarea RES PUBLICA poate fi urmărită aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că secolul al XX-lea a reprezentat un teren fertil pentru cele mai terifiante forme de derapaje intelectuale? Cum putem să rezistăm astăzi în fața unor asemenea derive ideologice? Sunt oare aceste patologii ale prezentului și niște tentative de suprimare a pluralismului politic? Ce a însemnat pentru intelectualii evrei din prima jumătate a veacului trecut angajarea ideologică a lumii în care trăiau, sub semnul strivitor al antisemitismului? Cât de periculoasă s-a dovedit a fi, în acea perioadă sumbră, problema genealogiei ideilor? În ce fel s-au implicat marii gânditori Raymond Aron și Isaiah Berlin în lupta cu monștrii ideologici, oferind un răspuns din perspectiva unei perfecte civilități? Ceea ce trăim acum ar putea fi semnul unui sfârșit al lumii noastre sau mai degrabă pragul unui nou început? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Ioan Stanomir, profesor universitar, eseist și politolog, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, surprinde cu acuitate formele de manifestare ale unor derive ideologice care au desfigurat în secolul trecut chipul umanității, opunându-le cu fermitate impecabila seninătate a lucidității și a clarității morale.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:56 „Ce înseamnă secolul XX ca monstruozitate absolută? Să ne gândim la destinul evreilor central-europeni. Evreii central-europeni, în primul rând, aveau o limbă, privită cu dispreț de unii: limba idiș. Dar o limbă care, prin Șalom Alehem, devine egala oricărei alte limbi. Adică ei îl traduc pe Shakespeare în idiș...”20:48 „Raymond Aron, într-o altă ordine de idei și pe alte coordonate, ilustrează, la fel, această seninătate absolută a reperelor. Raymond nu a fost – ne spune și în 𝘔𝘦𝘮𝘰𝘳𝘪𝘪 – niciodată complexat sau preocupat de identitatea sa.”31:12 „Antisemitismul are o istorie complicată în secolul XX. El nu este doar un antisemitism al dreptei radicale. Dreapta radicală, prin nazism, produce Holocaustul. Dar să nu uităm că antisemitismul, într-o formă prea puțin travestită, crește în stalinism.”42:22 „Și toți cei care astăzi găsesc scuze antisemitismului sunt la fel de abjecți ca și cei care vorbeau despre coruperea spiritului iudaic. Poate că multă lume nu știe, dar în acea perioadă se vorbea despre «filosofie iudaică», despre «muzică iudaică», despre «știință iudaică»...”51:13 „Cazul antisemitismului, despre care nu trebuie niciodată să încetăm să vorbim, este un caz paradigmatic, pentru că, de fapt, modernitatea se confundă cu istoria antisemitismului, în termeni moderni.”1:03:01 „Și aș spune un cuvânt despre drepturile femeilor. Eu nu am văzut nici în Gaza, sub Hamas, nici în Liban, sub Hezbollah, nici în Iran, sub teocrație, drepturile femeilor respectate.”Conferinta RES PUBLICA este disponbilă aici: https://youtu.be/U3TtZF88yOI

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce domenii de specialitate s-au afirmat în mod strălucit reprezentanții familiei Papahagi, începând din secolul al XIX-lea? Cât de importantă este moștenirea spirituală pe care Marian Papahagi le-a transmis-o copiilor săi, îndeosebi în privința limbii și culturii italiene? Ce fel de critic era și cum reușea să armonizeze rigoarea hermeneutică și pasiunea pentru poezie? Se poate spune că anumiți scriitori erau pentru el o adevărată supapă de normalitate în anii cenușii ai comunismului terminal? Care sunt primele amintiri pe care Adrian Papahagi le păstrează despre tatăl lui? În ce fel a gândit alcătuirea seriei de autor dedicate de Editura Spandugino ilustrului critic și teoretician literar Marian Papahagi? În jurul unor întrebări inspirate de apariția primului volum al acestei serii, dialogul dintre Adrian Papahagi, profesor și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret intelectual al lui Marian Papahagi, o personalitate luminoasă a culturii române și un autentic spirit european, care a reușit să rămână liber într-o epocă de dictatură, menținând – prin onestitatea sa admirabilă și prin simțul acut al datoriei – normalitatea și calmul valorilor.0:00 Intro0:14 Skip Intro11:19 „Sunt amintiri foarte fulgurante și sunt înfiorat, de fapt, ce mult s-a șters memoria din primii ani, să zicem din perioada comunistă. Sunt momente în care ne aducea cu mașina acasă, și a  venit o iarnă de aia incredibilă, și era să rămânem blocați în zăpadă sub un pod, în drum spre casă; sunt momentele absolut fabuloase când se lua curentul, și tata ne speria, și ne distram prin casă...”18:54 „Eu îl iubeam extraordinar de mult și stăteam împreună, discutam. În ultima vreme, când el era deja foarte obosit – abia acum îmi dau seama, gândindu-mă retroactiv –, stăteam așa și încercam să-l înveselesc. Ajunsese surmenat dincolo de limita acceptabilului, făcea prea multe lucruri...”29:21 „Cel mai mult detesta ticăloșia, fățărnicia, minciuna, dubla măsură, fușereala. Nu suporta fușereala. Țin minte asta de la el, cum punea edițiile unele lângă altele și spunea: «Aici scrie 1 cu cifră arabă, aici scrie cu romană, dincolo pe ăla l-au mutat mai jos, aia-i sus, aici nu scrie editura...» Adică avea un simț instituțional foarte adânc. Pentru el, o colecție era o instituție.”40:12 „Era de mult teatrul și el însuși era teatral. De altfel, cu Doru Vartic (Ion Vartic), care a pus bazele Facultății de Teatru de la Cluj, se amuzau teribil să recite Caragiale între ei; știau pe de rost absolut tot Caragiale, cel puțin 𝘖 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦 𝘧𝘶𝘳𝘵𝘶𝘯𝘰𝘢𝘴ă, și 𝘖 𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘱𝘪𝘦𝘳𝘥𝘶𝘵ă, și 𝘊𝘰𝘯𝘶 𝘓𝘦𝘰𝘯𝘪𝘥𝘢, știau absolut pe de rost din 𝘔𝘰𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 ș𝘪 𝘴𝘤𝘩𝘪ț𝘦 și vorbeau caragialește.”49:45 „Avea câteva cărți pe care le recita aproape: Švejk (Hašek), Caragiale – pe care-l știa din doască-n doască și era caragialian –, evident Bulgakov. Când se întâlnea cu Vartic, era cel mai mare spectacol, fiindcă vorbeau practic din replici din Bulgakov, din Hašek și din Caragiale, amestecați toți așa; era un regal. Astea erau cărțile lui de suflet...”59:23 „Citindu-le acuma, ai impresia unei epoci normale: pun în vedere un intelectual care reușea, într-o epocă extrem de constrângătoare, și de ruptă de lume, și de totalitară, și de distopică, să rămână normal la cap și să vorbească, la fel ca într-un context european de libertate, despre scriitori din alte țări, care-i plăceau, sau despre orice teme care-l interesau...”1:10:01 „Jurnalul lui tata are două volume de caiet A4, mari, groase, fiecare de vreo două sute de pagini. Acolo am o mare dilemă – o dublă dilemă. În primul rând, scrie așa pe prima pagină a jurnalului: «Acest jurnal nu este destinat publicării, sunt doar însemnările mele personale. Dacă familia va găsi ceva interesant în ele, [atunci] e bine».”1:18:10 „Aceste patru volume, când vor fi, cel puțin vor relua toate cărțile publicate ale lui tata și nu numai atât. Vor monumentaliza [o operă], fiindcă multe din acestea au rămas netipărite. Două dintre ele au fost retipărite după ’90 de prietenii lui, în niște ediții care arătau cum arătau cărțile acelea de atunci, cu copertă urâtă. Această carte e și un obiect superb. Doi la mână: sunt toate împreună...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/260-scrieri-1-exercitii-de-lectura-eros-si-utopie-critica-de-atelier.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de importantă este, într-o istorie literară a vinului, corespondența dintre arta cuvântului și enologie ? Se poate spune că scriitorii beau altfel vinul de calitate? La ce anume se referă expresia „corpul și sufletul vinului”? În ce măsură 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳-ul unei regiuni conferă fiecărei podgorii o identitate proprie, care se regăsește și în diversitatea soiurilor de viță-de-vie? Care sunt cele trei dimensiuni fundamentale integrate în adevărul vinului? De ce regimul comunist ar putea fi considerat o adevărată filoxeră politică pentru viile din țara noastră? Prin ce trăsături se aseamănă emoția estetică a poeziei cu dimensiunea sacră a renumitei băuturi? Pe firul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre Valeriu Stoica, profesor universitar emerit la Facultatea de Drept a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o elegantă analogie între istoria literaturii și cea a vinului, a căror hermeneutică nu depinde doar de tradiție și identitate, ci și de arta de a descoperi, prin anumite metodologii specifice, calea spre adevărul estetic înscris deopotrivă în opera literară și în sufletul licorii bahice.0:00 Intro0:14 Skip intro9:47 „Odată ce-a găsit câmpul liber, filoxera s-a răspândit încet-încet în viile din Franța. În Anglia n-a avut ce să dăuneze, pentru că la vremea aceea nu erau prea multe vii acolo. Dar în Franța, în câțiva ani, podgoriile celebre s-au ruinat, viile s-au uscat. A fost un fel de cutremur național în Franța, pentru că încercau să găsească soluții pentru a face față acestei situații...”19:40 „Vinul adevărat este vinul care e expresia spiritului conservator, pentru că vinul este legat de tradiție, este legat de identitate. Și nu e vorba doar de identitatea personală; ea se exprimă și personal, prin arta enologului, așa cum un scriitor mare își imprimă propria identitate în operă...”30:37 „Dacă ne întoarcem la cartea lui Răzvan Voncu, el spune că filoxera politică n-a ucis doar libertatea politică; a ucis și creativitatea în multe domenii. Și a ucis și vinul bun, a ucis vinul adevărat. Când există un regim autoritar, chiar dacă dictatorul iubește vinul și este un bun cunoscător al vinului, face vin bun pentru el, dar nu pentru ceilalți.”41:07 „Cât privește pe scriitorii care beau vin – și pe cei care au băut vin –, eu îi apreciez în funcție de ce a rezultat din această bucurie a lor. Le prețuiesc munca, dar în funcție de rezultat. Să începem cu prozatorii: Dimitrie Cantemir, în 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘱𝘵𝘪𝘰 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘢𝘷𝘪𝘢𝘦, are un fel de mini-monografie a vinului în Moldova.”50:03 „Pentru cunoscători, înțelegerea corpului vinului presupune o oarecare pricepere, răbdare, analiză organoleptică (folosesc un termen oarecum pretențios – analiza făcută cu simțurile noastre). Ca să distingem toate calitățile pe care vinul le are în corpul lui, avem nevoie de toate simțurile. Avem nevoie mai întâi de percepția vizuală – culoarea vinului este culoarea care absoarbe lumina...”1:01:33 „E vorba și de primul sens care ne vine la îndemână și care e de obicei folosit, și anume că, atunci când oamenii beau vin ceva mai mult, cenzurile autocontrolului dispar și ca urmare poți să spui și adevărul. Este un sens, dar nu acesta este cel adevărat, pentru că asta presupune că bei vin fără măsură. Or, un adevărat cunoscător, iubitor de vin nu bea fără măsură...”Cartea este diponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea afirma că, dintre toate licorile, vinul are cea mai importantă semnificație culturală? În ce măsură fenomenul viticol constituie o dovadă a continuității românești pe actualul teritoriu al țării noastre? Cum se particularizează relația dintre vin și literatură în scrierile unor poeți și prozatori români reprezentativi pentru anumite epoci culturale? Dar în confesiunile eseiștilor și criticilor literari? Există oare și nume surprinzătoare în rândul literaților, de la care nu ne-am aștepta să aibă o legătură strânsă cu vinul? Ce perioadă din istoria modernă a României este considerată a fi cea mai bogată în ocurențe literare ale vinului? În esență, ce ne poate spune această băutură despre literatura română și istoria ei? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝘖 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳ă 𝘢 𝘷𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢, publicat la Editura Spandugino cu sprijinul Societății Civile de Avocați Stoica & Asociații, dialogul dintre criticul și istoricul literar Răzvan Voncu, conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pasionantă incursiune printre vârstele vinului, așa cum se desprind acestea din operele scriitorilor români, dar și un impresionant survol asupra regiunilor viticole de azi, prefigurând un mod de viață de un subtil rafinament, în care licoarea bahică devine ea însăși o adevărată poveste.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:35 „M-a interesat, din cele mai vechi timpuri, relația cu teritoriul și cu ceea ce se numește 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘰𝘪𝘳, adică această relație complexă între sol, climă, așezare geografică, dar și deprinderea de a face vin și partea culturală. De aceea am început cu Antichitatea, când nu existau, evident, limba română și nici literatura română…”21:08 „Pe de altă parte, poeții și prozatorii evident că ocupă primul plan al dezbaterii, relația lor cu vinul fiind, firește, diferită, pentru că diferite sunt instrumentele cu care și-l însușesc, cu care-l înșfacă. Avem mari poeți ai vinului, avem prozatori în opera cărora vinul curge din belșug și avem și prozatori în opera cărora vinul joacă un rol mai profund decât acela de însoțitor al povestirii.”30:52 „Este bogată literatura română în relații cu vinul și, cu unele excepții, cam toți scriitorii importanți au avut un soi de relație cu vinul. Există mari scriitori la care relația este absentă, după cum există scriitori mai puțin importanți, de raftul al doilea, cu o prezență foarte bogată, cum sunt tradiționaliștii la 1900.”40:42 „Doi prieteni de facultate, jurnalistul Nicolae Corbeanu de la Deutsche Welle și criticul de film Călin Căliman, au fost martorii transformării lui Nichita Stănescu dintr-un abstinent cu parapon într-un degustător. Împrejurarea s-a petrecut undeva în timpul facultății, prin anul III, când Matei Călinescu, colegul lor, i-a dus la o terasă bucureșteană, spunând că a descoperit un vin fantastic…”50:21 „Gastronomia românească are Brillat-Savarin-ul ei, în postura lui Păstorel Teodoreanu. Sigur că îi desparte un secol și mai bine – poate chiar două secole – pe cei doi, dar Brillat-Savarin al nostru e altfel decât Brillat-Savarin al francezilor. Este un Brillat-Savarin care are și 𝘴𝘢𝘷𝘰𝘪𝘳 𝘷𝘪𝘷𝘳𝘦, dar are și știința de carte.”1:01:20 „Ne spune că suntem o literatură a unui popor latin, vorbind un idiom latin, trăind într-un cadru de viață în care elementul central este moștenirea romană, după două milenii de la consumarea acestei experiențe. Ne spune că suntem o literatură de tip mediteraneean, exuberantă, câteodată superficială în sensul bun al termenului, adică însușindu-ne creator suprafețele, o literatură adaptabilă…”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/263-o-istorie-literara-a-vinului-in-romania.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce fel de însoțitori ne sunt îngerii? Cum se explică faptul că, în ultimele decenii, angelologia a revenit în centrul discursului teologic și cultural? În ce fel s-au articulat învățăturile despre îngeri de-a lungul timpului, de la Vechiul Testament și până la revelatoarea sinteză a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, privitoare la ierarhiile îngerești? Mai avem oare nevoie de aceste prezența angelice după venirea lui Iisus Hristos? De ce reprezentările lor din icoanele bizantine evocă mereu o lume diafană, aureolată de un surâs transfigurat? La ce anume se referă sintagma „pâinea îngerilor”? Reflectând asupra generosului orizont tematic oferit de volumul Î𝘯𝘨𝘦𝘳𝘪𝘪 ș𝘪 𝘮𝘪𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘶𝘱ă î𝘯𝘷ăță𝘵𝘶𝘳𝘢 𝘗ă𝘳𝘪𝘯ț𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘉𝘪𝘴𝘦𝘳𝘪𝘤𝘪𝘪 de Jean Daniélou, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, tatonează cu delicatețe dimensiunea spirituală și misterioasă a ființelor angelice, intermediare între transcendența divină și lumea noastră obiectivă.0:00 Intro0:14 Skip Intro6:23 „[Jean Daniélou] dezvoltase  o intimitate intelectuală absolută cu textele patristice. E și cea mai bună antologie de texte patristice despre îngeri. El era, în același timp, o minte carteziană, franțuzească, în stare să sistematizeze tot acest material…”12:50 „Unul dintre filmele care mi-au plăcut mult din creația unui regizor foarte îndrăgit de mine, Wim Wenders, este 𝘋𝘦𝘳 𝘏𝘪𝘮𝘮𝘦𝘭 ü𝘣𝘦𝘳 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯, în care joacă și Peter Falk – Colombo – și Bruno Ganz, un mare actor german. Ei bine, în 𝘊𝘦𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘉𝘦𝘳𝘭𝘪𝘯𝘶𝘭𝘶𝘪 apar doi îngeri...”18:51 „E echivalentul spiritual al manei cu care Dumnezeu hrănește poporul ales condus de Moise spre Țara Sfântă, prin peregrinarea lui de patruzeci de ani prin deșert. Este un fel de euharistie imaterială.”24:08 „Îngerii, ca și Dumnezeu, nu sunt un reflex al nevoilor noastre. De vreme ce crezi, ca act de sacrificiu al intelectului, crezi și în existența lui Dumnezeu de sine stătătoare, ca și a îngerilor, din moment ce aderi la această viziune în care lași loc misterului și imaterialului.”Cartea este disponbilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/238-ingerii-si-misiunea-lor-dupa-invatatura-parintilor-bisericii.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce înseamnă pentru profesorul Dumitru Borțun „România ca proiect”? Când devine mai ușor să iubim o țară așa cum este ea, apreciindu-i potențialul real? Există vreun factor care obturează o perspectivă în termenii adevărului cu privire la țara noastră? De ce am ajuns într-un asemenea punct al istoriei în care oamenii sunt atrași mai degrabă de pseudoștiințe și de false religii? Trăim oare într-o lume atât de greu de înțeles, încât până și capacitatea noastră de adaptare pare a fi depășită de șocul cultural? Ce fel de blocaje provoacă acest impas în înțelegerea lumii? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția volumului 𝘙𝘰𝘮â𝘯𝘪𝘢 𝘤𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘰 ț𝘢𝘳ă 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘦𝘴𝘵𝘦 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘧𝘪, dialogul dintre profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie , și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o complexă și lucidă radiografie a unor contexte și mentalități tributare încă istoriei noastre complicate, reliefând necesitatea formării gândirii critice și alternative, precum și revigorarea unui autentic program de educație la nivel național.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:49 „În România, în spațiul românesc, s-a desființat cel mai târziu iobăgia. Este vorba despre o relație de muncă în care munca e forțată și neplătită. Fiind forțată, nu e iubită; fiind neplătită, produce hoție. Deci, dacă nu-ți place munca, nu muncești. Dacă nu muncești, din ce să trăiești?”19:36 „Un individ egocentric vede lumea, o interpretează și o evaluează în funcție de propriile lui valori, propriile lui sentimente, care vin din propria lui poziție în societate. E o reducție, pentru că sunt și alții care au alte poziții și care pot să vadă altfel lucrurile, să evalueze altfel un eveniment...”31:05 „Lumea este atât de complexă, încât Edgar Morin vorbește de două-trei decenii de paradigma complexității, de nevoia de a schimba modul de gândire. Lumea a ajuns atât de complexă, încât nu mai poate fi înțeleasă și controlată, stăpânită.”40:08 „Un alt obstacol, pe care eu îl văd zilnic la studenții mei, este confuzia dintre 𝘥𝘰𝘹𝘢 și 𝘦𝘱𝘪𝘴𝘵𝘦𝘮𝘦 – dintre opinie și cunoaștere. În psihologia populară, credem că, dacă avem o opinie, știm despre ce e vorba. E opinie, nu e cunoștință.”51:51 „Sunt sociologi care spun că memoria socială durează trei generații, atâta timp cât se poate transmite din gură în gură un eveniment, de la bunici la părinți și de la părinți la copii. Mai departe se termină.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/266-romania-ca-proiect.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce fel de patrimoniu spiritual se regăsește în volumul 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢 de Pia Alimăneștianu, grație unei spectaculoase restituiri a scrierilor acestei autoare? Cum își amintește Monica Pillat de stră-strămătușa ei, așa cum a cunoscut-o în anii copilăriei? Dar cu ochii de acum, când o redescoperă datorită acestei proze de o mare frumusețe, ce ne readuce în prezent imaginea unei Românii a decenței, curajului și demnității? De ce am uitat astăzi de acea Românie? Ce este „trecutul viu” și în ce relație se află acesta cu prezentul, dar și cu viitorul nostru? Explorând multiplele semnificații ale volumului 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢 𝘖𝘮𝘯𝘪𝘢, recent apărut în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un emoționant portret lăuntric al Piei Alimăneștianu, adevărat model de altruism, discreție și patriotism, o personalitate care s-a implicat cu admirabil spirit civic în evenimentele ce au condus la formarea României moderne, dar care a cunoscut apoi sfâșierea și dezastrul pricinuite de instaurarea regimului comunist. 0:00 Intro 0:14 Skip Intro 7:55 „Ceea ce mi-a rămas în minte din povestirile bunicii mele, cu care adesea mă duceam să o vizitez, este că [Pia Alimăneștianu] a ținut să fie înmormântată în costum național și cu marama pe cap, așa cum fusese la nunta ei. Costumul național, pe vremurile acelea, era cea mai frumoasă îmbrăcăminte; era și un semn de înalt patriotism, dar era și un veșmânt care te lega de comunitatea din care făceai parte…” 17:27 „Am regăsit-o pe Pia Alimăneștianu de două ori. O dată, pe stră-strămătușa pierdută am regăsit-o la altă vârstă, la care puteam să înțeleg altfel decât copil fiind. Am fost cu ea de la egal la egal, pentru că am regăsit-o la vârsta la care era ea când am cunoscut-o. Ea, pe de altă parte, mi-a recuperat o Românie pe care n-o știam, pe care n-am apucat-o niciodată…” 25:01 „[A ținut] foarte mult. Și cu Ion Pillat, și cu copiii lui. Când Mariuța, sora ei, a plecat cu copiii Pillat în Franța ca să le completeze educația, Pia s-a dus și ea să-i viziteze și se bucura cu ei alături de tot ce descopereau în «orașul luminilor». A fost foarte prezentă în viața lor.” Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/259-opera-omnia-insemnari-din-timpul-ocupatiei-germane.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce fel de poezii sunt incluse  în volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴, o antologie despre care s-ar putea spune că este scrisă „la patru mâini”? Prin ce se deosebesc aceste poeme de creațiile mai bine cunoscute ale lui Ion Pillat? Ce anume a emoționat-o pe cercetătoarea Carmen Brăgaru în apropierea unui asemenea patrimoniu spiritual?  Cât de important este discursul vizual (acuarele, manuscrise, fotografii de familie) care-l însoțește pe cel poetic, sporindu-i forța de sugestie? Ce tip de memorie este păstrată în aceste versuri, eliberând din arcanele trecutului voci, chipuri și reverii ale celor de altădată? Oare o făptură atât de fragilă precum poezia ne mai poate oferi astăzi un refugiu spiritual? În jurul unor întrebări inspirate de recenta apariție a volumului 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre Carmen Brăgaru, cercetătoare în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează cu subtilitate miracolul plămădirii arhitecturii textuale, grație căruia această superbă sculptură poetică i-a strâns în jurul ei, precum o masă a umbrelor, pe toți membrii familiei scriitorului.0:00 Intro0:14 Skip Intro11:36 „Mi-am amintit la un moment dat că exista în arhiva familiei un manuscris în care Dinu Pillat alesese un număr de poezii – 24 la număr, nici mai mult, nici mai puțin – din aproape întreaga operă a tatălui lui. Și asta se întâmpla în 1940.”21:40 „De la aceste două manuscrise, așezându-le, selectându-le, am ajuns să ne gândim la o absență importantă: a Mariei Pillat. De ce? În ambele manuscrise ale copiilor existau cel puțin două poezii, la amândoi – 𝘚𝘤𝘳𝘪𝘴𝘰𝘢𝘳𝘦, de exemplu, care este dedicată, este o scrisoare în versuri trimisă de Ion Pillat și prinsă în 𝘊𝘢𝘪𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘳𝘥𝘦...”33:01 „Umblând pe manuscrise – eu mereu am venit cu acest contrapunct al istoricului literar care caută întotdeauna în lucrurile lăsate de autor –, am descoperit o poezie de Ion Pillat (ea nu este inedită, dar nu e cunoscută) în volumul 𝘚𝘢𝘵𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶, în volumul pe care l-a publicat în 1925...”43:50 „Sunt aceste acuarele superbe ale Mariei Pillat-Brateș. Până să-l cunoască pe Ion Pillat și să se căsătorească cu el, a semnat I. Brateș, ca să nu fie discutată, ca multe alte femei din epocă – și nu numai de la noi –, semnând neutru, să pară un bărbat.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De câte ori a călătorit istoricul Armand Goșu în Ucraina, din momentul începerii războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva acestei țări? A simțit vreodată că este periculos să meargă cu mașina? Ce l-a șocat cel mai puternic în timpul recentei sale vizite în capitala ucraineană? Cum se simte războiul la Kiev și ce fel de urme ale sale se pot vedea la tot pasul? Ce miros specific persistă în Ucraina, mai ales în apropiere de linia frontului? S-ar putea spune că, în ultimii doi-trei ani, dronele au schimbat în mod semnificativ natura războiului? În ce fel au reușit ucrainenii să combată propaganda rusească? Se simte faptul că anii aceștia de război au consolidat națiunea ucraineană? De ce sunt atât de importante muzeele și locurile memoriale pentru a se înțelege cu adevărat semnificația identității? Într-o ediție specială a podcastului Spandugino, presărată cu un potpuriu de imagini culese în timpul recentei vizite la Kiev, dialogul dintre profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, reconstituie un tulburător periplu în miezul societății ucrainene, prin intermediul unei serii de ilustrări ale vieții oamenilor ce trăiesc sub continua amenințare a dronelor și rachetelor balistice rusești, făcând totodată eforturi deosebite pentru edificarea unei noi narațiuni despre propria identitate națională.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:27 „Lumea s-a obișnuit cu războiul la Kiev. În același timp, din patru sau cinci nopți, cred că într-una singură nu a sunat alarma. Dar te obișnuiești... De astă dată erau niște drone. Dronele fac un zgomot destul de neplăcut.”21:58 „Ucrainenii, spre deosebire de ruși, nu iau orice. Ei caută oameni cu anumite abilități și încearcă să-i potrivească în structura armatei, pe linia frontului, unde merg, unde e nevoie de abilitățile respective și unde sunt antrenați special.”33:32 „Ce vezi aici este catedrala refăcută după 2000. Eram chiar la deschidere, în primul an de război, chiar în ziua de Paște. Era foarte puțină lume. Catedrala asta a fost aruncată în aer de partizanii sovietici, la vreo patruzeci de zile după ce a început ocupația [germană].”44:38 „Au fost mai multe lucruri care m-au șocat. M-a șocat foarte tare revenirea asta la normal – aparentă. Te aștepți de fiecare dată să vezi războiul foarte prezent și cu cei cu care te vezi să discuți despre război. Războiul a devenit un factor cotidian în existența lor.”54:55 „Merg prin muzee și acolo întâlnesc tot felul de muzeografi, care sigur că vin din altă generație. Ce expun aici e din Muzeul de Istorie Militară. În general, urmăresc cărțile care formează viitoarea elită. Militarii vor continua să fie importanți în Ucraina.”1:02:25 „Aici [la Muzeul Național de Istorie] erau niște muzeografi – istorici, doctori în istorie – care lucrau, cam de 70 de ani, și aveau o dificultate să vorbească limba ucraineană. Erau rusofoni, nu pentru că ar fi fost etnici ruși, ci pentru că pur și simplu au făcut toată școala în limba rusă.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum își alege Sabina Fati locurile în care călătorește, multe dintre acestea fiind considerate periculoase din punct de vedere geopolitic? Cât de mult se expune atunci când urmează asemenea itinerare? Cu ce dificultăți sau probleme s-a confruntat de-a lungul timpului? Ce a determinat-o să meargă la Gurile Dunării? Există o explicație pentru faptul că amprenta rusească este atât de puternică în această regiune? În ce fel se observă în arealul respectiv și în zonele sale limitrofe, inclusiv la Odesa, încercările de rescriere a istoriei culturale? Cum se explică faptul că spațiul acesta este o pradă atât de ușoară pentru Rusia, dar nu și pentru Occident? Râvnesc oare acum mai mulți la Gurile Dunării? Pe firul evocării unor realități din anumite zone de importanță strategică, publicista și scriitoarea Sabina Fati, laureată a celei de-a patra ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, dezvăluie modul în care călătoria devine o tulburătoare experiență de cunoaștere a lumii din jurul Deltei extinse, cu multiplele sale probleme identitare, economice și culturale, acutizate de războiul declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.0:00 Intro0:14 Skip intro10:19 „În primul volum, traversam Asia Centrală și am plecat din China, de unde pleacă Drumul Mătăsii în mod tradițional – de unde a plecat el în perioada antică și ducea spre Vest mătăsuri. Deci am mers cu adevărat pe drumul acela care pleacă din China. Din China am ajuns în Kârgâzstan și din Kârgâzstan în Tadjikistan.”18:49 „Am pornit de la incapacitatea României de a-și schimba legislația de apărare, de exemplu, și de la primele scandaluri ale căderii dronelor în Delta Dunării, în care românii spuneau: «N-au căzut pe teritoriul nostru», ucrainenii spuneau: «Ba au căzut pe teritoriul vostru». Dintr-odată, harta României era flexibilă...”27:29 „Au râvnit încă de acum 2.500 de ani. Prima dată au venit romanii, care au înțeles primii, poate... Înainte am avut niște colonii grecești, dar romanii au venit și au extins imperiul până aici. Aici era limesul roman. Ei au înțeles primii importanța strategică a Dunării...”35:56 „Am vrut să văd care sunt schimbările, pentru că atunci când am făcut înconjurul Mării Negre – și a fost și acel ocol foarte complicat – m-am oprit la Odesa și am stat destul. Odesa era atunci un oraș înfloritor, în care toată lumea vorbea rusește, dar totuși e un oraș cosmopolit, în care se vedeau amestecul, și istoria, și voluptatea de a trăi a localnicilor.”45:48 „Eu cred că nici oficialii români nu vor sau nici cei din partea românească a Deltei Dunării, acolo unde satele sunt depopulate, unde sunt sate în care mai există două sau trei persoane. Am trecut prin sate în Deltă în care nu vezi niciun om, sate în care a rămas o persoană...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că volumul 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat este și o carte a pomenirii? De ce a dăruit poetul copiilor săi, Pia și Dinu, cele două caiete cu poezii, scrise cu mult talent caligrafic și cu un admirabil respect pentru calofilie? Se poate oare distinge, în atmosfera lirică a acestor poeme, și un pariu pe credință? Cum se vede, de fapt, sufletul familiei Pillat în cele cinci părți care alcătuiesc arhitectura volumului? Ce culori și miresme presimțim dincolo de cuvinte, grație fotografiilor, tablourilor și facsimilelor ce însoțesc textele poetice, călăuzindu-ne, ca într-o delicată reverie, spre o altă dimensiune? Ce fel de memorie descoperim aici? Pe firul unor întrebări prilejuite de apariția antologiei 𝘍𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘢 𝘥𝘪𝘯 𝘷𝘦𝘳𝘴 de Ion Pillat, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, este o emoționantă pledoarie pentru memorie,  bunătate și frumusețe, dar și un stăruitor îndemn etic, înfiripat în jurul ideii că arta poate deveni un refugiu salvator și un pilon de rezistență spirituală în momentele dramatice ale vieții.0:00 Intro0:14 Monica Pillat | FAMILIA DIN VERS9:09 „Pe de altă parte, tatăl meu a păstrat manuscrisul. Povestea manuscrisului lui e diferită. În ce sens? Ion Pillat a ales pentru Pia ce credea că i se potrivește firii ei pătimașe, expansive, inteligente și pline de temperament. Deci a ales poeziile care o defineau ca gust și ca dimensiuni spirituale.”17:13 „În poezia lui Ion Pillat întâlnim un fel de aureolă triplă. Prima este amintirea, care, evident, nu poate izvorî decât din iubire, dar și credința, pentru că poeziile lui sunt permeate de prezența divină. Și de multe ori s-a spus că el nu ar fi un mistic. Tatăl meu chiar îl considera un fin epicureu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu este acolo.”27:05 „E adevărat că tema darului e cea mai importantă. În primul rând, darul există în sine prin dedicații și prin prezența manuscriselor. Dar pe urmă darul s-a întors, pentru că, după cum știți, având presimțirea morții, poetul a lăsat un testament literar, încredințându-le soției și fiului său proiectul operei lui complete.”36:26 „Aici am să mă refer la două poeme, tot dedicate Piei. Unul se cheamă 𝘜𝘯 𝘯𝘰𝘳 și celălalt se cheamă Î𝘯𝘨𝘦𝘳 𝘳ă𝘮𝘢𝘴. Și e frumos să ne gândim, citind aceste poeme, că poetul privește natura, privește imaginile prin ochii copiilor săi. Băiatul are revelația unui nor și e înnebunit să vadă pe cer imaginea unui zeu...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/265-familia-din-vers.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care este condiția actuală a limbii latine în societatea educațională din România? Cum a devenit latina pentru Solomon Marcus o adevărată odisee, dar și o experiență formatoare? Ce anume ne învață ea, în mod fundamental, despre lumea noastră de astăzi? Ce fel de argumente ne oferă profesorul Ștefan Colceriu în sprijinul ideii că limba latină constituie o importantă cheie de acces spre marea cultură a umanității? Cine sunt marii ei adversari, atât din punct de vedere individual, cât și instituțional? Dar posibilii săi aliați? Cât de important este să milităm pentru schimbarea actualelor programe și manuale de limba latină? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător științific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează arhitectura tematică a volumului 𝘖𝘥𝘪𝘴𝘦𝘦𝘢 𝘭𝘪𝘮𝘣𝘪𝘪 𝘭𝘢𝘵𝘪𝘯𝘦, evocând totodată personalitatea distinsului său autor, care, dincolo de rigoarea specifică matematicii, manifesta o înțelegere profundă a culturii universale și a valorilor umane eterne.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Când l-a cunoscut poeta Ana Blandiana pe Solomon Marcus și ce amintiri păstrează din acea perioadă? Evocând titlul unei serii de volume publicate de reputatul matematician în colecția „Distinguo” a Editurii Spandugino, ce fel de „răni deschise” s-ar putea spune că au resimțit în comun cei doi intelectuali, îndeosebi după 1989? Cum a ilustrat fiecare în parte nevoia de a construi împreună cu oamenii și de a organiza speranța în societatea românească? Ce se întâmplă dacă nu închidem la timp rănile colective ale istoriei noastre? De ce a pledat Solomon Marcus cu atâta vervă pentru menținerea limbii latine și a istoriei în planurile actuale de învățământ? Simțea oare că școala românească se îndepărtează de cultura de tip umanist? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre poeta Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, conturează un extraordinar portret lăuntric al distinsului matematician, un om cu o conștiință civică și culturală de excepție, ale cărui eforturi de edificare a memoriei noastre colective s-au întrepătruns cu cele ale admirabililor ctitori ai Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce împrejurări l-a cunoscut profesorul Liviu Papadima pe Solomon Marcus? Care i se pare a fi cea mai puternică dintre nevoile enunțate de distinsul matematician în celebrul său decalog intitulat 𝘡𝘦𝘤𝘦 𝘯𝘦𝘷𝘰𝘪 𝘶𝘮𝘢𝘯𝘦? În ce fel corespund aceste nevoi, asemenea unor vase comunicante, cu cele expuse în contra-canonul alcătuit de Liviu Papadima (𝘜𝘯 𝘥𝘦𝘤𝘢𝘭𝘰𝘨 𝘴𝘢𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦?) cu prilejul intenselor dezbateri despre educație? S-ar putea afirma despre Solomon Marcus că era nu doar un erudit pasionat de numeroase domenii ale cunoașterii, ci și un adevărat aventurier al spiritului? De ce este atât de important ca în educație să se pună cu fermitate accentul pe valori? Cum se face că școala actuală reprezintă unul dintre segmentele cele mai neintegrate ale societății românești? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul alert dintre profesorul Liviu Papadima, reputat critic, istoric și teoretician literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează complexa arhitectură ideatică a scrierilor dedicate celor zece nevoi umane, reflectând din unghiuri distincte, dar complementare, universalitatea acestora și posibilele forme prin care educația actuală ar putea să le împlinească.0:00 Intro0:14 Skip Intro11:18 „Poate că una dintre cele mai șocante, pentru că este dintr-un alt domeniu decât al educației – din existența nemijlocită –, este cea cu care începe, și anume nevoia de a da un sens vieții. Are și ceva specificat, mi se pare: «la un nivel elementar»,  pentru că e într-adevăr o nevoie fundamentală, o nevoie care definește natura noastră umană.”20:43 „Aici e și o diferență generaționistă foarte evidentă. Eu mi-am trăit adolescența într-o perioadă în care eram Forțați – și spun Forțați cu F mare – să facem alegeri bune la o vârstă foarte timpurie. Acum e libertate...”30:41 „Și într-adevăr, educația, așa cum o vedem în formele vechi – educația cu mentor –, nu avea rostul ăsta, al selecției sociale. Avea rostul împlinirii ființei respective. Acum, educația formală a devenit un uriaș mecanism de frustrare, cu mediile, cu notele, cu aprecierea, cu competiția...”42:38 „Acum avem un învățământ enorm de inhibitiv. Lui Solomon Marcus i-a plăcut foarte mult expresia asta, «agresivitate». Învățământul îi agresează pe copii: 𝘊𝘰𝘱𝘪𝘪𝘪 𝘴𝘶𝘣 𝘢𝘨𝘳𝘦𝘴𝘪𝘶𝘯𝘦. Într-adevăr, în învățământul nostru, evaluarea este în primul rând o vânătoare de greșeli.”51:53 „Apropo de PISA și de dușurile reci pe care le-am primit de când am intrat în PISA. Noi încercăm să ne compensăm complexele cu reușitele unor aleși: celebrii olimpici, proiectul «Noica» (era încă din anii ’90: la 20 de milioane, să găsim 22 de jucători în ale filosofiei, care să câștige toate campionatele mondiale ș.a.m.d.).”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care a fost cel mai puternic șoc resimțit pe plan internațional în cel de-al treilea an al războiului declanșat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Cine a câștigat, în toată această perioadă, războiul propagandistic? La ce fel de repoziționări ne putem aștepta în anii următori, în ce privește relațiile dintre statele occidentale? Cât de importantă este constituirea unui nou sistem european de securitate, care să reziste în fața presiunilor exercitate de Rusia? În ce fel a schimbat revenirea lui Donald Trump la Casa Albă configurația agendei politice americane? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă o minuțioasă și extrem de nuanțată analiză a recentelor evenimente internaționale, care determină țările europene să caute cât mai repede soluții  pentru constituirea unei noi alianțe militare menite să apere Ucraina.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:44 „Impresia mea e că avansăm spre așa ceva. Nu avansăm de ieri, de azi. Și ce se întâmplă în România, faptul că, sub nasul autorităților, acei militari plecau în Africa... Dacă mai cauți puțin, vezi că e zonă rusească: acolo e GRU (Serviciile Secrete ale Armatei Ruse), acolo a fost și Wagner. Ești în zona lor.”19:26 „Pe de-o parte, poți să zici că [Statele Unite ale Americii] te pot abandona, pentru că au un președinte tranzacționist, care caută cu orice preț o înțelegere cu Putin și pare să-i facă și concesii acestuia. Dacă te mai uiți și puțin în spate, vezi că experiența lui relevantă în materie de negocieri ține de negocierile cu talibanii…”29:58 „Cred că nici liderii europeni nu se grăbesc. Au încercat să meargă la Trump, au încercat să-i explice, au încercat să vadă cum se pot poziționa, pentru că ei trebuie să răspundă cât se poate de repede unei provocări de securitate: e vorba de Rusia.”40:06 „Șocul cel mare a fost – proces care începuse deja din august 2023 – atitudinea 𝘦𝘴𝘵𝘢𝘣𝘭𝘪𝘴𝘩𝘮𝘦𝘯𝘵-ului american, felul în care bătălia politică internă și felul cum se poziționau pentru următoarea campanie electorală prezidențială au blocat ajutorul pentru Ucraina între august 2023 și 20 aprilie 2024.”Conferința susținută de Armand Goșu este disponibilă aici: https://youtu.be/QJlFbKjgzpI

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de fragile și, totodată, cât de puternice sunt cărțile? S-ar putea spune că au și ele o memorie a lor? De ce cărți ale copilăriei își aduce aminte Monica Pillat, afirmând că alături de acestea i s-au deschis cu adevărat ochii minții? Ce simbolistică aparte se regăsește în basme, privilegiind nu doar continuitatea între generații, ci și descoperirea unor orizonturi similare cu cele ale lumii reale? Care era locul cărților în familiile lui Ion Pillat și Gheorghe Ene Filipescu? Există oare și o justiție săvârșită de cărți? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, emoționantul dialog dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o delicată și caldă evocare a cărților din biblioteca familiei sale, din ale căror pagini răzbat, ca dintr-o prețioasă crisalidă de chihlimbar, frumusețea și înțelepciunea acumulate de-a lungul timpului în sufletul omenesc, călăuzindu-ne tainic și discret spre adevărata cunoaștere a sensului vieții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care sunt cele mai importante calități ale omului și profesorului Solomon Marcus, așa cum se regăsesc acestea în viața și opera lui? Cum l-a cunoscut Mihai Nadin pe reputatul matematician și ce amintiri păstrează din acei ani în care s-a înfiripat o frumoasă și trainică relație de prietenie? La ce anume se referea Solomon Marcus atunci când afirma că trebuie să punem mereu întrebări autentice, chiar extreme, pentru a găsi răspunsuri la marile nevoi profund umane? În ce fel a reușit să integreze semiotica în propria-i perspectivă asupra matematicii? Pe ce fel de educație paria Solomon Marcus, cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, rata analfabetismului funcțional este deosebit de ridicată? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Mihai Nadin, a cărui activitate științifică acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne oferă un luminos portret lăuntric al renumitului matematician și profesor, devotat întru totul cercetărilor sale, dar și tinerelor generații cărora le-a oferit o cale de acces la aspectele fundamentale ale gândirii, îndemnându-le să-și conștientizeze cu luciditate locul pe care îl ocupă în lume.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce anume a impresionat-o cel mai mult pe Sanda Golopenția la Solomon Marcus, de-a lungul deceniilor în care au colaborat în domeniul cercetării lingvistice? Dacă ar fi să aleagă una dintre primele amintiri legate de reputatul profesor, care ar fi aceea? Cum e posibil ca mintea unei persoane să exceleze deopotrivă în disciplinele umaniste și în științele exacte, îndeosebi în matematică? Ce ar putea dezvălui despre un asemenea om curiozitatea lui bine temperată și pasiunea pentru cunoaștere? Cât de important era pentru Solomon Marcus pariul pus pe educație, în măsura în care știința pedagogiei ar trebui să devină o „artă a întâlnirii, la mijlocul drumului, dintre profesor și elev”? Care sunt cele „zece nevoi umane” propuse într-unul dintre volumele sale apărute la Editura Spandugino? În suita de convorbiri prilejuite de centenarul nașterii lui Solomon Marcus, membru al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți intelectuali care au contribuit la dezvoltarea studiilor interdisciplinare, dialogul dintre Sanda Golopenția, professor emerita la Universitatea Brown, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o emoționantă evocare a personalității distinsului profesor și cercetător care se manifesta cu entuziasm și tenacitate în numeroase direcții de studiu, fiind pasionat totodată de dimensiunea educativă a societății și de comunicarea constantă cu tinerii, îndemnându-i cu stăruință spre lectură și gândire critică.  

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Oare lumea noastră – despre care s-ar putea spune că a luat-o razna – este golită de ideologii sau, dimpotrivă, acestea cresc în miezul ei într-un mod deviant? De ce nu trebuie să recurgem la simplificări, atunci când ne referim la derivele ideologice ale prezentului? Referitor la acestea din urmă, este vorba de inocență sau mai degrabă de complicitate la ticăloșie, în cazul celor ce le susțin în spațiul public? Care sunt cele mai evidente semne ale apariției unei asemenea derive ideologice? Cum observăm, de pildă, că lucrurile deviază spre naționalism, suveranism sau ortodoxism? Cum poate cineva să pretindă că este suveranist, dar în același timp să-și pună țara la picioarele unor satrapi postmoderni? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o revelatoare și lucidă radiografie a lumii noastre, supuse atât asaltului noilor ideologii, cât și ispitei demagogiei, pe fondul unei disoluții accentuate a libertății și a coeziunii sociale.