Cum trăiești viața pe care o ai, nu cea pe care o aștepți

„Când trece criza asta, încep să trăiesc. Când se rezolvă problemele, am grijă de mine. Când împlinesc acest vis, voi fi bine.” Dacă îți sunt familiare aceste gânduri, episodul de azi e pentru tine. Psihologia existențialistă și trei voci artistice extraordinare — un pianist, un poet și un scriitor — ne arată că viața nu funcționează după un plan prestabilit. E o improvizație la un instrument pe care nu l-am ales. Și cel mai mare curaj nu e să aștepți condiții perfecte, ci să intri într-o relație cu ceea ce ai acum. Îți vorbesc despre: - Keith Jarrett și concertul care a schimbat istoria muzicii — susținut pe un pian de repetiții dezacordat și o pedală ruptă - Trei poeme ale lui David Wagoner, inspirate din înțelepciunea triburilor native americane, despre cum te orientezi când ești pierdut în lume și în viață - Jorge Luis Borges și întrebarea pe care literatura abia îndrăznește să o pună: are sens suferința care nu se vede niciodată? Psihologia vieții după 50 înseamnă, printre altele, să înveți să trăiești cu instrumentul imperfect pe care l-ai primit — nu să îl schimbi, ci să intri în relație cu el. 🎧 Ascultă concertul Keith Jarrett Köln 1975: aici Alte opere menționate: - Jorge Luis Borges, Inferno I, 32 din volumul Făuritorul (El Hacedor, 1960) - David Wagoner — Rătăcit — din volumul Riverbed (1972), Rămâi în viață — titlul volumului Staying Alive (1966) si Când ai ajuns — din volumul In Broken Country (1979).