Gabriel Musteață: "La Ape au ajuns oameni de la Loto și de la grădinițe" episode artwork

EPISODE · Feb 28, 2021 · 46 MIN

Gabriel Musteață: "La Ape au ajuns oameni de la Loto și de la grădinițe"

from striblea's podcast

Inginerul hidrotehnist, Gabriel Musteață, de la Apele Române mi-a spus că stă acasă, alături de copilul de clasa a V-a. De când a vorbit în Recorder despre angajările ilegale de la Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, viața sa s-a complicat. O jumătate de Românie l-a sprijinit și a mai spus o dată că avem un curajos în față. Cealaltă l-a privit chiorâș și l-a luat la înjurat. Ba, mai mult, mașinăria politică i-a adus pe cap postaci și câteva pseudo-dezvăluiri pe cap. S-ar putea ajunge astfel la concluzia că Gabriel Musteață nu este numai cel mai important om de la Apele la Iași și că în jurul lui se învârtesc deciziile, dar și că și-a angajat familia acolo. L-am întrebat despre asta și a fost sincer. Răspunsurile sunt în interviu. Altfel, am fost curios să văd până unde merge politizarea în administrația publică din România. Și am aflat că ea acoperă o mare gamă de decizii. De la cereri ilegale pentru deplasare a unor utilaje, la măsluirea unor concursuri. Dar, mai grav la presiuni făcute prin intermediul corpului de control.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Feb 28, 2021

Embed this episode

NOW PLAYING

Gabriel Musteață: "La Ape au ajuns oameni de la Loto și de la grădinițe"

0:00 46:12

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of striblea's podcast?

This episode is 46 minutes long.

When was this striblea's podcast episode published?

This episode was published on February 28, 2021.

Can I download this striblea's podcast episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!