Episodul 24 - Rost târziu

Sonetul meu s-a ridicat pe schele, A ros din tihna anilor şi-a minţii, Şi-a ascuţit cu-nverşunare dinţii, Tânjind să smulgă lenea din prăsele.   Nu l-au sedus nici fala, nici arginţii. S-a copt în umbra vrerilor rebele; A devenit  fântână din castele, Să bea din ea şi sluga, dar şi prinţii.   Nu i-am cerut nici vamă, nici chirie Decât un vârf de paloş înroşit În jarul blând ce tâmpla mi-o îmbie   Cu slova smulsă trupului sleit. Sonetul scris cu sânge pe-o hârtie Abia târziu un rost mi-a hărăzit.