Ep.68 - Black Friday și distanțarea socială episode artwork

EPISODE · Dec 11, 2020 · 38 MIN

Ep.68 - Black Friday și distanțarea socială

from Podcastul de EQ · host Zoltan Veres

Este interesant cum, deși trăim într-una din cele mai bogate ere ale umanității din toate punctele de vedere, totuși să fie atât de mare diferența între cei care au mult și cei care nu au aproape deloc. Mă refer la bani, mancare, haine, case, mașini, tehnologie… Există și teorii multe despre aceste diferențe. Cât de modernă este țara, cât de educați sunt locuitorii, câte resurse are, cât muncesc oamenii, cine îi conduce și muuuulte altele. Cu toate acestea, această “distanțare socială” dintre bogați și săraci se petrece peste tot în lume și devine din ce în ce mai evidentă. Unii au o abordare comunistă de genul “își merită soarta dacă nu invață și nu muncesc”, alții au o abordare socialistă “trebuie să îi ajutăm pe toți cei defavorizați și rămași în urmă”. Sunt convins că undeva între ele există și un echilibru. Dar atât timp cât preocuparea oamenilor este siguranța personală și a familiei, respectiv să acumuleze cât mai mult în numele “prosperității” personale și a familiei, e puțin mai greu să vedem imaginea mare sau să facem ceva pentru un ideal mai înalt. Despre acest subiect cu multe controverse, în podcastul de inteligență emoțională. 🙂

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published Dec 11, 2020

Embed this episode

Ready to play

Ep.68 - Black Friday și distanțarea socială

0:00 38:56

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

No similar podcasts found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Podcastul de EQ?

This episode is 38 minutes long.

When was this Podcastul de EQ episode published?

This episode was published on December 11, 2020.

Can I download this Podcastul de EQ episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!