Anne Enright, o autoare subtilă, care nu ne spune ce să gîndim

Mulțumim că ne ascultați. Părerea voastră contează pentru noi. Ne puteți scrie aici:Relații de familie. Suferință transmisă de la o generație la alta. Multă ironie înțepătoare. Dar și un pic de speranță, la final. Sînt doar cîteva dintre ingredientele care intră în compoziția romanului „Pitulicea” de Anne Enright (Humanitas Fiction). Am vorbit cu traducătoarea sa, Iulia Gorzo, despre complexitatea și subtilitatea cu care Anne Enright își construiește personajele, despre ironie, despre diversele partituri pe care le construiește cu abilitate – de la limbajul unei tinere de azi, influențat de limbajul prescurtat din mediul online, pînă la limbajul poeziei –, despre cum descrie violența și cum explorează trauma de abandon transmisă de la o generație la alta.Iulia Gorzo: „Cînd mă gîndesc la o carte la care lucrez, de multe ori fac un exercițiu de concizie și mă întreb care ar fi cuvîntul care rezumă pentru mine cartea. Iar în cazul romanului «Pitulicea» de Anne Enright cuvîntul ar fi subtilitate. E o carte foarte subtilă. Chiar dacă se întîmplă foarte multe lucruri și poveștile sînt destul de clare, chiar dacă tratează un subiect dur, trauma de abandon care se transmite generațional, felul în care Enright spune povestea este mereu subtil. Nu ne spune ce să gîndim, nu ne spune cum să privim personajele. Ea are o distanță față de personaje, nu e moralizatoare, nu e nici extrem de caldă sau de prietenoasă. E pur și simplu o distanță care-ți permite să le cunoști. De asta mi-a plăcut foarte mult ochiul lui Enright. Mi se pare că are o inteligență vie, acută și niște resurse fantastice.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural