Al cui e „palmaresul”? Quasi-obiecte și lupte pentru valoare – RĂZVAN PAPASIMA

Teoria actor-rețea (TAR) a devenit parte din antropologie în ultimele două decenii ca urmare a influențelor venite pe filiera studiilor din Știință, Tehnologie și Societate (STS), în care TAR este deseori considerată o școală în sine (Oppenheim 2007). Pe urmele lui Bruno Latour (1996) unul dintre fondatorii TAR, textul chestionează distincțiile moderne subiect/obiect, material/imaterial, individual/colectiv în contextul privatizării și al falimentului unui club de fotbal. În acest caz, eșecul privatizării funcționează ca o cutie a Pandorei, deschizând calea către o luptă surdă pentru revendicarea unei moșteniri și posesia unui obiect care înrolează, mobilizează și dezbină un oraș întreg. Textul are trei mize: în primul rând, arată cum din asocierea unor actori umani și non-umani (oameni și obiecte) este creată valoarea și cum aceasta circulă simetric și reciproc, între actori; în al doilea rând, descrie modul în care un aranjament „fuzzy” (Verdery 1999) al drepturilor de proprietate devine un mod de conservare a unui bun comun; iar în al treilea rând, arată cum revendicarea unei posesii din fotbal aparent fără nicio legătură cu restul societății reproduce un întreg proces care a marcat România postsocialistă.În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alex Săvescuhttps://antropedia.com/sfertulacademic/razvan-papasima/