Svetlana Cârstean: „Forța poeziei este că te poate scoate la suprafață”

Mulțumim că ne ascultați. Părerea voastră contează pentru noi. Ne puteți scrie aici:Svetlana Cârstean a publicat recent volumul de poezie „Restul”, la Editura Nemira. Primul dintr-o trilogie, cum aflăm de pe pagina cu titlul. Ceea ce se remarcă de la început este simplificarea limbajului, precizia formulărilor și structura de rezistență pe care e construit discursul, o structură simplă și solidă care sună așa: „E un bărbat în mine care” sau „E un sistem care” sau „E o femeie în mine care”. În centrul cărții este un personaj masculin-feminin prin care autoarea chestionează în profunzime ce e masculin în noi, ce e feminin, dar și ce e stereotip în raportarea la masculinitate și la feminitate. Am vorbit cu Svetlana Cârstean despre noul său volum, despre structura sa și temele centrale, despre insuficiența poeziei și, în egală măsură, despre puterea sa. Svetlana Cârstean: „Tot lucrul meu la această carte a fost la intersecția dintre dimensiunile identitare și tot ce înseamnă muncă, bani, efort enorm, epuizare și, legat de bani, de tot ce înseamnă datorie, a fi plătit, a plăti, a primi, a te autoevalua, toate lucrurile astea erau amestecate. Și am realizat că nu e întîmplător că ele stau acolo ca un ghem, în această imagine a masculinității, care prestează, poate, pînă la exasperare. Am lucrat cu gîndul la mai multe modele de bărbați, de cupluri, mai puțin de femei. Într-un fel am vrut să fac o carte a bărbaților aici, deși, în ultimă instanță, este o carte despre feminitate. După ce trec prin toate modelele astea masculine, restul - care înseamnă multe lucruri -, restul acesta poate fi și felul în care mă poziționez în propria mea feminitate.”„Poezia e un rest. Ce rămîne de la masa celorlalți./ O insuficiență constantă.” se spune în carte.Svetlana Cârstean: „A fost și este o obsesie a mea, un sentiment foarte pregnant - că poezia are această condiție, de a fi insuficientă, în orice sistem. Sigur că e ceva foarte dureros. Asta înseamnă că poezia nu poate să rezolve lucrurile așa cum ne-am putea imagina. Înseamnă că ea există dar e foarte complicat ca prezentul ei să funcționeze absolut simultan cu prezentul propriu-zis, al realității. Că există mereu un decalaj între ceea ce se întîmplă și poezie. Că ea poate fi acceptată în adevărurile ei mult mai tîrziu. Există acest delay. Poezia este mai digerabilă post-factum, post-mortem, după, după, în general după. (...) Poezia e un rest pentru că are o condiție marginală, orice s-ar spune. Nu poate să fie suficient să te înființezi în lume cu poezia. Trebuie să fim serioși și să admitem acest lucru: nimeni nu te va accepta numai cu poezia, nimeni nu va accepta numai poezia. Totdeauna dă cu virgulă, totdeauna rămîne ceva, totdeauna poezia se așteaptă să fie ceva în plus sau ceva pe lîngă sau ceva care o să vină mai tîrziu. Dar nu prezent. Cred că una dintre ratările noastre ca ființe este incapacitatea noastră de a trăi într-o prezență, așa cum poezia o face. Pentru că poezia e prezență. Ca să poți să scrii, trebuie să ai capacitatea de a sta cu tine într-o prezență care uneori poate fi insuportabilă.”Dar, în insuficiența ei, care e forța poeziei?Svetlana Cârstean: „De a putea conține. Noi căutăm conținători pentru tot ceea ce trăim, simțim, gîndim. Forța poeziei este de a putea duce în ea, de a putea susține toate aceste lucruri, de a te putea scoate la suprafață.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural