EPISODE · Jul 7, 2025 · 38 MIN
Oprește-te și cercetează-te
from Predici și Învățături Biblice · host Biserica Filadelfia Lugoj
Vorbitor: Sergiu ReteganPasaj biblic: Fapte 20:17-24Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii Bisericii. Când au venit la el, le-a zis: „Știţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi și în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Știţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să vă învăţ înaintea norodului și în case și să vestesc iudeilor și grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu și credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. Și acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înștiinţează din cetate în cetate că mă așteaptă lanţuri și necazuri. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Embed this episode
Ready to play
Oprește-te și cercetează-te
No transcript for this episode yet
Similar Episodes
No similar episodes found.