Păstorul cel bun

Despre nesiguranța vieții s-a vorbit foarte mult, și bineînțeles, fiecare dintre noi ar putea adăuga motive suplimentare pentru a accentua această îngrijorare. Mai rar, însă, se vorbește despre speranță, despre încredere și, de asemenea, mult mai rar se vorbește despre modalitatea în care putem dobândi echilibru, stăpânire de sine și, nu în ultimul rând, credință în Dumnezeu. Vedeți, credința este asemenea unui foc. Și în ce sens? Orice foc trebuie întreținut. Nu este suficient să pui cărbuni o dată și apoi să uiți timp de o zi sau două. Trebuie din timp în timp să te alimentezi. Viața de credință presupune o reînnoire a combustibilului interior. Ea nu se autosusține; are nevoie de un mijloc de alimentare. De aceea, mesajul pe care îl voi contura va fi pe linia creșterii capacității noastre de a ne încrede în Dumnezeu. Și tocmai de aceea am ales un pasaj din Sfânta Scriptură care să ne întărească speranța. Imaginea pe care o folosește Biblia pentru relația dintre noi și Dumnezeu, una dintre aceste imagini, este aceea de păstor. Vă rog să deschideți Sfânta Scriptură la Evanghelia după Ioan, capitolul 10. Evanghelia după Ioan este deosebită prin faptul că este centrată strict pe jertfa Domnului Isus Hristos și drumul care a dus la cruce. „Păstorul cel bun. Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe de altă parte, este un hoț și un tâlhar. Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor.” Domnul Hristos folosește o alegorie frumoasă, asemuind relația dintre Dumnezeu și poporul Său cu aceea a unui păstor cu o turmă de oi. Acest simbol a fost utilizat și în Vechiul Testament. Diferența pe care o conturează versetul este între modalitatea de a intra a păstorului cel bun, adevărat, în staul, și modalitatea în care intră hoțul. Ce înseamnă să intri pe ușă și ce înseamnă să sari peste gard? Să sari peste gard înseamnă să încalci regulile, să sfidezi rânduielile stabilite în societate, să dai la o parte ceea ce constituie normă. Dacă oamenii n-ar sări gardul, lumea în care trăim ar fi mult mai bună. Dar regula lumii este să se sară gardul. A intra pe ușă înseamnă să respecți principiile, regulile și, nu în ultimul rând, să te prezinți. Un tâlhar, dacă se prezintă, își face rău, pentru că se descoperă. Sunt puțini oamenii care sunt capabili să intre pe ușă atunci când accesează diferite instituții sau organizații ale lumii, și poate este vorba și de biserică. Există o tendință umană, de fapt o tendință în tot regnul animal, de a te cățăra pe ceilalți, de a te folosi de ei pentru a accede mai sus, de a transforma semenul într-un obiect de consum. A sări peste gard reprezintă, în ghilimele, „cheia succesului” în această viață – cheia acumulării necinstite, a dezechilibrelor pe care le trăim la fiecare pas. Criza financiară prin care trecem, de exemplu, are la bază o sărire peste gard: bănci care au împrumutat dincolo de ceea ce aveau voie, state care s-au îndatorat peste limită, contracte frauduloase. Toate acestea sunt sărituri peste gard și nu sunt acceptabile. Hristos este însă Păstorul cel bun. Și dacă îl urmăm, toți urmașii Lui vor merge pe calea cea adevărată, cea dreaptă, care nu presupune ascunderea a ceea ce ești cu adevărat. Dacă oamenii care sunt în funcții de conducere ar arăta de la început care sunt intențiile lor, cine i-ar mai alege? Aici stă cheia manipulării și a deficienței societății în care trăim și, de multe ori, chiar a bisericii. Să nu credeți că biserica este separată de lume; aceleași probleme le regăsim și în interior. Diferența este că, dacă în lume spunem că este un dumnezeu al acestei lumi (adică Satana), în biserică trebuie să fie totuși Dumnezeu.