Vindecarea prin intermediul vorbirii

Vorbirea se referă la mulțimea de cuvinte pe care noi le folosim pentru a comunica ideile pe care le avem, alături de dorințele, aspirațiile și tot universul simbolic ce se află în interiorul nostru. Nu întâmplător, cuvintele poartă încapsulate multă energie interioară, ce se revarsă din adâncul sufletului, purtând amprenta specifică a celui care le-a rostit. În acest sens, cuvintele pot fi purtătoare de lumină sau, dimpotrivă, ele pot fi purtătoare de întuneric. Și nu întâmplător, cuvintele călătoresc către ceilalți, prin diferite medii și mijloace, și ajungând la cel care le ascultă, vor determina stări similare celui care le-a pronunțat. Astfel, are loc o transmitere a stărilor interioare de la cel care vorbește la cel care ascultă. Așadar, dacă ne-am gândi la cuvintele pe care le spunem, ca fiind încărcate de energie spre bine sau spre rău, atunci am fi mult mai responsabili vis-a-vis de ce anume alegem să spunem sau să tăcem. Și uneori tăcerea într-adevăr, este de aur, iar vorba de argint. Iar alteori tăcerea exprimă mai mult ca înțeles decât o mie de cuvinte. Nu întâmplător, zece cuvinte spuse așa cum trebuie, vor aduce mai multă cunoaștere decât zece mii care pur și simplu nu înseamnă nimic. Dar cuvintele exprimă și emoții, care se transferă către ceilalți și care devin contagioase pentru cel căruia îi sunt destinate. Și emoțiile pot crea mari probleme. Fiindcă la capitol emoțional, noi, ființele umane, suntem deosebit de vulnerabile. Iar această vulnerabilitate provine din faptul că noi nu învățăm temeinic cum să stăpânim, așa cum se cuvine, arta nobilă a vorbirii, adică a exprimării și transmiterii de idei prin cuvinte, cu scopul de a promova ceea ce este valoros și ceea ce conferă putere deopotrivă nouă și celorlalți. Despre efectul vorbirii s-a scris mult, dar acum vom accentua pe dezvoltarea unor deprinderi practice. Așadar, prima etapă în utilizarea corectă a cuvintelor pentru vindecare constă în a ne da seama de ceea ce spunem și de ce anume transmitem cu adevărat. Și reciproc, în a ne da seama ceea ce ni se spune, fiindcă există o diferență semnificativă între a fi vorbitor sau a fi ascultător. De regulă, noi selectăm doar ceea ce ne convine, sau ne place, sau ne obsedează, dar rareori suntem atenți la ceea ce spunem cu adevărat sau la ceea ce se află în spatele cuvintelor pe care le auzim. A înțelege ce spun ceilalți constituie o mare artă și de la ea pleacă toate celelalte aspecte legate de comunicarea interpersonală, fiindcă vorbirea reprezintă mijlocul principal de relaționare între oameni. Și nu numai între noi, ci și între noi și entitățile superioare, de exemplu, cu Dumnezeu. De aceea, un element important constă în conștientizarea conținutului simbolic a ceea ce spunem, respectiv, de emoțiile pe care implicit le atașăm. În plus, este esențială conștientizarea a ceea ce auzim. Și nu întâmplător tăcerea este de aur, fiindcă ea reprezintă complementul vorbirii. Sunt momente în care trebuie să ascultăm, nu doar să exprimăm. Este ca și cum ai primi ecoul acțiunilor și vorbelor tale, sau ai discerne ce se află în jurul tău, în ceilalți sau în mediul înconjurător. Un alt aspect important se referă la efectul cuvintelor pe care le spunem și în a observa ce anume produc ele la cei care le ascultă din jurul nostru. Din păcate, noi nu suntem pe deplin conștienți de ceea ce declanșează vorbirea noastră în ceilalți. Prin urmare, este foarte important să discernem reacțiile celor din jur, mimica feței, gesturile și postura, precum și cuvintele pe care le primim drept răspuns. Nu în ultimul rând, merită urmărite efectele cuvintelor noastre vis-a-vis de comportamentul pe care îl inducem prin intermediul gândurilor și emoțiilor enunțate.