Skip to content
#76 Daniel Secătureanu (Omu Gnom) episode artwork

Jul 13, 2020 50 min

#76 Daniel Secătureanu (Omu Gnom)

from Pe Bune Hosted by DoR

Daniel Secătureanu, cunoscut și sub numele de Omu Gnom, face rap încă din clasele primare, când era pasionat de scris și freestyle, iar primele apariții în fața unui public le-a avut în anii 2000 la baluri ale bobocilor în licee. Din 2011 a scos un album nou în fiecare an pentru că își dorește ca muzica lui să evolueze, dar și pentru că scrisul are un efect terapeutic. Deși majoritatea pieselor sale au mesaje sociale și politice, în ultimele două albume s-a concentrat mai mult pe interiorul oamenilor, pentru că crede că doar înțelegându-te pe tine poți să înțelegi ce nu funcționează în societate. În timpul stării de urgență a scris și înregistrat Cântece din colivie, un album scurt în care a vrut să surprindă gândurile și trăirile pe care le-a avut în această perioadă. Daniel spune că face conscious rap, un tip de rap care poate părea că are un nume pretențios, dar care de fapt înseamnă că prin muzica lui încearcă să se schimbe pe el și lumea din jur, atât cât poate. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs și Samsung România, companii care cred în puterea minților creative. Credits: Temă muzicală: Alex Turcu. Editor sunet: Horia Baldea. Asistent de producție: Alina Șincu. Muzică adițională: Omu Gnom feat. Jurjak - Pe stomacul gol; Audiobinger - Concrete Jungle; Audiobinger - The Vibes. ★ Support this podcast ★

Episode details come from the podcast's RSS feed.

Embed this episode

Ready to play

#76 Daniel Secătureanu (Omu Gnom)

0:00 50:25

No transcript yet.

Requests help us decide what to transcribe next.

Frequently asked questions

How long is this episode of Pe Bune?

This episode is 50 minutes long.

When was this Pe Bune episode published?

This episode was published on July 13, 2020.

Can I download this Pe Bune episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.