Când strămoșii rămân printre cei vii. Note ale unui antropolog al morții – ALEXANDRA ION

Ce ne definește ca oameni? Unul dintre principalele răspunsuri este grija față de strămoșii noștri – ritualurile funerare. De la vânători preistorici acoperiți de mii de mărgele de fildeș, la copii înmormântați pe vârful unei aripi de lebădă, ritualurile funerare ne vorbesc despre cum își înțeleg oamenii propria mortalitate. În special sunt fascinante acele culturi în care cei morți rămân pentru perioade lungi printre cei vii sau nu îi părăsesc niciodată. Cum se explică asta? Dacă în societatea modernă moartea biologică pune capăt existenței și prezenței celor morți printre cei vii, societățile tradiționale din preistorie și până azi au o relație complexă cu corpurile celor plecați. Astfel, despre unele corpuri se crede că pot influența în continuare viețile celor vii și sunt păstrate în mijlocul comunității întregi sau ca fragmente sub cele mai diverse forme. De la oase-amulete, la capete-trofee, de la oase transformate în instrumente muzicale la mumii ale conducătorilor sau moaște ale sfinților, unii strămoși continuă să trăiască printre cei vii și să participe la viața comunității. Moartea este un proces încărcat de semnificații sociale, emoționale și spirituale, iar exemplele din jurul lumii ne vor apropia puțin de a înțelege umanitatea în diversitatea ei.În lectura actriței Katia Pascariu, cu o ilustrație de Carine Arnakishttps://antropedia.com/sfertulacademic/alexandra-ion/