Metope: cultură și istorie

PODCAST · education

Metope: cultură și istorie

Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi.Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.

  1. 218

    250 de ani de libertate: Smith si America | METOPE, cu Joshua Pandele și Răzvan Ioan

    Astăzi, la Metope, Joshua Pandele stă de vorbă cu Răzvan Ioan, doctor în filozofie și lector la Casa Paleologu, pornind de la cei 250 de ani de la „Avuția națiunilor” și de la independența Americii. O discuție despre marile repere intelectuale, despre autorii care continuă să ne provoace și despre felul în care lectura clasicilor ne ajută să gândim mai limpede prezentul.

  2. 217

    Turismul cultural în Transilvania | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Peter Suciu

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu discută cu Peter Suciu, ghid cultural în Transilvania, despre turismul cultural, patrimoniu și felul în care putem înțelege o regiune atât de bogată în istorie.

  3. 216

    Ce ne facem cu atâția proști? | METOPE cu Theodor Paleologu, Ioana Prândurel și Joshua Pandele

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu discută cu Ioana Prândurel și Joshua Pandele despre volumul său recent "Ce ne facem cu atâția proști?", apărut la Editura Trei.

  4. 215

    Cum privim arta contemporană? | METOPE, Ioana Prândurel discută cu Sînziana Ravini

    În această ediție Metope, Ioana Prândurel discută cu Sînziana Ravini, psihanalistă și romancieră, despre arta contemporană, curatoriat și felul în care învățăm să privim. O conversație despre imagine, interpretare și discernământ.

  5. 214

    Supraveghere și tehnologie | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Vlad Niculescu-Dincă

    Astăzi, în emisiunea Metope, Theodor Paleologu va discuta cu Vlad Niculescu-Dincă, cercetător și profesor la Universitatea Leiden, despre filozofia tehnologiei și provocările contemporane aduse de supravegherea digitală. Vor aborda teme precum narativul distopic al inteligenței artificiale, problematica instrumentalismului și a determinismului tehnologic, dar și cum putem regândi dezvoltarea tehnologică într-un cadru democratic, responsabil și transparent.

  6. 213

    Despre frică | METOPE, cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Răzvan Ioan, doctor în filosofie și lector la Casa Paleologu, despre volumul său „Despre frică”. Pornind de la reflecții inspirate de Spinoza și Nietzsche, discuția explorează frica ca experiență fundamentală a vieții noastre și legătura ei cu libertatea, vulnerabilitatea și responsabilitatea.

  7. 212

    Media și spațiul | METOPE, cu Ioana Prândurel, Romina Surugiu și Aurelian Giugal

    În această ediție a emisiunii Metope, Ioana Prândurel stă de vorbă cu Romina Surugiu și Aurelian Giugal despre relația dintre media și spațiu. Discuția urmărește felul în care media influențează percepția locurilor, de la infrastructura invizibilă a comunicării până la reprezentările despre România și impactul platformelor digitale precum TikTok asupra modului în care înțelegem realitatea.

  8. 211

    Expansionismul rus | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Bogdan-George Rădulescu

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu istoricul Bogdan-George Rădulescu despre expansionismul rus, pornind de la volumul său, "Spectrele ideologice ale expansionismului rusesc". Discuția urmărește rădăcinile ideologice ale panslavismului, eurasianismului și național-bolșevismului și felul în care aceste curente continuă să influențeze politica Rusiei de astăzi.

  9. 210

    Străini și străinism în România | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Nicolae Drăgușin

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Nicolae Drăgușin, lector universitar asociat și cercetător științific, despre „suveranism” în istoria României. Discuția pornește de la dezbaterile privind încetățenirea evreilor și ajunge la felul în care societatea românească s-a raportat, de-a lungul timpului, la ideea de străin și la limitele apartenenței politice.

  10. 209

    Memoria orașelor: piatră sau oameni? | METOPE, cu Theodor Paleologu, Ioana Prândurel și Ileana Negruțiu

    Ne întrebăm dacă civilizațiile dispar odată cu patrimoniul sau continuă prin felul în care oamenii trăiesc și transmit cultura.

  11. 208

    Gladiatori, săpături și "cioburi" | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitații Alina și Marius Streinu

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Alina și Marius Streinu, arheologi, despre gladiatori, săpături și "cioburi".

  12. 207
  13. 206

    Manual al loviturii de stat | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Radu Carp

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, despre Edward Luttwak și celebrul său Manual al loviturii de stat, prilej pentru o discuție despre putere, mecanisme politice și fragilitatea ordinii instituționale.

  14. 205

    Întâlniri | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitații Edmond Niculșcă și Andreea Apostu

    Invitații ediției de astăzi sunt Andreea Apostu și Edmond Niculușcă, curatorii expoziției „Întâlniri. Sau cum se naște o lume nouă” de la Casa Mița Biciclista, un proiect dedicat poveștilor de prietenie, solidaritate și rezistență culturală.

  15. 204

    Filozofie, educație, paideia | Metope, cu Joshua Pandele și Denis Măluțan

    Astăzi, la Metope, i-am invitat pe colegii mei mai tineri, Joshua Pandele și Denis Măluțan, să vorbească despre filozofia în educație: despre locul copiilor și adolescenților în întîlnirile noastre de studiu și despre felul în care curiozitatea se transmite, dacă ai răbdarea să o cultivi.Filozofia nu e doar o disciplină universitară, e o artă a conversației și, mai ales, un bun care merită transmis mai departe.

  16. 203

    Cine mai oprește Apocalipsa? | METOPE cu Theodor Paleologu și Joshua Pandele

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Joshua Pandele despre noua sa carte, "Cine mai oprește Apocalipsa?", apărută la Editura Trei.

  17. 202

    Repatrierea rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Mihai Ghyka

    Astăzi, la Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Mihai Ghyka despre repatrierea rămășițelor domnitorului Grigore Alexandru Ghyka și despre eforturile de recuperare a acestei figuri esențiale din istoria Moldovei.

  18. 201

    204 ani de la nașterea lui Dostoievski | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Joshua Pandele

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Joshua Pandele despre Dostoievski: actualitatea sa, raportarea la Rusia și slavofilie, fascinația și excesele din opera lui, și despre felul în care acest autor continuă să provoace și astăzi.

  19. 200

    Istoria romilor din România | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Valentin Negoi

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Valentin Negoi, autorul volumului „Istoria nespusă a romilor din România”. Cei doi discută despre locul romilor în istoria noastră și despre memoria unei suferințe prea puțin cunoscute.

  20. 199

    Ideologii și ideologi în România | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Cristian Preda

    În această ediție a emisiunii Metope, Theodor Paleologu stă de vorbă cu Cristian Preda, politolog și profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, despre volumul său recent, „Ideologii și ideologi în România contemporană”.

  21. 198

    Francisc și franciscanismul | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Horia-Roman Patapievici

    În ediția de astăzi a emisiunii Metope, Theodor Paleologu discută cu Horia-Roman Patapievici despre Sfântul Francisc de Assisi și franciscanism, pornind de la introducerea semnată de invitat la volumul „Patericul franciscan”, apărut la Editura Humanitas.

  22. 197
  23. 196
  24. 195

    Traduceri ale Bibliei și scrieri românești timpurii | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Emanuel Conțac

    Invitatul lui Theodor Paleologu la Metope este Emanuel Conțac, filolog și coordonator al echipei de revizuire a Bibliei Cornilescu, membru al colectivului de traducere a „Bibliei după textul ebraic” (Humanitas) și autor al unor volume dedicate istoriei traducerilor biblice.

  25. 194

    O privire spre începuturile creștinismului românesc | METOPE | T. Paleologu și invitatul Petre Guran

    Astăzi îl am alături pe vechiul meu prieten, istoricul Petre Guran, cu care voi discuta despre studiul său recent, „Tâmplă, tâmplar, tâmplărie. O privire spre începuturile creștinismului românesc”. Ne vom apleca asupra originilor creștinismului în spațiul românesc prin dovezile materiale și etimologice care pot recalibra înțelegerea noastră istorică.

  26. 193
  27. 192
  28. 191

    Vremea magicienilor | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Wolfram Eilenberger

    În acest episod special, stau de vorbă cu filozoful și eseistul german Wolfram Eilenberger, autorul volumului „Vremea magicienilor”. Discutăm despre Heidegger, Wittgenstein, Cassirer și Benjamin, dar și despre ce înseamnă să gândești într-o epocă de criză, despre filozofie ca formă de supraviețuire, despre stil, destin și puterea limbajului. Discuția este purtată în limba engleză.

  29. 190
  30. 189
  31. 188
  32. 187
  33. 186
  34. 185
  35. 184
  36. 183
  37. 182
  38. 181
  39. 180
  40. 179
  41. 178
  42. 177

    METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Radu Bumbăcea

    Invitatul în Metopa de astăzi este Radu Bumbăcea, filozof, cu o teză de doctorat la Leeds despre dimensiunea etică a literaturii. Discuția este despre filozofie, istoria artei și etică.

  43. 176

    Ce face un parlamentar? | METOPE, cu Theodor Paleologu și invitatul Valeriu Antonovici

    Invitatul acestei Metope este Valeriu Antonovici, doctor în științe politice și consilier parlamentar. Discutăm despre cartea sa publicată în acest an: „Un altfel de ghid al parlamentarului eficient”. Așadar, despre instituția parlamentului, al rolului unui parlamentar și cum să votăm informat în acest an.

  44. 175

    Metope | cu Ioana Prândurel, Ileana Negruțiu și invitatul Alex Vesa

    Cum Theodor Paleologu s-a dedicat toată ziua unui atelier de retorică, gazdele acestei Metope au fost Ioana Prândurel și Ileana Negruțiu. Invitatul este Alex Vesa, coordonatorul TEDx Piața Unirii ED pentru a povesti despre ediția din acest an și nu numai.

  45. 174
  46. 173
  47. 172
  48. 171
  49. 170

    METOPE | Theodor Paleologu și Barbara Cassin (lb. franceză)

    În ediția de astăzi a emisiunii Metope, la RADIO GUERRILLA, o am ca invitată pe Barbara Cassin, una dintre cele mai influente femei din lumea filozofiei. *Este o ediție-eveniment, discuția este purtată în limba franceză.

  50. 169

Type above to search every episode's transcript for a word or phrase. Matches are scoped to this podcast.

Searching…

No matches for "" in this podcast's transcripts.

Showing of matches

No topics indexed yet for this podcast.

Loading reviews...

ABOUT THIS SHOW

Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi.Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.

HOSTED BY

Theodor Paleologu

URL copied to clipboard!