Skip to content
Conferința Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății” episode artwork

EPISODE · Apr 14, 2025 · 12 MIN

Conferința Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății”

from Radio UZPR · host Radio UZPR

În data de 9 aprilie 2025, a avut loc conferința "Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății” - susținută de părintele Ciprian Negreanu, slujitor al bisericii studenților din Cluj. Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul I.G. Coman din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și a fost ultima conferință din cadrul simpozionului „Conferințele din Postul Mare”, organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din București (ASCOR București). Publicul prezent în Amfiteatrul I.G. Coman a putut adresa întrebări la finalul conferinței, acesta primind răspuns de la părintele Ciprian Negreanu. “Este o temă care nu pot să zic că m-a obsedat dar am socotit-o foarte importantă pentru toți creștinii, nu doar pentru tineri. Închisori de gând în sensul că am observat dinainte de a fi creștin, pentru că eu am avut un moment când am devenit creștin practicant, că eram închis în aceste închisori de gând legate de Dumnezeu, legate de oameni dar mai ales de Dumnezeu. De aici pleca toată revolta mea, toata tulburarea mea, toată neîntelegerea mea și față de biserică, față de oameni și de Dumnezeu mai ales. Toate acestea sunt închisori de gând. Acum mă străduiesc cumva să le descopăr și să le deschid pentru cei care vor să le deschidă. Adică vreau să le ofer cheia cu care pot să deschidă aceste închisori care de fapt sunt false. Sunt false închisori de gând cu care noi ne închidem, imagini și gânduri pe care le avem despre Dumnezeu și am vrut să ofer aceste chei de deschidere a închisorilor de gând pentru tinerii care vor să asculte ca să nu mai trebuiască să treacă printr-o viață de om ca să le descopere” – a afirmat părintele Ciprian Negreanu în cadrul interviului acordat . Publicul conferinței nu a fost format doar din tinerii studenți ai facultății de teologie sau tineri care au dorit să asculte cuvântul Ciprian Negreanu. Amfiteatrul I.G. Coman a găzduit un public numeros, de toate vârstele, care a căutat un răspuns la întrebările care îl frământă pe om în viața de zi cu zi, căutând de asemenea și eliberarea din toate aceste închisori de gând. Conferința "Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății” a închis simpozionul „Conferințele din Postul Mare”, acesta fiind compus din trei conferințe care au avut loc astfel: Conferința „Tânărul în căutarea sensului vieții”, susținută de prof. univ. Adrian Opre (27 martie), Conferința „Ascultarea, temeiul vieții creștine“ susținută de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (6 aprilie ) și conferința "Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății” susținută de părintele Ciprian Negreanu ( 9 aprilie) “În acest post (n.r Postul cel Mare) am organizat cu ajutorul lui Dumnezeu cele trei conferințe și cred că fiecare tânăr care a participat la aceste conferințe s-a folosit măcar și cu un gând. În acest fel simțim că ne-am îndeplinit misiunea aceasta de a aduce în rândul tinerilor cuvântului lui Dumnezeu și reușim să facem toate acestea cu ajutorul oamenilor deosebiți pe care îi avem în mijlocul nostru și care au venit să transmită aceste gânduri” ne-a transmis Anastasia Ciupitu, președinte ASCOR BUCUREȘTI. La finalul conferinței, Anastasia Ciupitu a anunțat un eveniment caritabil care va avea loc în luna mai a acestui an. Este vorba de Crosul caritabil “Pași mari pentru inimi mici” – ajutor pentru copiii internați la institului Clinic Fundeni. Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români (ASCOR), în colaborare cu Fundația Tradiția Românească (FTR), organizează sâmbătă, 3 mai 2025, prima ediție a crosului caritabil „Pași mari pentru inimi mici”, un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru climatizarea Secției de Transplant Medular Pediatric a Institutului Clinic Fundeni. Evenimentul sportiv „Pași Mari pentru Inimi Mici” va cuprinde trei curse pe distanțe diferite, adaptate la vârsta și posibilitățile fiecărui participant. Cei care nu pot participa la eveniment, pot acorda sprijin pentru climatizarea Secției de Transplant Medular Pediatric a Institutului Clinic Fundeni, donând în contul ASCOR: IBAN: RO80RNCB0090000535890001 (titular: FUNDAȚIA TRADIȚIA ROMÂNEASCĂ; detalii: donație IC Fundeni). Cornelius Florin Stoica, membru UZPR, realizator „Lumina Cuvântului” https://www.youtube.com/luminacuvantului

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Apr 14, 2025

Embed this episode

Ready to play

Conferința Închisorile de gând: „Zece gânduri ale răutății”

0:00 12:27

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Radio UZPR?

This episode is 12 minutes long.

When was this Radio UZPR episode published?

This episode was published on April 14, 2025.

Can I download this Radio UZPR episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!