Puterea unei simple atingeri

Atingerea. Ce înseamnă, de fapt o atingere? În primul rând, ea reprezintă un gest. Este un gest care nu înseamnă neapărat o acțiune, cât o intenție, o trăire. Așadar, atingerea exprimă o intenție a sufletului, a inimii, adică, a minții. Și puterea unei atingeri este mare. Printr-o simplă atingere se poate strica sau vindeca dispoziția interioară. Și atât atingerile voluntare, cât și cele involuntare, creează consecințe imediat asupra emoțiilor noastre. Însă, astăzi ne vom concentra pe un exercițiu care se referă la puterea atingerii. Și te oprești acolo unde te găsești, te destinzi muscular și mental, după care te gândești la cele ce urmează. Te afli pe țărmul mării cu picioarele goale, stând pe nisip. Ce frumos este! Briza mării, în această dimineață în care te găsești, sau îți imaginezi că te afli, îți răcorește fața și te atinge cu o senzație de răcoare plăcută, stingând orice formă de tensiune interioară, așa cum sarea se topește în apa cea fără de sfârșit. Este și o aromă salină pe care o simți, ceea ce reprezintă un alt fel de atingere, dar prin miros. Este ca o adiere ce vine din adâncul mării. Și parcă distingi printre acele străfunduri nepătrunse. Vezi vietățile marine, rocile și tot ceea ce conține marea. Marea și marele mister pe care îl reprezintă. Dar mai simți o atingere, a pământului, a nisipului de sub picioare. Forța gravitației modelează contactul tălpilor tale cu nisipul, ușor umed și puțin cam rece, dar totuși plăcut. Acest nisip poartă în el urmele scoicilor și ale nenumăratelor vietăți marine aduse la mal, ale căror cochilii, în cursul timpului, s-au fragmentat în bucăți tot mai mici. Și există multă rocă fărâmițată de fluxul mării care în permanență scoate ceva din adâncul ei pentru a sfărâma pe mal. Este o altă formă de atingere, care îți generează o senzație de stabilitate, dar și de impermanență, adică de trecere. Fiindcă picioarele sunt folosite pentru deplasare, oferind stabilitate în mișcare, care înseamnă tot o trecere, precum și o transformare, la fel ca unduirile mării. Și soarele răsare încet pe cer. Începi să-i simți căldura, ce este o altă formă de atingere. Senzația de căldură îți învăluie treptat fața, mâinile și întregul corp. Este o atingere solară venită de dincolo de orizont, din adâncul spațiului nepătruns, ce este un alt fel de mare, o mare a cerului infinit. Și încă se mai observă stelele, deși ele dispar treptat de pe bolta albastră, pentru ca albastrul mării să îi ia locul, brăzdat fiind de jerbele de foc ale astrului zilei. Bineînțeles, nu poți să privești soarele, dar curcubeul format de razele sale, oferă un halou schițat în cele șapte culori fundamentale. Și este o altă formă de atingere, fiindcă până la urmă, și privirea reprezintă un act de atingere. Și ceea ce observi exterior te atinge interior, asemenea receptării sunetelor unei harpe, ale cărei coarde sunt atinse de mâinile unui artist, când lași ca impresiile naturii să-ți pătrundă sufletul. Mai departe, pe măsură ce minutele trec, apar și alt gen de atingeri. Vin gânduri și emoții născute nu atât din percepție, cât din amintire. Sunt tot felul de trăiri ce amestecă bucuria cu frica, se exprimă contradictoriu prin speranță unită cu îndoiala. Și aceasta rezonează percepției multitonale ce rezultă din contactul cu realitatea fizică și imediată. Și se aseamănă contactului cu nisipul, cu briza, ba chiar cu apa mării, bineînțeles, dacă vei face câțiva pași și vei intra în apă, măcar până la genunchi.