Învăț să mă bat sau să iau bătaie cu reguli? Despre durere, violență și miturile din sporturile de luptă – ALEXANDRU DINCOVICI

Există multe impresii greșite despre ce se întâmplă de fapt într-o sală de arte marțiale și ce abilități dobândesc practicanții pe parcursul antrenamentelor. Băieții, crescuți cu filme cu bătăi, se duc vrăjiți de abilitățile supranaturale ale actorilor în speranța că vor putea să facă și ei la fel ca eroii lor din copilărie. Alți practicanți sau alte practicante merg pentru a învăța să se apere și să facă față unor situații cu potențial conflictual din cotidian. Însă puțini știu ce-i așteaptă cu adevărat în sală, unde află că nu există doar un anumit tip de durere sau un anumit tip de violență, și uneori descoperă, pe pielea lor, că practica artelor marțiale este în mod indisolubil legată de reguli și de obiecte care îi limitează potențialul mult visat. Textul de față este rezultatul unei etnografii de șase ani în cluburi diferite și printre practicanții unor stiluri diferite de luptă. Am învățat pe pielea mea să suport, gestionez și provoc diferite tipuri de durere și am intrat într-unul din puținele „universuri” din societatea occidentală contemporană în care violența, sau cel puțin un subtip al acesteia, este considerată legitimă. Am descoperit însă, cu această ocazie, și că sportul de luptă nu este centrat în jurul violenței, și că legătura dintre cele două este mult mai complexă decât o vedem portretizată în mass media.În lectura actorului Daniel Popa, cu o ilustrație de Alex Săvescuhttps://antropedia.com/alexandru-dincovici/