Ep.64 - Inteligența emoțională și rolul de “creator conștient” episode artwork

EPISODE · Dec 11, 2020 · 31 MIN

Ep.64 - Inteligența emoțională și rolul de “creator conștient”

from Podcastul de EQ · host Zoltan Veres

Am auzit de nenumărate ori acest concept de “creator” sau “co-creator” al experiențelor sau al vieții. Am convingerea însă, că majoritatea oamenilor suferă de o confuzie majoră. Spun asta pentru că am observat că vorbesc despre actul de “creație” doar atunci când reusesc să obțină rezultatele pe care și le doresc. Iar atunci când nu le ies lucrurile, trec la “am atras în viața mea” sau dau vina pe ceva “karma” din cauza căreia suferă sau nu le iese ce-și doresc. Când vorbim de rolul de creator, nu putem vorbi despre asta decât dacă ne asumăm propria creație, în acest context conjuncturile și situațiile din propria viața, cu bune și cu rele. Mai sunt unii care par să fie o continuă victimă a propriilor “creații”: “iarăși nu am reușit să”, “eu niciodată nu sunt în stare să” și multe altele. Cum găsești echilibrul dintre conjuncturile asupra cărora nu ai control și controlul pe care îl poți exercita în urma situațiilor? Care este “matematica” prin care reușești să îți re-creezi viața sau situațiile care nu îți plac? Cum se leagă inteligența emoțională și ce se petrece în general în capul tău cu această creație care se numește “viața ta”? Oana s-a străduit să obtină răspunsuri la intrebarile de mai sus, cât a reușit în jumătate de oră de podcast. Răspunsurile elaborate și explicațiile în detaliu le vei găsi în trainingul online de o oră și jumătate pe care l-am pregătit pe această temă. Te invit cu mare drag să le descoperi.

NOW PLAYING

Ep.64 - Inteligența emoțională și rolul de “creator conștient”

0:00 31:03

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Podcastul de EQ?

This episode is 31 minutes long.

When was this Podcastul de EQ episode published?

This episode was published on December 11, 2020.

What is this episode about?

Am auzit de nenumărate ori acest concept de “creator” sau “co-creator” al experiențelor sau al vieții. Am convingerea însă, că majoritatea oamenilor suferă de o confuzie majoră. Spun asta pentru că am observat că vorbesc despre actul de “creație”...

Can I download this Podcastul de EQ episode?

Yes, you can download this episode by clicking the download button on the episode player, or subscribe to the podcast in your preferred podcast app for automatic downloads.
URL copied to clipboard!