Judecata de Acum - episodul 196 episode artwork

EPISODE · Jun 21, 2025 · 1H 42M

Judecata de Acum - episodul 196

from Judecata de Acum · host Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

La o lună de când Nicușor Dan a devenit de facto președintele ei, România pare a-și continua deriva periculoasă în care a fost aruncată în anul și jumătate de calvar electoral. N-avem guvern, n-avem instituții, n-avem reforme, n-avem perspective. Sau, mai degrabă, avem o perspectivă: demantelarea justiției ca sistem de aplicare al politicii penale a statului. Ăsta pare a fi singurul lucru care ni se întâmplă. Și ni se întâmplă fix sub ochii noștri, fără măcar a fi pus în discuția societății de noul președinte, ocupat cu găsirea numitorului comun pe care să se sprijine apoi un cabinet de coaliție.Evacuarea polițiștilor judiciariști ai Direcției Generale Anticorupție a Ministerului de Interne din dosarele penale cu tot cu probele pe care aceștia le-au adunat - sub delegarea procurorului, firește, deci perfect legal până zilele trecute - aruncă sub tren un număr înspăimântător de mare de dosare penale cu fapte și oameni grei sau mai puțin grei, acționând nu ca o amnistie, ci ca un veritabil moment zero.Puneți asta în contextul secretizării declarațiilor de avere și vedeți că doar în luna de la alegeri statul a pierdut două instrumente esențiale în lupta cu infracționalitatea în general și cu corupția în special.Adăugați lângă și modul ilegal prin care un personaj sulfuros precum Lia Savonea se pregătește să se înscăuneze șef de facto al puterii judecătorești, prin râvnita poziție de șef al instanței supreme.Și mai adăugați și faptul că, în plin scandal societal despre violența împotriva femeilor, o instanță pune în discuție dacă o femeie bătută crunt de partener și ținută cu forța cu capul sub apă, într-o cadă, poate sau nu să respire sub apă - poate poate, nu? - și-apoi conchide că, nefiind probată imposibilitatea respirației sub apă la om, nu e cazul de încadrat agresorul la tentativă de omor. Într-un dosar în care avocat al agresorului a fost, până de curând, actualul ministru al Justiției, care, de ce nu?, ar putea fi și viitorul.Nu știu voi, dar noi nu vrem să gustăm din ceva preparat după această rețetă.Găsim legitim să ne așteptăm ca până săptămâna viitoare să-i vedem dând cu bila de demolări în ce-a mai rămas din justiție. Chiar și așa, noi promitem că vom fi aici, să judecăm și să constatăm ce ne-o mai putea salva de la disoluție.Mulțumim! Pe joia viitoare! -----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

NOW PLAYING

Judecata de Acum - episodul 196

0:00 1:42:53

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Judecata de Acum?

This episode is 1 hour and 42 minutes long.

When was this Judecata de Acum episode published?

This episode was published on June 21, 2025.

What is this episode about?

La o lună de când Nicușor Dan a devenit de facto președintele ei, România pare a-și continua deriva periculoasă în care a fost aruncată în anul și jumătate de calvar electoral. N-avem guvern, n-avem instituții, n-avem reforme, n-avem perspective....

Can I download this Judecata de Acum episode?

Yes, you can download this episode by clicking the download button on the episode player, or subscribe to the podcast in your preferred podcast app for automatic downloads.
URL copied to clipboard!