Alexia Udriște - Ilustrator episode artwork

EPISODE · Mar 16, 2020 · 24 MIN

Alexia Udriște - Ilustrator

from Lorena Buhnici · host Lorena Buhnici

Are puțin peste 20 de ani. Este delicată, captivantă și cu un talent cât un munte. Desenează de când se știe, iar faptul că a ales ilustraţia ca meserie a fost şi o situaţie de conjunctură. A ales să facă singurul lucru la care se pricepe cel mai bine.Pentru Alexia Udriste - Olteanu ilustrația de carte a devenit o plăcere nevinovata printre proiectele sale, la care revine mereu din dorința de încerca mereu alte sentimente. Printre cărțile ilustrate de ea se numără: ”Spaima zmeilor, ”Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (de Iulian Tanase), Sarea în bucate (după Petre Ispirescu), Cartea curajului (de Adina Rosetti). Ilustrează și brodează povești în felurite forme, pe hârtie, carton, păturici și perne pentru copii, pe cești și farfurii, sau orice suprafață ce poate prinde culoare și viață. Visează la un atelier mare, retras, în afara orașului, acolo unde poate crea fără oprire tot ceea ce îi trece prin minte.

Are puțin peste 20 de ani. Este delicată, captivantă și cu un talent cât un munte. Desenează de când se știe, iar faptul că a ales ilustraţia ca meserie a fost şi o situaţie de conjunctură. A ales să facă singurul lucru la care se pricepe cel mai bine. Pentru Alexia Udriste - Olteanu ilustrația de carte a devenit o plăcere nevinovata printre proiectele sale, la care revine mereu din dorința de încerca mereu alte sentimente. Printre cărțile ilustrate de ea se numără: ”Spaima zmeilor, ”Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (de Iulian Tanase), Sarea în bucate (după Petre Ispirescu), Cartea curajului (de Adina Rosetti). Ilustrează și brodează povești în felurite forme, pe hârtie, carton, păturici și perne pentru copii, pe cești și farfurii, sau orice suprafață ce poate prinde culoare și viață. Visează la un atelier mare, retras, în afara orașului, acolo unde poate crea fără oprire tot ceea ce îi trece prin minte.

NOW PLAYING

Alexia Udriște - Ilustrator

0:00 24:36

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

CuriosITy George Buhnici, Radu Neagu CuriosITy e despre noi, un podcast în care dezbatem noutăți din lumea tehnologiei. E despre prezent și viitor și este scuza noastră să rămânem la zi cu știrile care ne schimbă viața. Tune Into The Block Viernes Fanclub Tune into the Block, el podcast de actualidad sobre Bitcoin, blockchain, DeFi y criptomonedas, presentado Lorena Ortiz (de Bitcoin Embassy Bar) y Juan Pablo Mejía (más conocido como Juan en Cripto). Tune into the Block es un podcast en el que analizamos las principales noticias de la semana relacionadas con la industria de las criptomonedas y discutimos las posibles implicaciones que estas noticias pueden tener en el ecosistema cripto. Además, todas las semanas tenemos invitados especiales para compartir su conocimiento, conversar sobre su experiencia y tener una visión experta de los últimos desarrollos relacionados con Bitcoin, blockchain, DeFi y las criptomonedas. Síguenos en Twitter: Tune Into The Block: https://twitter.com/TuneBlock Bitcobie: https://twitter.com/bitcobie Juan en Cripto: https://twitter.com/juanencripto Lorena Ortiz: https://twitter.com/LOReBitcoin Bitcoin Embassy Bar: https://twitter.com/bitcoinemb Páginas web: Bitcobie: https://www.bitcobie.com/ Juan en Cripto: h Charlas sobre Marketing y Emprendimiento Lorena de Comunicazen Lorena García, periodista y emprendedora en comunicazen.com entrevista cada semana a expertos en el campo del marketing digital, el emprendimiento, las finanzas y la mentalidad empresarial para aportar su visión y extraer sus conocimientos, experiencias, tácticas y estrategias para nuevos negocios y emprendedores recientes. Seven Podstar.FM Lorena Gil y C.J. Navas hacen sus listas de siete en siete en Podstar.FM

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Lorena Buhnici?

This episode is 24 minutes long.

When was this Lorena Buhnici episode published?

This episode was published on March 16, 2020.

What is this episode about?

Are puțin peste 20 de ani. Este delicată, captivantă și cu un talent cât un munte. Desenează de când se știe, iar faptul că a ales ilustraţia ca meserie a fost şi o situaţie de conjunctură. A ales să facă singurul lucru la care se pricepe cel mai...

Can I download this Lorena Buhnici episode?

Yes, you can download this episode by clicking the download button on the episode player, or subscribe to the podcast in your preferred podcast app for automatic downloads.
URL copied to clipboard!