Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj

Vă invităm să descoperiți una dintre cele mai impunătoare biserici de lemn din județul Cluj, un monument istoric valoros și reprezentativ cu care ne putem mândri și care poate ușor rivaliza cu edificii mult mai cunoscute din Maramureș sau Sălaj. Biserica din Așchileul Mic domină satul prin amplasarea pe un promotoriu, prin dimensiunile sale și prin detaliile arhitectonice: turnul elansat de 20 metri, cele 4 turnulețe de la baza fleșei, acoperișul conic al scărilor pridvorului și existența unui frumos pridvor pe trei laturi. Anul 1801, înscris pe ancadramentul intrării, alături de menționarea numelui Milvonyan Ioan, este general acceptat ca moment al ridicării edificiului. Însă, unii cercetători cred că a fost construit mai devreme, în jurul anilor 1760, și că 1801 ar marca, de fapt, momentul unor reparații și adăugiri. Un argument este faptul că prin 1796 o biserică din această localitate a fost donată satului Sava, ceea ce înseamnă că sătenii aveau deja alta pe care o foloseau. Biserica se înscrie în tipologia edificiilor de lemn religioase din zonă în ceea ce privește modalitățile de construire și planimetria, individualizându-se prin amplasarea intrării pe latura de vest, nu pe cea sudică ca în majoritatea cazurilor. Eleganța liniilor este dublată la exterior de decorul sculptat, prezent la nivelul colonetelor pridvorului cu profil clasic, la brâul înconjurător în torsadă și la consolele ce pot reprezenta capete de cal stilizate. Baghete simple înfrumusețează ancadramentul intrării, iar în interior colonete cu caneluri separă registrele iconostasului. Accesul la bisericuță se face pe sub o poartă sculptată în 1987 în lemn de stejar de către cunoscutul meșter Teoader Bârsan, din Maramureș. Monumentul a fost îmbogățit cu pictură murală în 1806 de Ioan Pop din Unguraș (azi Românași), conform inscripției în litere chirilice din altar, ce consemnează următoarele: „Îngerilor s-au numit Hramul să-l păzească tot neamul și s-au zidit din znob prin credința și strădania bunilor dintr-acest sat Așchileu în zilele Înălțatului și pururea polomnicului împărat Francisc Sfânta Pravoslavnică Episcopie Escelenței Sale Ioan Bob vlădicul Făgărașului și a toată Țara Ardealului subt protopopul Ioan Muntean din Jula preotul satului Antoniu Kifor și s-au zugrăvit prin mine umilitul zugrav Ioan Pop din Unguraș 1806.” Cunoscut muralist și iconar, acesta a fost activ în zona Sălajului la finalul sec. al XVIII-lea și începutul celui următor, fiind chemat să împodobească cu pictură și câteva edificii din zona Clujului. În pronaos sunt reprezentate Pilda fecioarelor înțelepte și nebune, Jertfa lui Avraam, și Sfinții Constantin și Elena. În naos apar scene din Vechiul şi Noul Testament. În altar au fost reprezentaţi sfinţi părinţi pe pereţi, precum şi scene din Ciclul Hristologic. Iconostasul impunător este structurat pe mai multe registre, delimitate prin colonete clasice: icoanele prăznicar din primul registru, apoi şirul apostolilor și o Răstignire. Uşile împărăteşti sunt decorate cu imaginile celor patru evanghelişti și o Bunăvestire. În patrimoniul monumentului se păstrează câteva icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea, rămase probabil de la vechea biserică. Se remarcă un Deisis cu o inscripţie de donare care menţionează anul 1747 – „Această (sfântă) icoană au plătit Popa Luca cu feciorii lui din Aşchileu”. Pictura chivotului de lemn de pe masa altarului a fost realizată în anul 1843 de către pictorul zugrav Simion Măritsan. Datorită eforturilor părintelui paroh Gheorghe Șanta, monumentul a fost supus unor restaurări importante, realizate în mai multe etape între 2002-2012. Cel mai mult s-a intervenit la exterior, astfel că, în prezent, biserica de lemn din Așchileul Mic arată impecabil, fiind un adevărat exemplu în acest sens. S-au restaurat, totodată, ușile împărătești, în cadrul unui proiect mai amplu desfășurat la nivelul județului Cluj, dar și icoanele pictate pe lemn. Regretul părintelui paroh este că acest amplu proces nu s-a finalizat și cu restaurarea ansamblului de pictură și a iconostasului, acoperite în prezent de foiță japoneză. Acestea așteaptă mâna specialistului restaurator pentru a le reda frumusețea de altădată. Lăcașul a fost în folosință până în 1993, când se ridică biserică de zid în sat. În prezent comunitatea din sat se reunește doar o dată pe an la biserica de lemn.

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii fixează construirea ei spre finalul secolului al XVI-lea, însă literatura de specialitate convine asupra plasării ei în secolul al XVIII-lea, datorită analizei stilistice. Ea exista deja la 1733, când apare menționată în conscripțiile lui Klein de la Blaj, iar inscripţia de pe peretele exterior al navei din 1768 poate fi un argument în acest sens. Potrivit specialiștilor de la Muzeul „Octavian Goga”, familia Goga a auzit de la preotul din satul sălăjean Gălpâia, Gavril Câmpeanu, că sătenii lasă în paragină biserica, deoarece își ridicaseră una de zid mai încăpătoare și decide să intervină pentru a salva monumentul. Moartea lui Octavian Goga a survenit înainte ca edificiul să fie adus în curtea proprietății sale. Ajunsă la Ciucea, biserica a servit micii mănăstiri de pe domeniu. Fiind copii de preoți, atât poetul cât și soția sa, au dorit înființarea unei mănăstiri pe domeniul lor, pentru a susține ortodoxia în localitate. Mănăstirea de maici cu același hram a fost desființată în perioada comunistă și reînfiinţată în 1994. Biserica și mănăstirea au fost date spre folosință, în urmă cu câțiva ani, Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Biserica ce are hramul „Nașterea Maicii Domnului” este monument istoric și a fost construită din bârne de stejar, îmbinate în cheotoare, pe o fundație de piatră, compusă din pronaos și naos, înscrise unui dreptunghi unitar, altar poligonal cu pereții retrași și un pridvor pe latura de sud. Naosul și altarul au câte o boltă semicilindrică, iar pronaosul, tăvănit susțin turnul clopotniță. Acoperișul înalt și coiful turnului foarte zvelt dau o siluetă foarte elegantă edificiului, fiind o influență a stilului maramureșean. Edificiul se remarcă și prin decorul sculptat cu care a fost înfrumusețat. Astfel, arcada pridvorului de pe latura sudică prezintă mici volute, remarcându-se mai ales cuiele de lemn, mult ieșite înafară, ce oferă un ritm estetic deosebit. Elegantul portal de acces în biserică, de inspiraţie clasică, este decorat cu motivul torsadei, motiv pe care îl regăsim și în interior la intrarea în naosului, pe arcul dublou al boltei naosului şi la iconostas. Monumentul a avut un ansamblu de pictură murală realizat de meşterul Ioan Pop din Unguraș (astăzi Românaşi), care însă s-a distrus în cea mai mare parte. Acest pictor muralist și iconar a împodobit bisericile de lemn din Sălaj, la finalul sec. XVIII – începutul sec. XIX. În patrimoniul bisericii se mai păstrează doar câteva icoane pe lemn şi sticlă din zonă, restul fiind expuse în sălile muzeului. Astfel, se remarcă două icoane de Nicula: Sfânta Paraschiva şi Iisus Pantocrator, precum şi un Arhanghel Mihail, icoană pe lemn de secol XVIII, deteriorată. Cu ocazia mutării la Ciucea, în 1939, edificiul a suferit unele modificări. În prezent biserica este în restaurare, deoarece pereții erau atacaţi de muşchi, pe latura de nord, atât la interior cât şi la exterior, precum şi de furnici de lemn şi carii. Salvat de la pieire de intervenția familiei Goga, prezența acestui monument în incinta muzeului contribuie la atmosfera deosebită de aici, dar mai ales la valoarea acestui important complex.

Ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj“, realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj în parteneriat cu Radio Renașterea, vă invită printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de Biserica de lemn din Gârbău Dejului, comuna Cășeiu, un monument istoric ridicat probabil în prima jumătate a sec.al XVIII-lea. Despre doi meșteri, Mihaiu și Nicoară, care au trudit întru ridicarea sau refacerea ei aflăm din inscripția de pe grinzile de est ale naosului. Dintr-o altă inscripție în chirilică de pe iconostas aflăm despre Filipaşcu Voievod, posibil ctitorul bisericii. Câteva din elementele de arhitectură pe care le prezintă edificiul, susțin vechimea sa. Dimensiunile modeste, lipsa pridvorului și turnul clopotniță foarte scund sunt caracteristici ale unui tip mai vechi de biserică, reprezentat prin edificii construite până la mijlocul secolului al XVIII-lea, din aceeași familie făcând parte și alte biserici din zonă, precum cele de la: Sălișca, Muncel sau Leurda (azi la Bistrița). Ridicată din bârne de stejar încheiate în cheotoare dreaptă, pe o fundație de piatră, biserica are planimetria tradițională formată din pronaos tăvănit, naos și altar boltite. De pe grinzile tavanului pronaosului se ridică stâlpii turnului clopotniță cu galerie deschisă, arcade semicirculare și coif octogonal. Acoperișul este din șindrilă, unitar pentru întreaga construcție. Monumentul se remarcă prin cele două ancadramente, de intrare în pronaos, respectiv naos, care îmbină un foarte mare număr de motive decorative, demonstrând o deosebită fantezie a meșterului. Diverse tipuri de rozete, torsade, romburi, denticuli, dintele de lup, motivul brăduțului se prind într-un joc foarte dinamic. Grinzile bolţii sunt decorate și ele cu rozete și fragmente de torsadă, puse în evidență și de vopseaua aplicată deasupra. Valoarea exemplului de la Gârbău Dejului este dată, prin urmare, de marea varietate a motivelor încrustate în lemn și de faptul că compoziția nu este perfect simetrică. Pictura murală, care se mai păstrează în naos și altar, datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a fost realizată de un meşter pictor din zonă, într-un stil de factură populară, naivă, cu o cromatică veselă și un limbaj pitoresc și vioi. Scenele sunt de mari dimensiuni, delimitate de vrejuri decorative, iar în partea de vest a altarului apar pictate personaje îmbrăcate în straie inspirate din moda contemporană pictorului. Este vorba de soldații care-l asupresc pe Iisus, poate o aluzie la greutățile prin care treceau românii din Transilvania. Pe iconostasul pictat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au păstrat și cele cele patru icoane împărăteşti, pictate pe lemn în aceeași perioadă. În primăvara anului 2020, Parohia ortodoxă Gârbău Dejului, Primăria Cășeiu și Asociația „Monumentum” au făcut un prim pas pentru restaurarea edificiului, prin consolidarea acoperișului și schimbarea șindrilei. În ciuda greutăților pe care le întâmpină o restaurare de amploare, preotul paroh Mihai Cozma este hotărât să meargă mai departe, deoarece pictura are și ea nevoie de o intervenție salvatoare. Uneori se mai oficiază aici doar slujbe de înmormântare, dar poate că monumentul va reveni la viață, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Părintele vă va fi un bun ghid, dacă decideți să nu ocoliți satul și mica bijuterie din lemn pe care o adăpostește!

Unul dintre monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripția în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune că edificiul a fost ridicat în 1765 de meșterul Nicolae Rar. Pictura murală din 1774, atribuită lui Simion Silaghi Zugravu, repusă în valoare prin restaurarea făcută în urmă cu câțiva ani, bucură și ea simplul vizitator, dar și credinciosul ce pășește aici pentru a se închina lui Dumnezeu. La însemnătatea acestui monument contribuie mult și icoanele pe lemn aflate în patrimoniul bisericii. Câteva din ele sunt icoane împărătești, datate sau databile în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: Maica Domnului cu Pruncul (aprox.1772) și Deisis (aprox. 1772), Arhanghelului Mihail cu Sfântul Nicolae (1750). Nesemnate, unele sunt atribuite prin analiză stilistică lui Simion Silaghi Sălăjeanu, ucenicul Jupânului Andraș din Cluj sau chiar acestuia din urmă. Însemnat pictor muralist și iconar, Simion Sălăgeanu a fost activ în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea și în zona aceasta, pictând icoane și ansambluri murale la Dretea și Păniceni. Interesantă este și icoana reprezentând pe Maica Domnului cu Pruncul de tip Hodighitria, aparținând unui meșter transilvănean anonim. Aceasta are o ramă împodobită cu butoni mari, auriți, fond aurit cu pătrățele, personaje cu nimb decorativ, totul fiind executat într-un stil arhaic. Este posibil să fie rămasă de la vechea biserică înlocuită de actualul edificiu și databilă astfel chiar în secolul  al XVI-lea, în opinia acad. Marius Porumb. Un element ce susține vechimea icoanei este și prezența butonilor pe margine, asemeni decorului ferecăturilor. Valorosul triptic care a aparținut bisericii din Bica, realizat în 1563 de același autor cu al tripticului de la Agârbiciu, se găsește la Muzeul de Artă din București. Acesta ar fi rămas tot de la edificiul mai vechi. Tema principală a tripticului, legată fiind de hramul bisericii, este Înălțarea Domnului. Pictorul este considerat a fi unul itinerant, care a învățat acest meșteșug în centrele din nordul Moldovei, după cum arată unele detalii stilistice. Icoanele de la Bica își așteaptă și ele rândul la o necesară și binemeritată restaurare, care să înlăture stratul așternut în atâtea secole pentru a le  redescoperi înfățișarea de la început. Edificiul a fost supus unor lucrări de restaurare la mijlocul anilor ʹ90, astfel că în prezent se prezintă în condiţii bune: s-a schimbat șindrila, la vest, monumentul a fost înălţat pe o bază de piatră și s-a intervenit la structura de lemn. În anii următori s-a restaurat pictura în pronaos și altar. Pictura se prezintă în general în condiţii bune, fiind deteriorată doar în partea de nord a bolții naosului. Părintele Ionuț Sdrăbău, parohul bisericii din Mănăstireni, a cărei filie este Bica, oficiază slujbă o dată la trei săptămâni pentru cele aproximativ 50 de familii rămase în sat.

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent, stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu. Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în altul, prin vânzare, donație sau mai recent prin transfer, este întâlnit pe tot parcursul secolelor XIX și XX în județul Cluj, ca de altfel în întreaga Transilvanie. Avântul economic cunoscut de unele obști sătești în secolul al XIX-lea, dar și creșterea numărului credincioșilor, explică nevoia unor sate de a-și înlocui vechea biserică de lemn cu una mai mare, sau chiar cu una de zid, vechile monumente ajungând astfel în sate mai mici sau mai sărace. În județul Cluj avem peste 20 de monumente istorice de acest tip, care nu se găsesc în locul unde au fost ridicate inițial. Bisericile de la Aghireșu (adusă din Văleni), Aghireș Fabrici (adusă din Dumbrava), Bălcești (adusă din Mănășturu Românesc, Mănăstireni), Chesău (adusă din Ghirișu Român), Sumurducu (adusă din Berindu) sau Dâncu ( adusă din Valea Drăganului), sunt doar câteva din ele. Deoarece dezmembrarea unei biserici de lemn spre mutare era un proces complex și anevoios ce putea fi realizat doar de meșteri specializați, călătoria unor bisericuțe de lemn, care au înregistrat mai multe opriri, este cu atât mai incitantă. Aceste transferuri pot justifica deteriorarea picturii interioare sau diversele modificări constructive survenite, care însă nu le știrbesc farmecul. Ne oprim asupra a trei exemple, înscrise pe Lista Monumentelor Istorice, remarcabile prin lunga călătorie parcursă până în prezent. Vechea biserică de lemn din Leurda, aflată azi la Bistrița, este unul din cele mai călătoare monumente din județul Cluj. Având hramul „Sfinții Arhangheli Petru și Pavel”, edificiul a fost ridicat inițial în Cășeiu, la mijlocul sec.al XVIII-lea. În 1899, Cășeiu își ridică biserică de zid și o vinde pe cea de lemn credincioșilor din Chiuiești, care, la rândul lor, o dau celor din Leurda. Ieșită din folosință în perioada interbelică, biserica se degradează. În 1998 s-a găsit soluția salvatoare a transferării și restaurării sale în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Monumentul are dimensiuni mici, dar este valoros prin decorul sculptat de la nivelul ancadramentului intrării și arcele bolții naosului, prin ușile împărătești (aflate acum la Muzeul de Istorie a Transilvaniei) și prin urmele de pictură murală, realizată de pictori niculeni în secolul al XVIII-lea. Cel mai cunoscut exemplu de biserică călătoare din județul Cluj este, fără îndoială, monumentul de lemn de la Mănăstirea Nicula. În lipsa unor documente sau inscripții, biserica este datată cu aproximație la mijlocul sau în a doua jumătate a sec.al XVII lea. Unii cercetători consideră sigur 1738 ca anul construirii, bazându-se pe inscripția pictată de pe ancadramentul de intrare din pronaos în naos. Știm sigur că a fost ridicată în Gostila, comuna Poiana Blenchii din Sălaj. În 1810-1812, comunitatea de aici ridică o biserică de zid și vinde edificiul de lemn Parohiei ortodoxe din Pădureni (în trecut Țop), județul Cluj. În 1935, biserica este mutată în satul Năsal, comuna Țaga. În 1974, după ce vechea biserică de lemn a Mănăstirii Nicula arde, edificiul din Năsal este transferat în curtea complexului mănăstiresc. Monumentul este valoros nu doar prin lunga călătorie pe care a făcut-o până pe amplasamentul actual, ci și prin bogăția decorului sculptat, care-i înfrumusețează intrările în pronaos, respectiv naos, precum și arcele bolții naosului. Biserica de lemn, monument istoric „Cuvioasa Paraschiva” din Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, a fost transferată și restaurată în 2009 din satul vecin, Sava, unde se găsea într-o avansată stare de deteriorare, fiind astfel salvată. Edificiul a fost construit inițial în 1774 în Așchileu Mic, apoi strămutat prin donare în 1796 în Sava. Tot atunci biserica a fost repictată, conform inscripției de pe iconostas „1879 prin Dionisiu Iuga, zugrav de Nicula” și resfințită, conform inscripției de pe ancadramentul intrării. Pe lângă urmele de pictură, biserica păstrează un frumos ancadrament al intrării și câteva icoane de secol XVIII. La Mureșenii de Câmpie, monumentul și-a găsit un binemeritat loc în Complexul muzeal „Andrei Bojor”. FOTO:  ARHIVA CJCPCT Cluj  

Patrimoniul județului Cluj este îmbogățit cu foarte multe biserici de lemn vechi, peste 80 la număr, majoritatea fiind încadrate pe Lista Monumentelor Istorice. Reprezentând un vârf al arhitecturii populare românești și cea mai înaltă expresie a civilizației lemnului, biserica de lemn este o minunată îngemănare a unor remarcabile tehnici de construcție, cu măiestria unor pictori muraliști și iconari, dat și cu priceperea unor meșteri dulgheri anonimi. Valoarea ei este, în același timp, una identitară, căci biserica a însoțit viața comunităților de români din Transilvania în toate momentele importante, de la botez până la moarte, fiind o expresie a rezistenței credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor de constrângeri. Cele mai vechi biserici de lemn clujene datează din secolul al XVII-lea, câteva exemple fiind cele de la: Ticu Sat (1641), Nicula (1650), Calna (1671), Cremenea (1677) sau Petrindu (1612). Majoritatea sunt ridicate, însă, pe parcursul secolelor XVIII-XIX. Ele se înscriu în tipologia generală a bisericilor de lemn din Transilvania, cu bârne din stejar sau brad dispuse în cununi orizontale, în sistemul Blockbau, îmbinate la capete în cheotoare dreaptă sau în coadă de rândunică; cu un plan compus din pronaos tăvănit, naos și altar boltite. Multe din ele au primit ulterior pridvor. Turnul clopotniță se găsește deasupra pronaosului, iar acoperișul este din șindrilă. Biserica din Finișel este singura excepție din județ unde turnul clopotniță este plasat alături de corpul bisericii, nu peste pronaos. Dimensiuni mici ale edificiilor și lipsa pridvorul sunt caracteristici ale unui tip mai vechi, astfel de exemple fiind numeroase jurul Dejului. Dacă unele impresionează prin frumusețea proporțiilor și a detaliilor de arhitectură, altele sunt valoroase prin decorul sculptat care le împodobește ancadramentul intrării și arcurile bolții naosului, îmbinând motive-simbol omniprezente în arta decorativă românească: rozetele, funia răsucită, pomul vieții, dinții de lup. Peste 35 de edificii mai păstrează pictura murală originală din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, câteva ansambluri de pictură parietală de mare valoare plastică, bine păstrate, fiind cele de la: Tăuți, Agârbiciu, Bica, Cizer, Petrindu sau Sălișca. Dimitrie Ispas, Nechita Zugravul sau Simion Silaghi Sălăgeanu sunt printre pictorii muraliști și iconari cei mai prolifici în zonă. În ultimii 15-20 de ani, un număr insuficient de monumente clujene au trecut printr-un proces de restaurare integrală sau măcar parțială, în timp ce altele au căzut total în ruină, nemaiputând fi salvate. Transferarea în curtea unui muzeu sau a unei mănăstiri a fost, în câteva cazuri, singura metodă de salvare a unui edificiu aflat în pericol. Haideți să (re)descoperim împreună acest tezaur al nostru prin intermediul emisiunii “Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj”. Să învățăm să îl prețuim în speranța că acest patrimoniu de mare valoare al județului va ieși din conul de umbră în care se află acum și va fi salvat printr-un amplu program de restaurare, inclus în circuite turistice și așezat acolo unde îi este locul! Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj. Foto: Biserica de lemn din Aghireș Fabrici, jud. Cluj/ Arhiva CJCPCT Cluj

Unul din cele mai valoroase monumente religioase de lemn ale județului Cluj este biserica de lemn din Tăuți, comuna Florești, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Sunt rare bisericile care au fost restaurate în întregime și care să fie totodată „vii”, continuându-și menirea de lăcaș de cult care adună comunitatea pentru a se închina lui Dumnezeu. „Biserica, încadrată ca monument istoric, ar fi fost inițial construită în apropiere, în zona numită „Leșioară” (cunoscută acum ca Cetatea Fetei). În lipsa unor documente sau inscripții, monumentul este datat cu aproximație la 1793 sau 1796, potrivit tradiției locale. Pe lista Monumentelor Istorice este datată în secolul al XIX-lea. Edificiul a fost apoi mutat pe amplasamentul actual înainte de 1829, moment când primește pictura murală semnată de Dimitrie Ispas din Gilău”, pune Consuela Bendea, consultant artistic în arhitectură și artă tradițională la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Biserica este construită din bârne de brad și stejar îmbinate în coadă de rândunică și în cheotoare dreaptă, pe o fundație de piatră. Momentul mutării este probabil cel în care sunt înlocuite unele bârne din construcția originală, ceea ce explică coexistența celor două tipuri de lemn. Planimetric se compune dintr-un pronaos și naos înscrise într-un dreptunghi unitar, altar poligonal cu pereții retrași și pridvor, pe latura sudică. De pe tavanul pronaosului se ridică scheletul turnului clopotniță cu galerie închisă și coif octogonal. Pictura de la Tăuți se numără printre ultimele opere semnate de  Dimitrie Ispas, care lasă mai multe inscripții-pisanii în interior, cea de deasupra ușii din pronaos fiind cea mai amplă, în stilul caracteristic meșterului nostru. În aceasta vorbește de pictarea bisericii în 1829, alături de fiul său, Ioan: „Slavă, cinste și închinăciune unuia Dumnezeu cel slăvit în Sf. Troiță care ne-au ajutat după început de-am ajuns și sfârșitul. Zugrăvitu-s-a aceasta s[ântă]. b[eserică]. în anul 1829 în zilele Preaînălțatului Împărat Franciscus al Doilea și fiind archiereu pravoslavnic țării Ioan Bob și fiind protopop Teodor Baldi și fiind preot satului Pop Ioan Prod(a) n, diacul Irimieș Trilă, ficurator Duma Stefan. Și s-au zugrăvit prin cheltuiala a tot satul prin mâna mea Dimitrie Ispas împreună cu fiul meu Ioan”. Unele surse bibliografice vorbesc de pictarea altarului mai devreme, imediat după construire, de către același cunoscut pictor muralist. La Tăuți se păstrează unul din puținele tavane de pronaos cu pictură, fiind reprezentată „Sfânta Treime”, în timp ce pereții acestui spațiu sunt decorați cu obișnuitele frize ale mucenițelor și cu Pilda feciorelor. O icoană împărătească pictată pe lemn probabil la finalul secolului al XVIII-lea înfățișând pe „Maica Domnului cu Pruncul”, precum și o frumoasă cruce pictată în 1823 sunt două din obiectele de valoare aflate în patrimoniul bisericii. „Starea de conservare a bisericii este bună, datorită amplului proces de restaurare la care a fost supusă în perioada 2003-2006, eforturile fostului părinte Liviu Rus fiind importante în această direcție. Diverse modificări și intervenții s-au produs inevitabil în timp: în 1968 s-au tăiat goluri în peretele ce desparte pronaosul de naos, afectând stratul de pictură; s-au lărgit unele dintre ferestrele naosului; infiltrațiile au distrus pictura pe latura de nord a naosului. În plus, au păstruns influențe ale nevoii de confort ale omului contemporan, în contextul în care biserica este în folosință. Cu toate acestea, biserica de lemn din Tăuți rămâne un exemplu de biserică monument istoric în care se slujește și care slujește în continuare comunității”, arată specialistul clujean. Părintele paroh Florin Parasca, venit în parohie în 2019,  este bucuros să poată prezenta această bijuterie oricui dorește să o vadă și ne îndeamnă pe toți să poposim acolo mai ales în zi de sărbătoare, pentru a trăi pe deplin o astfel experiență deosebită. Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj. Foto: CJCPCT CLUJ