Judecata de Acum - episodul 138 episode artwork

EPISODE · Apr 13, 2024 · 1H 59M

Judecata de Acum - episodul 138

from Judecata de Acum · host Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Am început bucuroși ediția de joia asta a Judecății, culmea!, datorită unei victorii importante într-o „judecată” pământeană, cetățenească, în civil. După mai bine de trei ani de proces, am câștigat definitiv procesul ce ne-a fost intentat de fostul episcop de Huși, acum retras, Cornel Onilă, care ne cerea un sfert de milion de euro pentru că, prin activitatea noastră jurnalistică din proiectul „Să fie lumină”, proiect pe care tot noi, gazdele voastre de la podcast, îl coodonăm în tandem, l-am fi prejudiciat. Auziți voi: am fi documentat - „farmacie” din punct de vedere jurnalistic, spun instanțele - abuzurile sexuale ale acestuia asupra unor elevi de seminar de la Huși, iar pentru asta merităm să rămânem pe drumuri, căci asta ar fi presupus să câștige el. Justiția a funcționat corect în cazul nostru, așa că am câștigat pe toată linia. Inclusiv la Curtea Supremă, de care, cum veți asculta, ne cam temeam. Am întors pe toate părțile această victorie, care nu este nicidecum doar a noastră împotriva unui puternic al vremurilor, ci una a jurnalismului făcut în interes public împotriva unei tentative de abuz cu mâna justiției. Și, în final, una a bunului-simț jurnalistic în beneficiul publicului, adică al vostru, al nostru, al tuturor. Bucuria ne-a trecut când am fost forțați să ne întoarcem la neplăcuții care ne conduc sau vor să ne conducă și la porcăriile lor. Am făcut chiar și un pariu, găsiți voi pe ce ipoteză și pe ce miză. Ăștia am fost și săptămâna asta. Pe joia viitoare! ---------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

NOW PLAYING

Judecata de Acum - episodul 138

0:00 1:59:54

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Judecata de Acum?

This episode is 1 hour and 59 minutes long.

When was this Judecata de Acum episode published?

This episode was published on April 13, 2024.

What is this episode about?

Am început bucuroși ediția de joia asta a Judecății, culmea!, datorită unei victorii importante într-o „judecată” pământeană, cetățenească, în civil. După mai bine de trei ani de proces, am câștigat definitiv procesul ce ne-a fost intentat de fostul...

Can I download this Judecata de Acum episode?

Yes, you can download this episode by clicking the download button on the episode player, or subscribe to the podcast in your preferred podcast app for automatic downloads.
URL copied to clipboard!