PODCAST · technology
George Buhnici | #IGDLCC
by George BUHNICI
IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
Episodes
-
„ÎMPU*****-MĂ DACĂ NU SE ÎNTÂMPLĂ” - Spitale de 10 ori mai ieftine cu AI | GEORGE HABER #IGDLCC 355
Ne revedem după 11 ani de la prima noastră discuție și îi datorez câteva scuze lui George Haber, românul emigrat în Statele Unite, unul dintre investitorii timpurii din Silicon Valley. Am scos din arhivă predicțiile lui și le-am verificat: legea lui Haber din 1993, „If it can be done in software,...
-
CINE E ÎN „ÎNTUNERIC?” - De ce fug politicienii de anticipate | CRISTIAN PREDA #IGDLCC 354
Am înregistrat episodul ăsta vineri, 9 octombrie, într-un moment în care țara arată cam așa: un guvern demisionar din mai, deci de peste cinci luni, un premier desemnat care încă nu are majoritate și partide care se feresc de urne ca dracul de tămâie. Toată lumea îți explică de la pupitre și din...
-
„Nicușor Dan n-a trădat. A MINȚIT” | DUMITRU BORȚUN #IGDLCC 353
Am înregistrat episodul ăsta într-o zi în care lista de vești proaste se scria singură: leul la 5,35 față de euro, 150 de zile de guvern interimar (recordul anterior era Emil Boc, cu 71), titlurile la 10 ani la 7,56%, dobânzi urcate cu 0,6-0,8 puncte în doar două săptămâni și un plin de 50 de…
more -
CUM ȘI-A SCHIMBAT CARIERA CU AI - ADRIAN LUBEN #IGDLCC 352
Adrian e din Bumbești-Jiu, din Gorj, a studiat Electronică la Politehnica din Timișoara din 2007 și din 2011 lucrează cu Continental, unde e încă și azi consultant. S-a mutat în Germania în 2016 și locuiește cam la trei ore de Berlin. Pasiunea de electronică o are din clasa a cincea, când a avut…
more -
NE DĂM CU DREAPTA ÎN STÂNGA. SOLUȚIA LUI LUCIAN CROITORU #IGDLCC 351
Pe invitatul de astăzi mi-l doream aici demult, pentru că am nevoie de cineva care să separe zgomotul de semnal într-o lume în care toată lumea vorbește și nimeni nu se aude. Lucian Croitoru este economist, consilier de politică monetară la BNR și singurul om din istoria recentă care a intrat în...
-
NU MAI ATÂRNĂM TABLOURI DE PEREȚI - OVIDIU BOJOR #IGDLCC 350
Din categoria „nu se mai face nimic în țara asta”, v-am adus un om care face. Cu mâna lui, de la zero, într-o epocă în care toată lumea zice că mașinile ne iau pâinea de la gură. Ovidiu Bojor, pe Instagram Bojoreal, e un artist plecat din Bistrița și stabilit de opt ani în Barcelona, iar dacă…
more -
PARADISUL AMĂGITOR ȘI ZÂMBETUL ÎNȘELĂTOR - SERGIU TOADER #IGDLCC 349
5,3 milioane de oameni, un PIB de vreo 279 de miliarde de dolari și un PIB pe cap de locuitor de circa 52.000 de dolari americani. Populație mai mică decât a României, PIB total puțin mai mic, dar productivitate per capita mult mai mare. Monarhie constituțională, parlament unicameral cu 123 de...
-
PROSUMATORII VS STRUKTURILE DIN ENERGIE - CRISTINA PRUNĂ, VIRGIL POPESCU DAN PÎRȘAN #IGDLCC 348
Prosumatorii au devenit una dintre cele mai importante forțe din noua economie a energiei, dar regulile jocului sunt încă departe de a fi clare. Într-o ediție specială IGDLCC, vorbim despre panouri fotovoltaice, baterii, independență energetică și banii pe care îi putem câștiga din energia…
more -
PREJUDECĂȚI ȘI ILUZII - COMUNICARE CU PROF. DUMITRU BORȚUN #IGDLCC 347
Prima idee care schimbă complet felul în care privești o ceartă: nu știi niciodată cine a început. Când doi oameni vorbesc, fiecare se raportează la o realitate la care a contribuit el însuși. Relația nu are un început și nu are un sfârșit, e o interacțiune continuă în care ne influențăm reciproc...
-
CUM SCOȚI SĂRĂCIA ȘI HOȚIA DIN ORAȘ? ADUCI LUXUL - ION SORIN TIMIȘ #IGDLCC 346
Borșa era un oraș de minieri și de pribegi. Astăzi, pe ulițele alea abrupte de sub munte, trec mașini de jumătate de milion de euro. În anii ’90, de la Borșa plecai pe capete spre Italia. Nu pleca nimeni de bine, ci doar ca să nu ajungă la sapă de lemn. Numai că oamenii ăștia s-au întors. Și n-au...
-
AI-ul NU-ți ia jobul. Adevărul pe care nimeni nu ți-l spune - MĂDĂLINA UCEANU #IGDLCC 345
World Economic Forum a scos și pe 2026 aceleași estimări ca anul trecut: până în 2030 vom avea, net, cu 77 de milioane mai multe joburi la nivel global. Nu într-o industrie anume, nu într-o geografie anume, ci global, cu tot cu revoluția tehnologică. Da, o parte din joburi dispar complet. Dar…
more -
ANCPI E DOAR ÎNCEPUTUL! "SE VA SPARGE TOT"! - ALEX "JAY" BĂLAN, DAN CÎMPEAN #IGDLCC 344
Povestea de la ANCPI nu e un accident izolat, ci un simptom. I-am adus la aceeași masă pe Dan Câmpean, directorul Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), și pe Alex „Jay” Bălan, unul dintre cei mai buni white hat hackeri pe care îi avem, ca să tranșăm sincer cât de expusă e...
-
CE FAC CEI CARE NU STAU CU MÂNA ÎNTINSĂ? - CLAUDIU NĂSUI #IGDLCC 342
Da, suntem în recesiune tehnică: două trimestre la rând de scădere economică. Iar dacă vă întrebați cât mai avem până la junk, răspunsul lui Claudiu e incomod: dobânzile României sunt deja similare sau mai mari decât ale unor țări care sunt deja la junk. Investitorii mari nu așteaptă verdictul...
-
Cum apare depresia? Ce îți fură atenția? Ce e de fapt inteligența? - DRAGOȘ CÎRNECI #IGDLCC 341
În această a patra întâlnire de podcast cu Dragoș Cîrneci, am decis să intrăm direct în pâine și să dezbatem o serie de teorii importante despre creier, stres și modul în care noile superputeri tehnologice ne influențează deciziile. Am explorat ideea că adaptabilitatea și „șmecheria” românilor…
more -
CIOCNIREA DINTRE EST ȘI VEST! CUM SE SCHIMBĂ ROLUL ROMÂNIEI - CRISTIAN GROSU #IGDLCC 340
Politica actuală se mișcă mult mai repede decât algoritmul oricărui feed de știri, iar dacă nu urmărești atent fiecare mutare de pe scenă, riști să pierzi definitiv contextul marilor decizii. În acest nou episod, ne propunem să privim dincolo de declarațiile oficiale și să analizăm ce se…
more -
Repară-ți corpul și mintea! Tehnologii și inovații dincolo de fitness - ANTONIO ENACHE #IGDLCC 339
Antonio Enache nu este primul om la care să te gândești când cauți soluțiile de care avem nevoie pentru sănătate. Experiența lui este masivă în domeniul fitnessului, dar nu bănuiam că este atât de pasionat de longevitate. Pentru că domeniul este de frontieră, am căutat în experiența lui idei noi...
-
DESPRE FRICĂ! RĂZVAN IOAN #IGDLCC 338
Frica mi-a arătat că multe dintre reacțiile mele impulsive sau defensive nu sunt altceva decât un răspuns direct la modul în care percep necunoscutul și situațiile imprevizibile din jur. În același timp, am fost nevoit să admit că experiențele trecute și educația primită îmi modelează profund…
more -
CU CINE NE CERTĂM DE FAPT PE INTERNET? - MĂDĂLINA VOINEA #IGDLCC 337
Mădălina Voinea de la Expert Forum a venit la IGDLCC și a vorbit despre troli, boți, campanii inautentice și felul în care propaganda a devenit o industrie care apasă exact pe fricile, singurătatea și frustrările oamenilor. Am încercat să înțelegem cine plătește, cine distribuie, cine profită și…
more -
ROMÂNIA TREBUIE REFONDATĂ, NU DOAR REFORMATĂ - ARMAND GOȘU, SERGIU TOADER #IGDLCC 336
I-am avut alături pe profesorul Armand Goșu, expertul nostru preferat în geopolitică, și pe Sergiu Toader, omul care a reinventat formatul știrilor din România; m-am bucurat nespus de această întâlnire, mai ales că Sergiu s-a întors recent dintr-o lungă și inspirațională ședere în Noua Zeelandă....
-
DE CE TE ÎMBOLNĂVEȘTI ACASĂ FĂRĂ SĂ ȘTII - ANDREI AGAFIȚA #IGDLCC 335
Zilele trecute am stat de vorbă preț de câteva ore cu Andrei Agafiței, CEO la Ecovent, încercând să înțelegem împreună dedesubturile unui paradox pur românesc care ne afectează direct sănătatea tuturor. În ultimii ani, autoritățile și proprietarii au investit miliarde de euro în campanii masive...
-
AURUL, DACII și OLANDEZII. Ce NU a apărut (ÎNCĂ) la ȘTIRI - Ernest Oberländer-Târnoveanu IGDLCC 334
De data asta miza nu e în bani. E în istorie. Piese de tezaur de o valoare inestimabilă au dispărut pur și simplu dintr-un muzeu din Olanda, într-un furt la comandă care sună a scenariu de Hollywood, dar care din păcate s-a întâmplat pe bune. Dialogul meu de la IGDLCC cu domnul Ernest...
-
AU VOTAT MOȚIUNEA DIN „CAUZA” EI! - OANA GHEORGHIU #IGDLCC 333
Am stat de vorbă cu Oana Gheorghiu despre momentul de inflexiune în care se află România și despre curajul de a lăsa o carieră de succes în zona ONG pentru a pune umărul la reformarea statului. Această tranziție curajoasă de la activismul civic la implicarea directă în structurile administrative...
-
„NICUȘOR DAN A TRĂDAT” - DUMITRU BORȚUN #IGDLCC 332
Asistăm la o reeditare cinică a mitului salvatorului providențial, în care lideri creditați cu încrederea totală a electoratului reformist sfârșesc prin a mima schimbarea din spatele unor justificări sterile. . Iluzia unei alternative reale s-a prăbușit în momentul în care cel investit cu…
more -
Cofondatorul AUR: "Salvarea vine din afară" | Marius Lulea #IGDLCC 331
Asistăm la o disoluție îngrijorătoare a autorității morale în spațiul public, unde competența este sistematic marginalizată de nepotism, transformând instituțiile statului în feude personale imune la nevoile reale ale cetățeanului. . În timp ce datoria publică escaladează vertiginos pentru a...
-
UNDE GREȘIM ÎN FAȚA TEHNOLOGIEI ȘI A VIITORULUI? - ALEXANDRU MIRONOV #IGDLCC 330
Am marea onoare să stau de vorbă cu Alexandru Mironov, omul care mi-a marcat profund cariera și m-a învățat să privesc mereu cu curaj spre viitor, încă de când eram în clasa întâi. Explorăm împreună teme absolut fascinante în acest nou episod, de la misterele tulburătoare ale fizicii cuantice și...
-
SINGURUL ROMÂN CARE A VĂZUT PĂMÂNTUL DE SUS! - DUMITRU PRUNARIU #IGDLCC 329
Am avut onoarea să stau de vorbă cu domnul Dumitru Prunariu, singurul român care a văzut Pământul din spațiul cosmic. Aventura sa spațială, trăită la doar 28 de ani, a reprezentat doar startul unei cariere remarcabile dedicate științei. Astăzi, domnia sa își concentrează eforturile pe siguranța...
-
NU PREȚUL MOTORINEI E PROBLEMA! - MOISE GURAN #IGDLCC 328
Nu prețul de la pompă reprezintă adevărata problemă cu care ne confruntăm astăzi. Adevărata vulnerabilitate a României este dependența masivă de exterior, în condițiile în care 80% din motorina necesară este importată. Situația este amplificată de declinul industriei interne, având în vedere că...
-
AURUL și ROMÂNII. “BIJUTERIILE NU SUNT INVESTIȚII” - VICTOR DIMA #IGDLCC 327
De data asta miza e de mii de miliarde, iar realitatea e că valoarea valutelor s-a topit în timp, motiv pentru care băncile centrale, în frunte cu China, cumpără aur masiv ca să nu mai fie dependente de dolar. Salutare, prieteni, dați-mi câteva minute pentru că în România cultura aurului de...
-
ANAF-ul vede tot. Crypto, Revolut, Dubai, Cash - FLAVIUS JAKUBOWICZ #IGDLCC 326
Am stat de vorbă cu Flavius Iacobovici, un „contabil detectiv” care ne-a arătat ce se ascunde, de fapt, în spatele cifrelor din balanțele firmelor românești. Am învățat că într-un business – dar și în familie – cea mai importantă regulă este că „cash-ul este rege”, pentru că profitul de pe hârtie...
-
„NEBUNIE INSTITUȚIONALĂ” CINE CÂȘTIGĂ DE FAPT ÎN IRAN? - IOANA BERCEAN #IGDLCC 325
Iranul știe că nu are cum să câștige militar această confruntare, dar strategia lor este să piardă glorios pentru a-și asigura supraviețuirea statului pe termen lung. Asistăm la o schimbare de paradigmă unde nu mai există prietenii, ci doar interese și aliați de conveniență, lucru demonstrat…
more -
DELIRIC DESPRE VIITOR, AȘA CUM NU L-AI AUZIT ÎNCĂ. #IGDLCC 324
Am purtat o discuție fascinantă cu Deliric despre mecanismele prin care un artist își poate păstra independența și profitabilitatea în actualul peisaj digital. Într-o eră dominată de algoritmi rigizi, am analizat împreună cum poți reuși fără a te supune compromisurilor impuse de radioul…
more -
CÂND SE SPARGE BULA AI? - RADU GEORGESCU #IGDLCC 323
Vă propun o perspectivă despre echilibru și puterea de a construi într-o lume aflată în plină reorganizare. Succesul în afaceri depinde de menținerea unei balanțe între adrenalina riscului și liniștea unei vieți personale stabile. Companiile au nevoie de o gestionare inteligentă a capitalului și…
more -
CREȘTE AFACERI DE SUTE DE MILIOANE ÎN 🇷🇴 - SERGIU NEGUȚ #IGDLCC 322
Succesul profesional depinde de capacitatea de adaptare la mecanismele economice reale; tranziția de la inginerie la management demonstrează importanța înțelegerii fluxurilor financiare. Educația de elită prin programe de tip MBA oferă instrumentele necesare pentru gestionarea prăvăliilor...
-
BĂTĂLIILE MINISTREI MEDIULUI! PĂDURI, APE, DEȘEURI, CASA VERDE ȘI RABLA!- DIANA BUZOIANU #IGDLCC 321
Administrația publică necesită o reformă profundă pentru a elimina structurile birocratice inutile; reducerea numărului de direcții în instituțiile de mediu reprezintă un pas curajos către eficiență. Protejarea resurselor naturale solicită utilizarea tehnologiilor avansate de monitorizare…
more -
EPSTEIN, VIOLENȚĂ, CRIMINALI. DE CE ACUM? AVERTISMENTUL PSIHOLOGULUI TUDOREL BUTOI #IGDLCC 320
Degradarea valorilor morale fundamentale alimentează creșterea violenței în societate; instabilitatea familială afectează profund echilibrul psihic al minorilor. Consumul de substanțe psihoactive declanșează instincte agresive necontrolate; aceste comportamente cauzează adesea vătămări corporale...
-
AVENTURA ÎNSEAMNĂ SĂ TE ÎNTORCI VIU! - DAVID NEACSU #IGDLCC 319
Salutare! Sunt George Buhnici și te invit să asculți o poveste fascinantă despre munte și viață, alături de exploratorul David Neacșu. Avem aici o discuție esențială despre responsabilitatea uriașă a unui ghid montan față de cei care își pun viața în mâinile lui. Descoperim împreună amintiri...
-
PATOLOGIILE PUTERII ȘI PROSTIA LA PUTERE! - THEODOR PALEOLOGU #IGDLCC 318
Analiza declinului societății prin prisma sincronizării momentelor de prostie colectivă și a fragilității democrației liberale în fața autoritarismului. Evocarea numelui Paleologos ca simbol al cunoașterii lucrurilor vechi și importanța moștenirii culturale transmise prin mediul intelectual și...
-
FORGET LITHIUM, FORGET TURBOS. This is the Longbow. - DANIEL DAVEY #IGDLCC 317
The automotive industry has reached a critical point where cars are becoming increasingly heavy and expensive, packed with features that the average user doesn't actually need in daily life. The future doesn't lie in massive batteries, but in streamlining total mass through "featherweight"…
more -
Corecția dură din 2026: De ce nu mai circulă banii ca înainte? - CRISTIAN ONEȚIU #IGDLCC 316
Trăim într-un ecosistem global aflat într-o mișcare haotică, unde incertitudinea politică și economică a devenit singura constantă. În acest context, supraviețuirea depinde de o corecție brutală a mentalității, trecând de la așteptarea unui salvator extern la asumarea responsabilității…
more -
OBICEIURI SIMPLE PENTRU O VIAȚĂ MAI LUNGĂ SI MAI SĂNĂTOASĂ - FLORIN CUJBĂ #IGDLCC 315
Longevitate prin hormeză ca adaptare biologică sub acțiunea unui stres optim pentru un organism mai puternic. Masă musculară în rol de veritabil organ de supraviețuire, bază pentru o viață activă până la limita de o sută douăzeci de ani. Disciplină de fier prin prezență constantă la antrenament,...
-
DE CE A FUGIT? INCREDIBILA POVESTE A FUGARULUI UCRAINEAN VLADISLAV DUDA - cu DAN BENGA #IGDLCC 314
Povestea lui Vladislav Duda, un tânăr care a ales să fugă din calea războiului traversând munții Maramureșului, reprezintă o mărturie dureroasă despre curajul disperat și realitățile brutale ale supraviețuirii. Deși mulți dintre cei care încearcă să treacă această graniță sunt induși în eroare de...
-
CUM NE VINDECĂM? “LEACUL” LUI DANIEL LEȘ #IGDLCC 313
Inima noastră bate în trei ritmuri esențiale — cel biologic, cel al credinței și cel al tradiției — iar oprirea oricăruia dintre ele ne pune existența în pericol. Trăim într-o eră a vitezei și a tehnologiei care, de multe ori, ne fură timpul și ne blochează creativitatea, devenind un „virus” al...
-
PE CINE “ÎNCURCĂ” IANCU GUDA? INVESTIȚIILE SMART SUNT PLICTISITOARE #IGDLCC 312
Educația financiară nu este un moft, ci o necesitate pentru oricine vrea să scape de „bolovanul” banilor blocați în investiții ineficiente și să atingă o prosperitate reală, bazată pe cifre, nu pe iluzii. Într-o piață imobiliară adesea supraevaluată și lipsită de transparență, este esențial să...
-
GÂNDEȘTE CRITIC! METODA SIMPLĂ A EXPERTULUI - RADU ATANASIU #IGDLCC 311
Rezultatul oricărei alegeri mari se bazează pe procesul prin care ajungi la ea, nu doar pe impulsul de moment. Claritatea este atributul esențial al unui lider, fiindcă trebuie să știi exact unde te afli înainte de a decide încotro vrei să mergi. O metodă practică de a structura gândirea este...
-
DACĂ OAMENII AR ȘTI CE VINE… - ANTONIO ERAM #IGDLCC 310
Succesul autentic vine din curajul de a experimenta și de a testa idei noi fără teama de a eșua în fața publicului. Este esențial să ne oprim periodic din agitația zilnică pentru a învăța lucruri noi și pentru a ne verifica sistemul de valori personale. Tehnologia modernă și inteligența…
more -
NU TU DECIZI! EMOȚIILE O FAC PENTRU TINE - DRAGOȘ CÎRNECI #IGDLCC 309
Experiența noastră subiectivă nu este o reacție directă la realitatea obiectivă, ci o construcție activă a creierului, care editează continuu percepțiile pentru a crea un „film” coerent al lumii. Emoțiile nu sunt mecanisme universale înnăscute sau entități biologice fixe, ci sunt etichete…
more -
DESPRE LĂCOMIE - CRISTIAN SIMA #IGDLCC 308
Interviul explorează mecanismele de putere din spatele scenei politice, subliniind existența unor influențe care controlează deciziile oficiale prin diverse pârghii de presiune; autorul analizează ascensiunea figurilor politice atipice, considerând că succesul acestora se bazează pe exploatarea...
-
DE CE NU NE ÎNȚELEGEM? - COMUNICARE CU PROF. DUMITRU BORȚUN #IGDLCC 307
Comunicarea autentică este adesea confundată cu simplul schimb de informații, însă succesul acesteia depinde de depășirea iluziei că am fost înțeleși doar pentru că am vorbit. O barieră majoră o reprezintă utilizarea unui „limbaj” sau cod inadecvat, care trebuie adaptat constant la nivelul de...
-
CAPITALISM CU FAȚĂ UMANĂ! - KEN BARNES - #IGDLCC 306
Capitalismul nu este o destinație finală, ci mai degrabă un instrument care are nevoie urgentă de o „însănătoșire” etică pentru a trece de la simpla goană după profitul imediat la un model bazat pe virtuți și responsabilitate față de comunitate. Un lider adevărat în piață trebuie să fie o…
more -
CE NE SCAPĂ DESPRE RĂZBOIALE DE AZI - IOANA CONSTANTIN BERCEAN - #IGDLCC 305
Facem un „zoom out” necesar asupra tensiunilor din Orientul Mijlociu, o regiune unde pacea promisă pare mai degrabă o iluzie, iar evenimentele recente ne arată că suntem abia la jumătatea unei povești extrem de complexe. Alături de Ioana Bercean, analizăm cum Israelul, deși o putere regională...
We're indexing this podcast's transcripts for the first time — this can take a minute or two. We'll show results as soon as they're ready.
No matches for "" in this podcast's transcripts.
TOPICS IN THIS SHOW
Loading reviews...
ABOUT THIS SHOW
IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
HOSTED BY
George BUHNICI
CATEGORIES
Loading similar podcasts...