Skip to content
Cu Dumnezeu în întuneric episode artwork

Jun 18, 2017 33 min

Cu Dumnezeu în întuneric

from PREDICI AUDIO Hosted by Valeriu Ghilețchi

1 Impăraţi (1 Regi) 19 1. Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii. 2. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: "Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei." 3. Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. 4. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: "Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei." 5. S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: "Scoală-te şi mănâncă." 6. El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. 7. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: "Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine." 8. El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. 9. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: "Ce faci tu aici, Ilie?" 10. El a răspuns: "Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!"

Episode details come from the podcast's RSS feed.

Embed this episode

Ready to play

Cu Dumnezeu în întuneric

0:00 33:08

No transcript yet.

Requests help us decide what to transcribe next.

Frequently asked questions

How long is this episode of PREDICI AUDIO?

This episode is 33 minutes long.

When was this PREDICI AUDIO episode published?

This episode was published on June 18, 2017.

Can I download this PREDICI AUDIO episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.