Dialoguri cu Paul Olteanu II, 12. De ce acest război ne apasă  mai greu ca altele episode artwork

EPISODE · Apr 3, 2022 · 11 MIN

Dialoguri cu Paul Olteanu II, 12. De ce acest război ne apasă mai greu ca altele

from striblea's podcast

Am întrerupt dialogul obișnuit cu Paul Olteanu despre proverbe și zicători românești și continuăm cu o nouă ediție despre modul în care ne tulbură războiul. Și de acesta cu Ucraina în mod special, căci lumea europeană a mai fost afectată de confruntări, chiar în aceeași zonă. Iar Paul Olteanu ne dezvăluie și câteva moduri în care putem scăpa de anxietatea care ne omină în aceste zile. Voluntariatul este unul dintre ele, iar asta îi ajută foarte mult atât pe cei care primesc ajutor cât și pe cei care-l dau.  Paul Olteanu este realizatorul podcastului Mind Architect, cel mai ascultat podcast din România. El este cunoscut trainer și coach, certificat în Process Communication Model o teorie de personalitate premiată, folosită la NASA în selecția și pregătirea echipelor și în trainingul comunicațional al președinților americani. De-a lungul ultimilor ani a pregătit zeci de mii de angajați ai unor companii din România pentru o mai bună relaționare în cadrul echipelor lor de lucru.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Apr 3, 2022

Embed this episode

NOW PLAYING

Dialoguri cu Paul Olteanu II, 12. De ce acest război ne apasă mai greu ca altele

0:00 11:08

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of striblea's podcast?

This episode is 11 minutes long.

When was this striblea's podcast episode published?

This episode was published on April 3, 2022.

Can I download this striblea's podcast episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!