EPISODE · Dec 16, 2025 · 37 MIN
3. Salvatorii
from SEISM · host Scena9
Vara aceasta, autoritățile pentru situații de urgență din România au organizat cel mai amplu exercițiu de răspuns post-cutremur din ultimii ani. Mii de pompieri, militari, paramedici, medici și organizații neguvernamentale au participat la exercițiu. Pandemia și războiul din Ucraina au împins pregătirea pentru dezastrul iminent în afara agendei publice, însă riscul rămâne același. Iar întrebarea fundamentală persistă: sunt pregătiți cei care ar trebui să ne salveze după producerea calamității?În acest al treilea episod din SEISM, Andrei merge direct în mijlocul acțiunii pentru a afla dacă salvatorii României sunt cu adevărat pregătiți pentru ziua în care un cutremur major va lovi Bucureștiul.El întâlnește și o unitate de elită specializată în căutare și salvare în mediu urban, aceeași care a intervenit și în Turcia după cutremurul din 2021, și vorbește cu membrii echipei despre limitele și capacitățile reale ale intervenției. Apoi ajunge la Institutul pentru Fizica Pământului, unde cercetătorii explică ce poate și ce nu poate face sistemul românesc de avertizare timpurie. Putem afla cu câteva zeci de secunde înainte că vine un cutremur? Și, mai important, ne-ar ajuta?Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei Popoviciu. Editor documentare: Emilia Șercan Editor poveste: Ioana Pelehatăi Mixaj: Andrei Bobiș @CirkularIdentitatea vizuală: Simina PopescuMuzica de la Blue Dot Session și sunetele din arhivele freesound.orgSEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania.
Embed this episode
NOW PLAYING
3. Salvatorii
No transcript for this episode yet
Similar Episodes
No similar episodes found.
Similar Podcasts
No similar podcasts found.