#40 Răzvan Exarhu episode artwork

EPISODE · Nov 19, 2018 · 51 MIN

#40 Răzvan Exarhu

from Pe Bune · host DoR

Răzvan Exarhu a început să facă radio în anii 90, când s-a angajat la Pro FM, mai întâi pe postul de prezentator de știri. Pentru că știrile pe care le scria erau prea amuzante, a fost mutat disciplinar la matinal și a descoperit atunci că cel mai mult îi place să lucreze la o emisiune de dimineață, pentru că îi prinde pe oameni într-un moment al zilei în care le poate transmite o energie bună. Când a simțit că munca devine un simplu job, și-a dat demisia, după opt ani de radio, și a decis să învețe alte lucruri, cum ar fi comunicare și relații publice și să gătească. După ce a trecut prin două încercări de a reveni în radio cu Guerrilla și Clandestino, și în urma mai multor tipuri de faliment, Răzvan spune că ajunsese într-un punct în care se simțea la pământ psihic. A reușit să se ridice prin muncă fizică într-un restaurant în care a fost câțiva ani bucătar. Nu evită să vorbească public despre perioada de depresie prin care a trecut, dar prima dată când a vorbit despre asta, la TEDx, spune că a simțit cum s-a supt tot aerul din încăpere. Nu făcea parte din povestea de succes pe care ești obișnuit s-o asculți. De anul trecut a revenit în radio la matinalul de la Rock FM, cu aceeași bucurie de la început, mai bine pregătit ca om de radio și cu dorința de a crea o legătură cu cei care îl ascultă. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent producție: Elena Văduva. Muzică adițională: Jahzzar – Siesta; Jahzzar – Jardins du Luxembourg. ★ Support this podcast ★

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Nov 19, 2018

Embed this episode

NOW PLAYING

#40 Răzvan Exarhu

0:00 51:53

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Pe Bune?

This episode is 51 minutes long.

When was this Pe Bune episode published?

This episode was published on November 19, 2018.

Can I download this Pe Bune episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!