CINE ESTE RADU alias  @Viața De Navigator  #IGDLCC 159 episode artwork

EPISODE · Nov 6, 2022 · 2H 19M

CINE ESTE RADU alias @Viața De Navigator #IGDLCC 159

from George Buhnici | #IGDLCC · host George Buhnici

I-am admirat întotdeauna pe oamenii care reușesc să ducă la bun sfârșit un job departe de familie. I-am admirat pentru că știu că nu le e deloc ușor, și că să stai departe de cei dragi este poate cel mai greu mod de a îți câștiga traiul. Indiferent de cât de simplă sau de complexă este munca ta.Îl urmăresc de multă vreme pe Radu navigatorul, care reușește să povestească cu drag despre viața lui pe vapor. Mi-a trezit atât curiozitatea cât și interesul pentru această viață, și deși știu că eu nu aș putea face așa ceva, știu de asemenea că sunt mulți printre voi, departe de familii și de prieteni, care vor să își facă un rost în viață pe meleaguri străine. IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Nov 6, 2022

Embed this episode

I-am admirat întotdeauna pe oamenii care reușesc să ducă la bun sfârșit un job departe de familie. I-am admirat pentru că știu că nu le e deloc ușor, și că să stai departe de cei dragi este poate cel mai greu mod de a îți câștiga traiul. Indiferent de cât de simplă sau de complexă este munca ta. Îl urmăresc de multă vreme pe Radu navigatorul, care reușește să povestească cu drag despre viața lui pe vapor. Mi-a trezit atât curiozitatea cât și interesul pentru această viață, și deși știu că eu nu aș putea face așa ceva, știu de asemenea că sunt mulți printre voi, departe de familii și de prieteni, care vor să își facă un rost în viață pe meleaguri străine.

Distinct summary based on available episode metadata or transcript content.

NOW PLAYING

CINE ESTE RADU alias @Viața De Navigator #IGDLCC 159

0:00 2:19:21

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of George Buhnici | #IGDLCC?

This episode is 2 hours and 19 minutes long.

When was this George Buhnici | #IGDLCC episode published?

This episode was published on November 6, 2022.

Can I download this George Buhnici | #IGDLCC episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!