Thea Ionescu. Aceste idei schimbă ce credeam că știm despre cum gândim și învățăm. episode artwork

EPISODE · Jul 1, 2022 · 1H 1M

Thea Ionescu. Aceste idei schimbă ce credeam că știm despre cum gândim și învățăm.

from Vast and Curious, cu Andreea Roșca · host Andreea Rosca

Thea lucrează într-un domeniu fascinant: psihologia dezvoltării. Este profesor și cercetător la Universitatea Babeș Boylai din Cluj și, printre specialitățile ei, se află o zonă nouă și încă puțin cunoscută a psihologiei: cogniția ancorată. Conceptul poate părea greu de înțeles, dar iată o explicație: gândim și învățăm nu doar cu mintea, ci cu întregul corp, cu mediul din jur, cu senzațiile, amintirile și emoțiile. Suntem ancorați continuu într-o experiență mult mai vastă decât cea mentală. Am fost obișnuiți să credem că mintea noastră lucrează independent, asemenea unui computer care funcționează la fel, oriunde l-ai pune. Și ne înșelăm. De la scaunul pe care stăm, la ce vedem pe geam, cât de mult ne place sau displace un om, amintirile despre un miros sau un gust sau cum ne folosim corpul, totul afectează performanța cognitivă. Cum am putea gândi mai bine? În primul rând, prin a "ieși din cap". Dacă vrem să învățăm și să înțelegem ceva trebuie să ne punem în situația de a trăi acel ceva. Pentru a înțelege o roșie, nu e suficientă o poză cu o roșie. Ea trebuie atinsă, mirosită, tăiată, gustată, povestită cu ceilalți. În al doilea rând, putem gândi mai bine prin a avea grijă unde, cum, cu cine gândim și învățăm. Și cât de mult ne place. **** Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.  **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți. 

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Jul 1, 2022

Embed this episode

Ready to play

Thea Ionescu. Aceste idei schimbă ce credeam că știm despre cum gândim și învățăm.

0:00 1:01:30

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Vast and Curious, cu Andreea Roșca?

This episode is 1 hour and 1 minute long.

When was this Vast and Curious, cu Andreea Roșca episode published?

This episode was published on July 1, 2022.

Can I download this Vast and Curious, cu Andreea Roșca episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!