Sesiunea 12 - Condamnarea și păcatele viitoare (Gloria neprihănirii)

Condamnarea și păcatele viitoareLiberi de condamnare Un alt mod în care conștiința ta este curățată de conștiența păcatelor este prin realizarea și recunoașterea în mintea și inima ta că, chiar și atunci când ai păcătuit, rămâi în continuare liber de condamnare. Să citim cel mai faimos pasaj despre libertatea de condamnare care se găsește la Romani 8:1-2: Romani 8:1–2 (BTF2015 & NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.2 Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții. La cine se referă Pavel în pasajul de mai sus? El se adresează celor care sunt în Cristos, adică bisericii invizibile (care este adevărata biserică), și nu celei vizibile. Acum, ce înseamnă pentru tine să fii în Cristos? Înseamnă că ești un credincios născut din nou și că ești o creație nouă. Înseamnă, de asemenea, că ești mântuit, achitat, că ai viață veșnică și că ai Duhul Sfânt în tine. Toate acestea sunt fraze echivalente despre a fi în Cristos. Așadar, acest pasaj se adresează credincioșilor care încă păcătuiesc.În tărâmul fizic și natural, când anume te poate condamna un tribunal? Ești condamnat atunci când încalci legea țării în care trăiești. În tărâmul spiritual, a fi condamnat înaintea lui Dumnezeu înseamnă că ești un păcătos. Ce înseamnă „nici o condamnare” în fața lui Dumnezeu? Înseamnă achitare, justificare, sau a avea statutul juridic de „justificat” declarat de Dumnezeu asupra ta ca și credincios; înseamnă a avea o reputație dreaptă sau un rang de îndreptățit în fața lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ești „inacuzabil”, ca și când nu ai păcătuit niciodată. Justificarea este mai mult decât iertarea păcatelor. În relațiile noastre interumane, iertarea înseamnă că răul făcut cuiva rămâne încă neplătit, însă persoana căreia i s-a făcut acel rău alege să îl treacă cu vederea sau să uite de el. Expresia „iertarea păcatelor” în legătură cu Dumnezeu poate fi folosită doar în sensul că credincioșii nu au plătit ei înșiși direct pentru păcatele lor datorită compasiunii Sale. Dar cineva a plătit. Cristos e Cel care a plătit pentru ei și în locul lor, iar ei au plătit în El. Dumnezeu nu a trecut pur și simplu cu vederea păcatele lor și nici nu le-a uitat fără nici o plată. Cristos a plătit pentru ele. Justificarea înseamnă că creștinii au plătit integral pentru păcatele lor în Cristos și că au fost renăscuți într-o nouă creație justificată și achitată, care nu a păcătuit niciodată. Dacă L-ai primit pe Isus Cristos în inima ta ca și Salvatorul tău, atunci ai devenit justificat, ai plătit pe deplin pentru toate păcatele tale prin Cristos, și ai fost renăscut într-o creație nouă și justificată care nu a păcătuit niciodată și nici nu va mai păcătui cu adevărat niciodată. O să explic acest lucru în detaliu mai târziu. Ca și credincios în Cristos, toate păcatele tale – din trecut, prezent și viitor – au fost șterse în mod complet și permanent, nu doar iertate.În istoria lui Daniel, după ce a fost aruncat în groapa cu lei și Dumnezeu i-a salvat viața, dacă cineva ar fi venit la regele Darius și i-ar fi spus că Daniel a încălcat legea, ar fi fost nedrept ca regele să-l pedepsească din nou pe Daniel pentru aceeași încălcare de lege. Daniel fusese deja aruncat o dată în groapa leilor. În același mod, dreptatea lui Dumnezeu impune astăzi achitarea noastră datorită jertfei lui Cristos. Noi nu suntem justificați pe bază de milă, ci pe bază de dreptate și neprihănire, pentru că păcatele noastre au fost plătite în întregime în Cristos. În noaptea Paștelui, când poporul Israel se pregătea să părăsească Egiptul, Dumnezeu le-a spus: „Când voi trece pe lângă ușa voastră și voi vedea sângele (nu faptele voastre bune sau bunul vostru nume), voi trece pe lângă voi mai departe” (Exodul 12:13). Sângele înseamnă că a avut loc deja o moarte. Isus a murit pentru noi și din cauza aceasta neprihănirea lui Dumnezeu este de partea noastră.Mulți creștini citesc Romani 8:1-2 și, în mod inconștient, adaugă în mintea lor următoarea frază: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât nu fac fapte păcătoase]”. Însă, Pavel se adresează în acest verset credincioșilor născuți din nou care încă mai au fapte păcătoase în viața lor. Dacă nu ar avea deloc fapte păcătoase, nu ar exista nici un motiv pentru care aceștia să se simtă condamnați, iar versetul ar fi irelevant. Apostolul Pavel are în minte exact pe acei oameni care au fost regenerați, care au fost făcuți neprihăniți, dar care au încă fapte păcătoase în viața lor, ca tine și ca mine. Tocmai acele fapte au tendința de a te face să te simți condamnat, ca și credincios, deși nu mai ești condamnat.Un alt mod în care unii creștini citesc versetul de mai sus este următorul: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât fac fapte neprihănite și umblă conform cu Duhul]”. Însă, în momentul mântuirii tu ai primit o răscumpărare și o justificare veșnică complet separată de fapte și independentă de faptele tale bune sau rele:  Efeseni 2:8–9 (NTR) 8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu;9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Romani 3:28 (BTF2015) 28 De aceea socotim că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii. Mântuirea a venit prin har prin credință și nu prin fapte bune, care sunt faptele Legii. Credința este singura condiție pentru a primi justificarea eternă. Faptele bune nu sunt o condiție, ci un efect natural și un rezultat normal al unei credințe salvatoare autentice. Numai credința justifică, dar nu credința care este singură. Iacov pare să descrie o imagine puțin diferită de cea a apostolului Pavel în Iacov 2:14-26, afirmând atât credința cât și faptele bune ca și condiții de mântuire, aparent contrazicându-l pe Pavel. Am spus „aparent” pentru că Iacov nu îl contrazice de fapt pe Paul și vom vedea de ce. Să citim pasajul din Iacov 2: 14-26: Iacov 2:14–26 (BTF2015) 14 Care este folosul, frații mei, dacă cineva spune că are credință și nu are fapte? Poate această credință să îl salveze?15 Și dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de mâncarea zilnică, 16 Iar unul dintre voi ar spune acestora: Plecați în pace, încălziți-vă și săturați-vă, dar nu ați da acestora cele necesare trupului, ce folos?17 Așa și credința, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură. 18 Dar va spune cineva: Tu ai credință și eu am fapte; arată-mi credința ta fără faptele tale și eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele.19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu; bine faci; și dracii cred și tremură.20 Dorești dar să știi, omule deșert, că este moartă credința despărțită de fapte? 21 Avraam, tatăl nostru, nu prin fapte a fost declarat drept, când a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar...