Despre oameni și mere episode artwork

EPISODE · Sep 14, 2022 · 9 MIN

Despre oameni și mere

from Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii · host Maria BOB

Send us Fan MailPorniți în periplul nostru în căutarea lui Aslan, rămânem în seara aceasta pe munte, în Maran, un alt sat în care timpul narațiunii se amestecă cu cel al realități, auto-suspendându-se sau accelerându-se în trecutul memoriei, după bunu-i plac. Personajele – Anatolia, Vasili, Ovanes, Voske și celelalte – pot oricând primi alte nume și alte naționalități, pot oricând trăi în alte vremuri. Povestea lor este pe cât de miraculoasă, pe atât de simplă. La fel ca în satele românești și în cele armenești, evlavia se amestecă cu eresul, oamenii cred în veștile aduse de îngeri la fel de tare cum cred în superstițiile bătrânești, căci vârsta sătenilor le îngăduie să facă asta. Atât de multe evenimente se amestecă în această carte – de la cele personale (o nouă veste, ultima bârfă, o plecare, o venire) până la cele universale (războiul, foametea, seceta) – cu o asemenea naturalețe și finețe, încât amalgamarea lor în creuzetul povestirii te face să le iei așa cum vin, așa cum sunt prezentate și să cauți cele mai istețe, inovatoare, dar și la îndemână soluții pentru ieșirea cu bine din diferitele situații. Paradoxal, te trezești zâmbind adesea pe parcursul cărții și, mai ales, la finalul ei. Cred că e bine de menționat că fiecare dintre mini-lecturile din seria În căutarea lui Aslan e o invitație la lectură adresată tuturor ascultătorilor podcast-ului nostru.De asemenea, pe noi ne găsiți prin E-mail la [email protected], Facebook @vestibune.podcast,Instagram @vestibune.podcast șiYouTube: Vești Bune - un podcast despre liniștea DuminiciiLectura: Maria Bobdin Narine Abgarian, Din cer au căzut trei mere, Traducere de Laura Schidu, București, Editura Humanitas, 2021, p. 122 și pp. 253-255.Muzica: Endless Beauty de Zakhar ValahaPhoto credits: Maria Bob

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Sep 14, 2022

Embed this episode

Send us Fan Mail Porniți în periplul nostru în căutarea lui Aslan, rămânem în seara aceasta pe munte, în Maran, un alt sat în care timpul narațiunii se amestecă cu cel al realități, auto-suspendându-se sau accelerându-se în trecutul memoriei, după bunu-i plac. Personajele – Anatolia, Vasili, Ovanes, Voske și celelalte – pot oricând primi alte nume și alte naționalități, pot oricând trăi în alte vremuri. Povestea lor este pe cât de miraculoasă, pe atât de simplă. La fel ca în satele româ...

Distinct summary based on available episode metadata or transcript content.

NOW PLAYING

Despre oameni și mere

0:00 9:04

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii?

This episode is 9 minutes long.

When was this Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii episode published?

This episode was published on September 14, 2022.

Can I download this Vești Bune - un podcast despre liniștea Duminicii episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!