Adrian Severin: Ne putem feri din calea unui razboi pe care doar câțiva lideri politici îl vor? | Pe Drept Cuvânt #98 episode artwork

EPISODE · Jun 10, 2025 · 1H 36M

Adrian Severin: Ne putem feri din calea unui razboi pe care doar câțiva lideri politici îl vor? | Pe Drept Cuvânt #98

from Pe Drept Cuvânt · host Florentin Țuca

Adrian Severin a revenit la #PeDreptCuvânt.Fost parlamentar și europarlamentar, fost ministru de externe și fost viceprim-ministru al României, astăzi profesor universitar și scriitor, Adrian Severin este, totodată, unul dintre cei mai competenți analiști ai situației geopolitice de azi.L-am întrebat pe domnul profesor Severin - revenit pentru a doua oară în studioul Pe Drept Cuvânt - cum putem ajunge la pace în actualul context geopolitic și de ce par să caute liderii europeni războiul, care mai este poziția SUA în acest conflict care ne privește, tot mai serios, și pe noi sau ce opțiuni are Europa în noua ordine mondială.Evident, am vorbit și despre situația din România, întrebându-ne ce urmează pentru țara noastră și cum trebuie să reacționeze liderii noștri pentru ca noi să trăim în bunăstare.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Jun 10, 2025

Embed this episode

Ready to play

Adrian Severin: Ne putem feri din calea unui razboi pe care doar câțiva lideri politici îl vor? | Pe Drept Cuvânt #98

0:00 1:36:09

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Pe Drept Cuvânt?

This episode is 1 hour and 36 minutes long.

When was this Pe Drept Cuvânt episode published?

This episode was published on June 10, 2025.

Can I download this Pe Drept Cuvânt episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!