Legea și credința

Vom continua examinarea acelor principii care conduc la înțelegerea corectă a mecanismului contemplării, în opoziție cu cel al gândiri etice, bazate pe etichetarea realității sub forma iluziei de „bine și rău”. În cuprinsul Bibliei, există două noțiuni care continuă peste timp aceste două modalități primordiale de cunoaștere. Primul, inspirat de pomul vieții, reprezintă o cunoaștere prin contemplare. Și al doilea, inspirat de modelul gândirii etice, se referă la iluzia cunoașterii „binelui și răului”. De fapt, aș spune, al etichetării cu „bine și rău” a realității. În cursul istoriei biblice, avem o antiteză și între alte două concepte: legea și credința, sau evanghelia. După cum știm, legea care a fost dată evreilor, exprimă și normează gândirea morală, sau etică, mai precis iluzia cunoașterii „binelui și răului”. Scopul legii, de fapt, este cel de a reglementa acest mod de împărțire a realității în două sfere incompatibile. În opoziție, credința exprimă contemplarea edenică legată de hrănirea din pomul vieții. Și cea mai bună exemplificare a acestui principiu, conform cu tradiția istorică din vremea în care evreii se aflau în pustiu, se referă la mana care venea din cer, fără ca ei să contribuie cu nimic, reliefând providența pe care Dumnezeu le-o oferea. Aceeași idee este conturată ulterior sistemul de jertfe animale, ce anunța sacrificiul lui Mesia, care reprezintă pomul vieții. Însă, gândirea morală exprimă păcatul ce rezultă din etichetarea etică, sau bine - rău, a realității. Și de aceea, pomul iluziei cunoașterii „binelui și răului” semnifică la modul cel mai direct legea. Dar pomul vieții prin opoziție, exprimă credința și harul lui Dumnezeu, adică modul în care Dumnezeu ne susține viața și existența. Gândirea neascultării s-a bazat pe o atracție fatală, rezultată în urma distorsiunii percepției prin introducerea unui element moral, cel de a discerne iluzia „binelui și răului” în cuprinsul unei existențe în care „toate era bune”. Deși intenția părea nobilă, să nu uităm că Dumnezeu a interzis acest gen de cunoaștere pentru om. Prima insinuare asupra existenței a ceva rău s-a produs când adversarul omului, Șarpele, a pus acea întrebare răscolitoare: „Oare a făcut bine Dumnezeu că v-a interzis să mâncați fructe din acest pom?” Era o insinuare cu caracter etic și moral. Cu alte cuvinte: „dacă totul este bun, de ce vă este interzisă hrănirea din roadele acestui copac? Și oare, rațiunea lui Dumnezeu de interdicție vizează ceva bun?”