Tipologia amalgamată
from Jurnal de Studiu și Rugăciune Hosted by Ucenicul Omului Primordial
Am vorbit despre tipologia înlocuirii, sau despre Set, fiul lui Adam, menit să-l înlocuiască pe Abel. După cum cunoaștem din relatarea biblică, Adam și Eva au pierdut printr-o singură lovitură doi copii: Cain, primul născut, și Abel, născut ulterior. Abel a fost ucis de către Cain. Cain a fugit. El plecat. Și-a părăsit locul natal. Implicit, și-a părăsit familia. În acel moment, Adam și Eva au realizat că în mare parte, exemplul greșit pe care ei îl furnizase copiilor, fusese probabil principala cauză a devierii comportamentale a lui Cain. Și de aceea, ei și-au propus să schimbe radical lucrurile. Astfel, s-a născut Set, într-o familie care a încercat să repare greșelile trecutului, oferind, atât cât se putea, un mediu în care să se dezvolte credința și recunoștința față de Dumnezeu, acele caracteristici pe care le-am dedus, sau le-am intuit, în viața lui Abel. De aceea, vom discuta despre tipologia amestecată a fiilor lui Set cu fetele lui Cain. De aceea, vom continua călătoria noastră în lumea Bibliei, încercând să înțelegem conflictul care s-a desfășurat de la început pe Pământ între cele două mari metode de cunoaștere, și anume, între cel al contemplării și aprecierii vieții date de Dumnezeu, respectiv cel al iluziei „binelui și răului”. Acest conflict a fost marcat prin plantarea celor doi copaci care simbolizau cele două mari principii și prin lăsarea la dispoziția omului a capacității de a alege între cei doi copaci, între cele două metode fundamentale de cunoaștere. Dacă omul ar fi ales pomul vieții, copacul lui Dumnezeu, atunci existența sa ar fi fost fericită și nemuritoare. Nu ar mai fi existat boală, suferință, necaz, întristare și bătrânețe, toate aceste afecțiuni care distrug în cele din urmă ființa umană. Dar, așa cum știm din cuprinsul Bibliei, omul a ales copacul „binelui și răului”, care ilustrează principiile de guvernare și de acțiune ale Celui Rău, care se opune lui Dumnezeu. Acesta este conflictul în care ne găsim. Și indiferent de perioada istorică, de momentul la care ne găsim, acesta rămâne conflictul ce se proiectează în tot ce se întâmplă pe pământ. Orice altceva nu reprezintă decât o prelungire a acestor două mari principii aflate în opoziție directă. Și continuăm cu povestirea din punctul unde am lăsat-o data trecută. Am vorbit despre Set, despre viața sa, despre apariția religiei, și acum vom examina ce s-a întâmplat după ce copiii lui Cain s-au înmulțit pe pământ. De asemenea, copiii lui Set s-au înmulțit și ei semnificativ. Astfel, se disting explicit roadele celor două mari principii ale cunoașterii: al „vieții” și al „binelui și răului”. În cazul lui Set, observăm clar că ereditatea a primit-o într-un moment nefericit și nu i-a fost favorabilă pentru a urma calea vieții. Din cauza decăderii biologice, care au urmat celei psihologice, Adam și Eva nu au putut să-i ofere o ereditate bună, ADN-ul fiind afectat. Așadar, Set s-a născut cu puternice înclinații către rău, lucru ce a necesitat o educare foarte atentă, însă, ca de obicei, insuficientă. Și astfel, privind peste timp, „binele și răul” a înlăturat în cele din urmă principiul vieții, nu neapărat explicit în viața sa, cât mai ales în cea a copiilor săi.
Embed this episode
No transcript yet.