orbul poemul și femeia curbă

Send us Fan Mail“ orbul poemul și femeia curbă” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 5 ianuarie 2021. Poemul arată astfel :  orbul poemul și femeia curbă  de unde să încep cuvântul - te întrebde unde să încep să inspir sensul umbrelorși a neumbrelora curbelorși a respirării ca semn de unde să încep poemulcând eu simt poemul cum se plămădeștecum crește în interiorulzborului cu care nu zborci din care sunt zbor poemul acesta este înainte de a fi scrisașa cum zborul există înaintea păsăriiși muntele înaintea mării forma este doar o alegere tu locuiești în poemul meuși poemul meu locuiește în mineși eu locuiesc în respirația unui arhanghelaud cum se împrejmuiesc clopotelecu zborul îngerilor care cad în iarna care va veniva ninge cu îngeriși cu clopoteși cu zilele noastre-ntr-unanemăsuratpână la streașina cerului vor troieni poemelemâncătorilor de moarte rătăcind în zoripe cioburile zilei sparte de dureri ale lumii cioplite de țărmuri ei cei întorși din nesfârșirea deșertului desculțiși arși de soare până la patima iubiriiei ce se vor iubi cu războaieleși cu vremelnicia destinului până la prăselegrãbindu-se să moară până nu le-ar lua-o alții înaintemai vrednici de curajmai vajnici la femeimai curați la fiireavând știința desenării sunetelor pe pereții trecerilorîn navele lor cele curbeadunate de același Dumnezeu cu ochii triștila apus se spune că de moarte nu moare nimeninumai de viață se tem și mor până la unu eu dorm cu drumul sub căpătâicăci sângele lor curge la deal la fel ca soareleiar tu ești fereastra mea îngerească întru răsăritacolo unde inima mea se transformă în strigătiar sufletul meu pleacă să se topeascăîn rugăciunea unui arhanghelde aceea te întrebacumcând îți simt liniștea lacrimiiorbulecorbule cuvintele mele sunt corăbii la marginea răsărituluiacolo unde poemele se încheagă orizontalpe axe bidimensionale de aceea te întrebpe tineCel ce deții cheile Trecutuluiînainte să încui poartaunde ai pus sămânțapoemuluicel pe care mi l-ai datcel pe care l-am meritatcel în care am împachetat amintiriletuturor celor pe care i-am adunatsau i-am pierdutsau i-am lăsatnumai pe femeia mea s-o lași pe pervazsă înfloreascăîntr-un sărutcu gust de iubire amăruie am nevoie de drogul acestanumit dragostepentru a scrie poemuluiultima necuprindere <Support the show