EPISODE · Jul 8, 2023 · 2H
Judecata de Acum - episodul 106
from Judecata de Acum · host Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu
Am dedicat integral ediția din această săptămână seriei de investigații realizate de Ovidiu încă din iarnă - cu un follow-up recent - după ce autoritățile statului au descins în respectivele centre și au găsit lucruri încă mai grave decât cele care ne-au oripilat pe toți atunci când au fost publicate, în urmă cu cinci luni. Am încercat să explicăm cum a fost posibil să se întâmple așa ceva în România anului 2023, la zece kilometri în linie dreaptă de clădirea Guvernului României. Și am mai încercat să lămurim minciunile din reacția virulentă a ministrului Gabriela Firea, fiartă acum pentru că multiple evidențe factuale plasează mulți dintre apropiații ei prea aproape de acest scandal-monstru. Am mai discutat și despre cum halul în care mândria presei voluntărene, televiziunea locală dar națională MetropolaTV, deși finanțată cu bani grei chiar de către ilfoveni, îi ține pe aceștia în beznă pe acest subiect esențial, dar și despre reacții tembele ale autorităților cu atribuții fix pe zona asistenței sociale. De exemplu martelarea CRJ, care are, domnule, tupeul de a ne arăta lucrurile nasoale din centrele de acest tip. Și multe altele. Dacă ne-au ieșit, ne bucurăm și, firește, vă așteptăm pe la noi și joia viitoare, când sperăm să vorbim despre lucruri dacă nu mai vesele, măcar mai puțin dramatice. Să fim sănătoși! Pe joi! ---------------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației. ---------------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
What this episode covers

NOW PLAYING
Judecata de Acum - episodul 106
No transcript for this episode yet
Similar Episodes
Sep 17, 2025 ·24m
Jun 12, 2025 ·20m
May 19, 2025 ·25m
Jan 10, 2025 ·28m
Jan 10, 2025 ·23m