File din Cartea Vieții

Cartea Vieții reprezintă un concept care pare straniu pentru noi, din cauză că este asociat cu o poveste sau cu un basm. Noțiunea aceasta apare atât în mitologia populară, cât și în Cartea Sfântă, în Biblie. Desigur, apare și la diferite culturi și popoare, din diferitele părți ale lumii. Și cartea vieții reprezintă o colecție de pagini în care sunt trecute toate viețile care compun țesătură complexă a lumii. Acesta este unul dintre înțelesuri. Este o carte în care sunt redate până la cele mai mici amănunte viețile tuturor oamenilor și normal, viețile tuturor ființelor. Așadar, fiecare dintre noi are o anumită parte în această mare carte a vieții. Și această parte se referă la faptul că există ceva dedicat pentru fiecare om, pentru fiecare ființă, care conservă destinul și povestea ei. În partea care ne aparține, există multe file și îmi place să cred că fiecare zi reprezintă o nouă pagină în cartea vieții, în acea parte care se referă la fiecare dintre noi. Scrierea în această carte se produce în fiecare clipă, din zorii dimineții până seara, fără a exclude perioada de odihnă. Și pe pagina asociată fiecărei zile se scriu toate trăirile noastre, toate gândurile, toate faptele, totul. Este un jurnal care consemnează tot ce s-a întâmplat cu noi și în noi. Un jurnal complet. Când eram mic, îmi plăcea să am un jurnal, al meu bineînțeles, în care să-mi notez impresiile și trăirile din ziua respectivă. A fost un demers involuntar. Pur și simplu, mi-am dorit acest lucru. Și nu mi-era ușor să selectez ce aș fi vrut să scriu în acel jurnal, fiindcă erau atât de multe idei, atât de multe experiențe, atât de multe trăiri pe care aș fi dorit să le încorporez, și spațiul sau timpul nu-mi permitea acest lucru. Cu toate acestea, acele fragmente de jurnal care au fost scrise în acea perioadă m-au ajutat foarte mult în a înțelege mai bine povestea în care sunt inclus. Fiindcă fiecare om este cuprins într-o anumită poveste. În același timp, îmi plăcea să citesc basme, povestiri destinate copiilor și nu numai. Dar spre deosebire de copiii de vârsta mea, îmi plăcea ca, după ce am citit, să rememorez toată secvența, toată narațiunea și să îi schimb sensul sau anumite părți din ea. Ba mai mult, îmi plăcea să mă încorporez în acea poveste ca persoană și să schimb cursul acțiunii într-o direcție pozitivă. Nu-mi plăceau poveștile care se încheiau trist. Nu-mi doream să rămân pasiv vis-a-vis de o evoluție negativă. Poveștile trebuiau să se încheie frumos. Ba chiar, ele trebuiau să deschidă poarta către infinit. Iarăși, nu știu de ce aveam o astfel de dorință de a schimba poveștile nemuritoare, cum li se spunea atunci, dar cert este că o făceam. Ulterior, când am crescut, am început să realizez că toată viața este un fel de poveste, atât viața mea, cât și viețile celorlalți. Și ceea ce am făcut în domeniul basmului am încercat și în cel al realității. Nu mi-a ieșit așa cum aș fi vrut. Dar ideea de bază a rămas. Viața este o poveste pe care o scriem la timpul prezent. Putem să o citim vis-a-vis de ce a fost. Dar scrierea este numai la timpul prezent. Și ea se scrie fie că vrem, fie că nu dorim aceasta. Fie că mâzgălim ceva, fie că scriem frumos, povestea continuă. În fiecare zi o nouă filă apare, pe care putem să desenăm nimicuri sau putem scrie ceva valoros. Ceva care să rămână în marea carte a vieții. Scrierea poate fi neglijentă. Poate fi la întâmplare. Poate fi o mâzgălitură asemenea unui copil care nu știe să scrie, dar se încăpățânează să traseze semne pe hârtie. Sau poate fi un scris ordonat, citeț, și care să confere un sens, o învățătură, un gând sau mai multe, ba chiar un univers de trăiri pe care oricine le-ar citi ar fi îmbogățit.