Judecata de Acum - episodul 200 episode artwork

EPISODE · Jul 19, 2025 · 1H 48M

Judecata de Acum - episodul 200

from Judecata de Acum · host Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Am ajuns la ediția 200 a discuției nostre săptămânale, și, cum vorbeam la debutul discuției de săptămâna asta, tot despre prostii vorbim.De data asta, despre o prostie a președintelui Nicușor Dan, care a părut a căuta nuanțe într-o zonă în care nu prea mai e nevoie de ele, ci de acțiune, cu atât mai mult cu cât este una cu potențial de risc mortal pentru democrația românească. Este vorba despre normarea, inclusiv penală, a actului de a proslăvi în spațiul public, ideologii precum cea legionară, fascismul românesc, precum și emiterea de idei antisemite xenofobe și toate din zona lor. Pe scurt, legea împotriva extremismului, care a fost cât pe ce să ne întoarcă în grotă.Am găsit, atât noi, cât și - esențial - Curtea Constituțională a României, în unanimitatea ei, că această căutare a președintelui Dan este fără sens. Avem și argumente, cu date și fapte, dar și cu percepții, căci e imposibil să faci din istorie matematică.Am trecut apoi printr-un nou calup care pare că ne bântuie și care ar putea fi botezat ceva de genul „Ce vrăji a mai făcut Justiția românească în ultima săptămână?”. Răspunsul: multe. Și n-am putu să încheiem fără a discuta puțin și despre cea mai recent descoprită tentativă de țap-țarap a statului român: niște „băieți” din CNAIR (compania de autostrăzi a României) au încercat să „mânărească” niște licitații pe bani din PNRR, iar europenii s-au prins și ne-au tăiat banii.Au mai rămas, ca de fiecare dată, și multe alte subiecte de judecat, dar noi vom fi aici și săptămâna viitoare să ne uităm și să(-i) judecăm.Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Jul 19, 2025

Embed this episode

NOW PLAYING

Judecata de Acum - episodul 200

0:00 1:48:13

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Judecata de Acum?

This episode is 1 hour and 48 minutes long.

When was this Judecata de Acum episode published?

This episode was published on July 19, 2025.

Can I download this Judecata de Acum episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!