SEISM podcast artwork

PODCAST · society

SEISM

O serie audio despre cât de (ne)pregătit este Bucureștiul pentru un cutremur major.

Publisher-supplied feed metadata · PodParley refreshed Apr 16, 2026 · Source feed

  1. 6

    5. Comunitatea

    Dincolo de statistici și planuri pe hârtie, episodul 5 din SEISM, și ultimul, mută discuția de la responsabilitatea statului la responsabilitatea personală și la forța comunității. Specialiștii în situații de urgență și societatea civilă explică de ce, în primele ore după un seism major, cei care salvează vieți sunt, de cele mai multe ori, vecinii, rudele sau trecătorii, nu echipele de intervenție. Studiile arată că până și în Japonia, standardul de aur global la răspunsul la cutremur, majoritatea supraviețuitorilor sunt scoși de sub dărâmături de alți cetățeni, care sunt foarte bine educați și știu ce să facă pe timp de cutremur. În România însă, confuzia persistă, iar mulți oameni nu știu nici măcar unde ar trebui să se adăpostească în propriul apartament.Episodul 5 este un ghid practic despre ce putem face înainte, în timpul și după cutremur. De la identificarea celui mai sigur loc din casă și fixarea mobilierului greu, până la pregătirea rucsacului de urgență și stabilirea unui punct de întâlnire cu familia. Statul contează, dar nu va ajunge la toți în același timp. În primele ore, supraviețuirea ține de deciziile noastre și de oamenii de lângă noi. Așa că comunitatea va fii prima noastră linie de salvare.Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei PopoviciuEditori: Emilia Șercan și Ioana PelehatăiMixaj: Andrei Bobiș @ Cirkular Cluj și Andrei PopoviciuIdentitate vizuală: Simina Popescu Muzica de la Blue Dot Sessions și sunetele din arhivele freesound.orgSEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferite de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania.

  2. 5

    4. Ordinul lui Arafat

    După un cutremur major, toată atenția s-ar îndrepta spre un singur birou din București, unde un om, învestit cu una dintre cele mai mari cote de încredere din partea populației, ar trebui să coordoneze, alături de celelalte instituții ale statului, ce se întâmplă mai departe. În episodul 4 din SEISM, Andrei stă față în față cu Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență, arhitectul intervenției în caz de dezastru și, probabil, cea mai importantă piesă din mecanismul care ar trebui să coordoneze răspunsul statului după un seism major. Felul în care Arafat înțelege statul, autoritatea și responsabilitatea publică dictează modul în care funcționează pregătirea și intervenția post-cutremur. Ce putem învăța din răspunsul statului la situații de criză precum Colectiv sau pandemie și ce se întâmplă când pregătirea pentru o catastrofă națională depinde, în mare parte, de viziunea și limitele unui singur om? Este această viziune suficientă pentru pregătirea în fața unui seism major?Episodul aduce și vocile celor care privesc sistemul din afară. Jurnalista Georgiana Ilie, care a investigat pregătirea pentru seism în 2017, discută reticența lui Arafat de a implementa un sistem de avertizare timpurie și eșecurile statului în educație; inginerul structurist și fondatorul asociației pentru reducerea riscului seismic Re:Rise Matei Sumbasacu vorbește despre colaborarea DSU cu ONG-urile; și Alexandra Călin, de la Banca Mondială, care lucrează la întărirea capacității statului de a face față dezastrelor.Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei Popoviciu. Editor documentare: Emilia ȘercanEditor poveste: Ioana Pelehatăi Mixaj: Andrei Bobiș @CirkularIdentitatea vizuală: Simina PopescuMuzica de la Blue Dot Session și sunetele din arhivele ⁠freesound.org⁠SEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania. 

  3. 4

    3. Salvatorii

    Vara aceasta, autoritățile pentru situații de urgență din România au organizat cel mai amplu exercițiu de răspuns post-cutremur din ultimii ani. Mii de pompieri, militari, paramedici, medici și organizații neguvernamentale au participat la exercițiu. Pandemia și războiul din Ucraina au împins pregătirea pentru dezastrul iminent în afara agendei publice, însă riscul rămâne același. Iar întrebarea fundamentală persistă: sunt pregătiți cei care ar trebui să ne salveze după producerea calamității?În acest al treilea episod din SEISM, Andrei merge direct în mijlocul acțiunii pentru a afla dacă salvatorii României sunt cu adevărat pregătiți pentru ziua în care un cutremur major va lovi Bucureștiul.El întâlnește și o unitate de elită specializată în căutare și salvare în mediu urban, aceeași care a intervenit și în Turcia după cutremurul din 2021, și vorbește cu membrii echipei despre limitele și capacitățile reale ale intervenției. Apoi ajunge la Institutul pentru Fizica Pământului, unde cercetătorii explică ce poate și ce nu poate face sistemul românesc de avertizare timpurie. Putem afla cu câteva zeci de secunde înainte că vine un cutremur? Și, mai important, ne-ar ajuta?Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei Popoviciu. Editor documentare: Emilia Șercan Editor poveste: Ioana Pelehatăi Mixaj: Andrei Bobiș @CirkularIdentitatea vizuală: Simina PopescuMuzica de la Blue Dot Session și sunetele din arhivele ⁠freesound.org⁠SEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania. 

  4. 3

    2. Atenție, cad clădirile!

    Din cele peste o sută de mii de clădiri din București, doar aproximativ 2.500 au fost expertizate și încadrate într-o clasă de risc seismic. Estimările reale vorbesc însă despre zeci de mii de imobile vulnerabile. Unele au bulină roșie, altele nu. Unele sunt închiriate ilegal. Altele găzduiesc spații comerciale care nu ar trebui să existe acolo. În 1994 a apărut cadrul legal pentru consolidarea clădirilor. De atunci și până astăzi au fost consolidate doar 35 de clădiri.În al doilea episod din SEISM, Andrei încearcă să înțeleagă cum funcționează procesul de consolidare. Explică ce înseamnă riscul seismic, vorbește cu oamenii care aleg să locuiască în clădiri vulnerabile și descoperă o zonă populară din București care e un cimitir în așteptare, un loc făcut mai periculos cu complicitatea autorităților.Episodul urmărește și starea clădirilor în care funcționează spitalele bucureștene și pune întrebarea care planează peste oraș: vom mai avea spitale unde să ne tratăm după următorul cutremur?Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei Popoviciu. Editor documentare: Emilia Șercan Editor poveste: Ioana Pelehatăi Mixaj: Andrei Bobiș @CirkularIdentitatea vizuală: Simina PopescuMuzica de la Blue Dot Session și sunetele din arhivele ⁠freesound.org⁠SEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania. 

  5. 2

    1. Cod Roșu

    În primul episod, Andrei Popoviciu reconstruiește un scenariu realist, bazat pe documente oficiale, despre ce s-ar întâmpla dacă un cutremur major ar lovi astăzi România. Povestea continuă cu mărturia unei supraviețuitoare a dezastrului din 1977 și cu un spectacol produs de asociația pentru reducerea riscului seismic Re:Rise, care readuce pe scenă momentul în care regimul lui Nicolae Ceaușescu a ales să ignore siguranța cetățenilor și explică cum o să plătim consecințele acelei decizii la urmatorul cutremur.Ascultă primul episod: Cod Roșu Credits:Gazdă, reporter, producător, sound design și montaj: Andrei Popoviciu. Editor documentare: Emilia Șercan Editor poveste: Ioana Pelehatăi Mixaj: Andrei Bobiș @CirkularIdentitatea vizuală: Simina PopescuMuzica de la Blue Dot Session și sunetele din arhivele freesound.orgSEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania. 

  6. 1

    SEISM - trailer

    În 1977, un cutremur a zguduit Bucureștiul din temelii. Peste 1500 de oameni au murit, iar zeci de clădiri s-au prăbușit.De atunci, orașul n-a fost niciodată cu adevărat reparat. Trăim printre fisuri, buline roșii și amintiri șterse de timp.Jurnalistul independent de investigație Andrei Popoviciu încearcă să afle cât de pregătiți suntem pentru următorul mare cutremur. Ce face statul, ce nu face și ce putem face noi ca să-i atenuăm efectele.Ascultă în curând SEISM, un documentar audio despre cât de (ne)pregătit este Bucureștiul pentru un cutremur major.În curând, în căștile tale.SEISM a fost realizat în cadrul Bursei Bucureștiul Pregătit-Superscrieri, oferită de Fundația Comunitară București, în colaborare cu Fundația Friends for Friends și cu susținerea Lidl Romania.

Type above to search every episode's transcript for a word or phrase. Matches are scoped to this podcast.

Searching…

We're indexing this podcast's transcripts for the first time — this can take a minute or two. We'll show results as soon as they're ready.

No matches for "" in this podcast's transcripts.

Showing of matches

No topics indexed yet for this podcast.

Loading reviews...

ABOUT THIS SHOW

O serie audio despre cât de (ne)pregătit este Bucureștiul pentru un cutremur major.

HOSTED BY

Scena9

Frequently Asked Questions

How many episodes does SEISM have?

SEISM currently has 6 episodes available on PodParley. New episodes are automatically indexed when they're published to the podcast feed.

What is SEISM about?

O serie audio despre cât de (ne)pregătit este Bucureștiul pentru un cutremur major.

How often does SEISM release new episodes?

SEISM has 6 episodes. Check the episode list to see recent publication dates and frequency.

Where can I listen to SEISM?

You can listen to SEISM on PodParley by clicking any episode. We provide an embedded audio player for direct listening, and you can also subscribe via your preferred podcast app using the RSS feed.

Who hosts SEISM?

SEISM is created and hosted by Scena9.
URL copied to clipboard!