Construcția identității interioare

Identitatea interioară pare un concept desprins dintr-o carte de psihologie sau de filosofie. „Până la urmă, cine suntem noi? Ce este omul? Ce reprezintă acest vast univers pe care-l vedem în jurul nostru? Care-i sensul lucrurilor?” Fiindcă identitatea interioară reprezintă în mare măsură un mister. Și în realitate, orice gen de identitate reprezintă o taină. Când cunoaștem pe cineva, nu știm exact cine este el cu adevărat. Și trebuie să treacă un timp de dialog și comunicare pentru a intui cine este persoana în cauză. Dar același lucru se aplică și în dreptul nostru. Și propria identitate, de regulă, rămâne un mister de nepătruns de-a lungul vieții. „Cine suntem de fapt?” Pe deoparte, suntem copiii părinților noștri. Pe de altă parte, suntem membri ai unei comunități sociale. „Dar, în final, cine suntem?” Și aici fiecare om trebuie să contribuie la identificarea și definirea propriei sale individualități în raport cu ceilalți și în raport cu tot ce există. În zorii copilăriei, noi preluăm din identitatea celor din jur. Și influențați de sugestiile lor, ne croim o proprie identitate. Cel mai adesea copilul va spune: „Când voi fi mare, voi deveni sau voi face un „anumit” lucru!” sau „Vreau să fiu artist, inginer, medic, sau cu totul altceva!”. Multe opțiuni sunt puse în față de sistemul educațional și din care noi alegem ce ni se pare potrivit. Oferta este limitată, dar nuanțele specifice sunt nesfârșite. Și pe măsură ce creștem în vârstă, ne rafinăm elementele de identitate interioară și uneori schimbăm radical direcția spre care dorim să mergem. Fiindcă identitate înseamnă și direcție. Și în funcție de ceea ce simți că ești, sau de ceea ce crezi că ești, îți vei orienta și alegerile vieții și, respectiv, parcursul. Când ajungi la maturitate, faci alte alegeri decât în perioada când erai copil. Și direcția vieții se poate schimba radical, într-un sens complet opus. Viața este flexibilă. Ne propunem una, iese alta. Sau, s-ar putea să iasă ce ne-am dorit, dar nu exact cum ne-am propus. Nu fiindcă realitatea ar fi imperfectă, dar posibilitățile ei sunt nelimitate și nu pot fi cuprinse în planul inițial. Și până la urmă, identitatea interioară reprezintă o lucrare de o viață, la care contribuim pe parcursul tuturor etapelor călătoriei noastre pe acest pământ. Identitatea poate să aibă și aspecte religioase. Te simți creștin sau aparținând unei alte religii. Sau ești ateu. De asemenea, poți avea o pătrundere mai profundă a noțiunilor spirituale sau una la un nivel mediu și atât, fiind preocupat de alte chestiuni care ți se par importante. De asemenea, identitatea se poate defini și în raport cu familia din care faci parte, în calitate de copil, sau pe care o aduci la existență, ca tată sau mamă a altor copii. Dar până la urmă, rămân întrebările: „Cine sunt eu? Sau cine sunt în această lume mare? Sunt doar un produs al hazardului? Doar rezultatul dorințelor cuiva? Sau sunt ceva complet diferit, chiar mai mult decât ceea ce mi-aș putea imagina?” Din punct de vedere spiritual și religios, este accentuată ideea că omul este copil al lui Dumnezeu. Adică, indiferent de filiația pe care o avem, din cine ne-am născut sau din ce neam ne tragem, avem o legătură directă și o identitate specială provenind de la Dumnezeu. „Dar cine este Dumnezeu?” Este o altă problemă de identitate. Vom merge doar pe ideea că El este Marele Creator al lumii, fără să intrăm în dezbaterea acestui subiect, care face obiectul unei alte prezentări legate de identitatea lui Dumnezeu. Și acum vom vorbi despre identitatea noastră ca oameni și, în particular, a fiecăruia dintre noi.