Interviu Marinela Ardelean - Degustător profesionist și critic de vinuri episode artwork

EPISODE · Mar 8, 2019 · 33 MIN

Interviu Marinela Ardelean - Degustător profesionist și critic de vinuri

from Lorena Buhnici · host Lorena Buhnici

Este cel mai șarmant, frumos și tenace degustător profesionist și critic de vinuri pe care am avut ocazia să-l cunosc până acum. Sunt fascinată și acum, când scriu aceste rânduri, nu mai zic de plăcerea pe care mi-am hrănit-o stând de vorbă cu ea mai bine de o oră. Sunt puține femei în lumea vinului, la noi în țară încă este o raritate, tocmai asta cred că o face să fie atât de bună în ceea ce face. Pentru că nici un bărbat nu poate înlocui și oferi în același timp sensibilitatea, valoarea și frumusețea unei degustări. S-a născut la Cavnic, în județul Maramureș, bunicul fiind cel care i-a trezit, în timpul copilăriei, pasiunea pentru vin. A studiat în Italia, Franța și China, are un MBA în industria vinului obținut la Trieste, a urmat cursurile Școlii de Somelieri la Milano timp de trei ani, și nu uitat să treacă și prin L’Ecole du Vin din Bordeaux unde a obținut o diplomă în Wine and Food Pairing la Roma. A fost numită „The Best Sommelier of Romania” și a obținut premiul „Sommelier of Honour”, acordat de Worldwide Sommelier Association și FAS (Fondazione Italiana Sommelier) la Roma. A publicat și două cărți bilingve, prima fiind despre împerecherea bucătăriei italienești cu vinurile românești, ”50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, iar a doua este dedicată celor mai bune vinuri din România și Republica Moldova, Cartea Vinurilor Românești. Este specializată în categoria spumantelor, în special șampanie și prosecco, și predă cultura șampaniei la Italian Chef Academy din Roma. Și pentru că este un ambasador desăvârșit al tradițiilor și vinului românesc, de anul acesta reprezintă atât în România cât și în străinătate, Vinarsul Brâncoveanu, o băutură recunoscută pentru eleganță în segmentul feminin.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Mar 8, 2019

Embed this episode

Ready to play

Interviu Marinela Ardelean - Degustător profesionist și critic de vinuri

0:00 33:04

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

Sentido Común El Conquistador FM Una hora de entretención y dinámica conversación junto a Lorena Medel y Juan José LavínConviértete en un supporter de este podcast: https://www.spreaker.com/podcast/sentido-comun--3655335/support. CuriosITy George Buhnici, Radu Neagu CuriosITy e despre noi, un podcast în care dezbatem noutăți din lumea tehnologiei. E despre prezent și viitor și este scuza noastră să rămânem la zi cu știrile care ne schimbă viața. Seven Podstar.FM Lorena Gil y C.J. Navas hacen sus listas de siete en siete en Podstar.FM Andes. 72 días en la montaña El País Uruguay El 13 de octubre de 2022 se cumplen 50 años del accidente de los Andes. El País preparó un podcast de nueve episodios que, a través de una narración sonora, reconstruye un hecho histórico que cinco décadas después sigue vigente, y que nunca fue contado de esta forma.“Andes. 72 días en la montaña” es también un homenaje a los protagonistas de esta historia: a los que regresaron, a los que no volvieron y a los que de una u otra manera fueron parte. Veintidós testimonios, más de 40 horas de entrevista, archivos y más de cuatro meses de investigación se combinan con la narración para reconstruir, de manera minuciosa, una de las mayores proezas de la historia uruguaya, la del Accidente del avión 571 de la Fuerza Aérea.Auspicia la Cámara de la Construcción de Uruguay. Coordinación ejecutiva: Valentina Caredio Producción general: Faustina Bartaburu, Valentina Caredio, Belén Fourment, Soledad Gago, Lorena ZeballosPreproducción:

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Lorena Buhnici?

This episode is 33 minutes long.

When was this Lorena Buhnici episode published?

This episode was published on March 8, 2019.

Can I download this Lorena Buhnici episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!