Judecata de Acum - episodul 114 episode artwork

EPISODE · Sep 2, 2023 · 1H 33M

Judecata de Acum - episodul 114

from Judecata de Acum · host Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Odată întorși din vacanță, am găsit o Românie în colaps. Am găsit un stat profund disfuncțional, cu instituții care se miră și ele de cât de stricat este totul, cu o falie uriașă între popor și conducători, care care să vadă în fiecare moment realități nu diferite, ci complet opuse. Cum altfel ar putea ajunge președintele, după o vizită la spital la răniții din dezastrul Crevedia, să spună că intervenția - una ratată după orice standarde - a fost un succes al autorităților? De ce nu face, practic, nimeni nimic înainte ca dezastre precum Voluntari, 2 Mai, Botoșani, Crevedia sau Urziceni sau câte și mai câte să se petreacă, implacabil? Am încercat noi un răspuns, deși admitem că pot fi multe: pentru că justiția, arbitrul oricărei societăți democratice, este praf. De trei-patru ani, acest sistem vital este prăbușit. Pe ruinele ei, aidoma gândacilor de bucătărie care supraviețuiesc atacului atomic, mișună instituții fără cap, fără obiectiv, fără sens. Am avut multe exemple în ora și jumătate de dialog de săptămâna asta. Mereu sperăm că vom avea mai puține data viitoare, dar mereu ne păcălim. Resursele de tâmpenie ale leadership-ului românesc sunt, realmente, uriașe. Vă mulțumim că ne sunteți alături! Pe joia viitoare! ----------------------------------------------------------------------  Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației. ---------------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

NOW PLAYING

Judecata de Acum - episodul 114

0:00 1:33:39

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Judecata de Acum?

This episode is 1 hour and 33 minutes long.

When was this Judecata de Acum episode published?

This episode was published on September 2, 2023.

What is this episode about?

Odată întorși din vacanță, am găsit o Românie în colaps. Am găsit un stat profund disfuncțional, cu instituții care se miră și ele de cât de stricat este totul, cu o falie uriașă între popor și conducători, care care să vadă în fiecare moment...

Can I download this Judecata de Acum episode?

Yes, you can download this episode by clicking the download button on the episode player, or subscribe to the podcast in your preferred podcast app for automatic downloads.
URL copied to clipboard!