Reziliența prin cultură. Smaranda Vultur - Câștigătoarea Premiului Romulus Rusan 2025

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡, 𝑏𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, privit ca loc de întâlnire a tuturor subiectelor sale de până acum, legate de plecări, exil, pierderi, traume sau deportări în Bărăgan? Care e, de fapt, în acest context, semnificația verbului „a asculta”? Se poate vorbi, oare, despre un fel de școală a ascultării și a privirii, dacă istoria orală se adresează auzului, dar și ochiului interior? Ce este memoria, în măsura în care ea trebuie să fie înțeleasă în relație cu trecutul? De ce avem nevoie de istorie orală la finalul unor perioade mai tulburi și mai complicate? Ce fel de patrimoniu descoperim în memoria pe care aceasta ne-o restituie? Memoria rănește sau mai degrabă vindecă? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur, laureată a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o extraordinară incursiune într-un lung parcurs de investigare a memoriei suferințelor prin care au trecut numeroasele comunități etnice din Banat în perioada comunismului, reliefând totodată remarcabilul patrimoniu material și spiritual pe care acestea l-au construit împreună înainte de instaurarea regimului totalitar în România.0:00 Intro0:14 Skip Intro09:50 „După aceea, e un ascultat peste timp, pentru că acum, când ascult poveștile, descopăr lucruri pe care nu le-am observat prima oară, detalii, de exemplu, care intervin în interviu ca un fel de laitmotiv.”20:30 „Eram foarte sigură pe mine când am scris 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ și celelalte, adică am făcut și un mic portret al personajului, așa cum mi l-a propus el. Altfel spus, fiecare povestitor vrea să fie un personaj al poveștii sale, ca actor, dar și un personaj care creează această poveste și care îți transmite o imagine.”29:29 „De exemplu, pe colectivizare am lucrat într-un proiect cu Katherine Verdery și Gail Kligman, pe Domașnea și Tomnatic, pentru că [aceste sate] erau extreme. La Tomnatic a început imediat înainte de ’50, iar Domașnea e ultimul sat colectivizat în ’62, cu rezistență în munți…”40:09 „De fapt, după război au avut loc deplasările astea mari de populații, deplasări forțate – unii, refugiați de război, unii mutați, unii fugiți, cum sunt acești etnici germani, care au fugit de război...”51:08 „Totdeauna, acest mit sau această poveste exemplară la care se referă propria memorie și istoria personală este un suport pentru a interpreta, pentru a raționaliza suferința și pentru a o pune în niște termeni acceptabili.”58:54 „De exemplu, Emil Botiș, care s-a ocupat, a făcut prin anii ’30, cu notarul din Tomnatic, un registru al celor pe care ei îi considerau francezi după nume.”01:09:11 „[Membrii] familiei Langer din Timișoara au fost ultimii proprietari ai Institutului Cultural Francez de pe [strada] Loga. Eu am făcut un interviu cu Marianne Duval, fiica lui Langer, la Paris…”01:20:30 „Ei sunt într-o arcă a lui Noe și pentru că fiecare poveste te poate duce pe un alt fir al istoriei. Foarte mult timp, aceste povești au avut pentru mine ceea ce istoricii – cei care fac istorie orală – numesc caracterul exploratoriu al istoriei orale.”01:28:51 „Eu nu sunt istoric. Am o formație de filolog, am ajuns ca lector de română la Paris și acolo mi-am făcut o specializare în antropologie istorică pe cont propriu, pentru că deja aveam interviuri făcute...”01:39:47 „Atâta timp cât se ascultă și se transmite memoria asta, se constituie ceea ce Pierre Nora, de exemplu, un mare istoric și teoretician al memoriei, a discutat în 𝐿𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒, o carte extraordinară...”01:49:38 „Cred că [memoria] mai degrabă vindecă, chiar dacă rana rămâne acolo și palpită în felul în care te raportezi la viața proprie...”