Grecia, revoluție și revoluții: despre serbări, cu Evanthia și Giorgos episode artwork

EPISODE · May 20, 2021 · 29 MIN

Grecia, revoluție și revoluții: despre serbări, cu Evanthia și Giorgos

from Față/Verso · host Simina & Claudiu

Evanthia și Giorgos, doi greci care vorbesc româna ca Ozana cea frumos curgătoare, își amintesc de serbările cu personaje revoluționare de la școală, orele de istorie, ne recomandă muzică și scriitori greci, după ce încearcă să ne convingă — pe unii dintre noi — că în Grecia există două Zile Naționale și jumătate.✎ Giorgos Alexandros Papadopoulos (George Alexandru Papadopol) este interpret de conferință, traducător autorizat, revizor și formator. Din anul 2014, este membru fondator și președinte al Asociației Profesionale a Interpreților și Traducătorilor – APIT România. Din 2006 și până în prezent deține societatea  de traduceri EKFRASIS. După studii de medicină la „Carol Davila”, urmează Masterul în traductologie la Universitatea din București. În 2018 i se acordă Premiul „Demostene Russo” pentru cea mai bună lucrare de masterat a Secției de limbă și literatură neogreacă pentru lucrarea „Refugiații Războiului Civil din Grecia 1946-1949 în România”.🎶 Lui Giorgos îi place să asculte:https://www.youtube.com/watch?v=6NS08ASxvn0https://www.youtube.com/watch?v=Wgn5SbpI53khttps://www.youtube.com/watch?v=48gfe1pVHZA*✎ Evanthia Papaefthymiou a absolvit Facultatea de Istorie, Arheologie și Istorie de Artă, cu specializare în Arheologie, la Universitatea „Aristotel” din Salonic. A urmat Masterul în traductologie la Universitatea din București și este doctorandă la Universitatea „Democritus”, din Komotini, Departamentul de Limbă, Filologie și Civilizație a Țărilor de la Marea Neagră. Este profesor de neogreacă și traducătoare. A tradus „Oamenii epocii fanariote” de Tudor Dinu (2018), pentru care a primit Premiul Uniunii Traducătorilor Greci.🎶 Evanthiei îi place să asculte:https://www.youtube.com/watch?v=SDrfqsqG-aM&ab_channel=YannisKotsiras_______________Acest episod face parte din sezonul „Grecia: revoluție și revoluții”, dedicat aniversării a 200 de ani de la Revoluția de Independență din Grecia, din 1821.Sezonul este realizat de către Fundația Culturală Greacă și Față/Verso, cu sprijinul Librăriilor Cărturești.Gazdele și realizatorii podcastului sunt Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat._______________Melodiile genericelor sunt preluate de pe siteurile freemusicarchive.org și freesound.org.fata-verso.roGazdele și realizatorii podcastului Față/Verso sunt Simina Popa și Claudiu Sfirschi-Lăudat.

Episode metadata supplied by the publisher feed · Published May 20, 2021

Embed this episode

Evanthia și Giorgos, doi greci care vorbesc româna ca Ozana cea frumos curgătoare, își amintesc de serbările cu personaje revoluționare de la școală, orele de istorie, ne recomandă muzică și scriitori greci, după ce încearcă să ne convingă — pe unii dintre noi — că în Grecia există două Zile Naționale și jumătate. ✎ Giorgos Alexandros Papadopoulos (George Alexandru Papadopol) este interpret de conferință, traducător autorizat, revizor și formator. Din anul 2014, este membru fondator și președ...

Distinct summary based on available episode metadata or transcript content.

NOW PLAYING

Grecia, revoluție și revoluții: despre serbări, cu Evanthia și Giorgos

0:00 29:27

No transcript for this episode yet

We transcribe on demand. Request one and we'll notify you when it's ready — usually under 10 minutes.

No similar episodes found.

Frequently Asked Questions

How long is this episode of Față/Verso?

This episode is 29 minutes long.

When was this Față/Verso episode published?

This episode was published on May 20, 2021.

Can I download this Față/Verso episode?

Yes. Use the download control on the episode player to save the publisher-provided media file.
URL copied to clipboard!