Biserica M28 București

Atunci când oferim în inima noastră tronul, pe care doar Dumnezeu ar trebui să se așeze, altor lucruri, fie ele chiar bune, ajungem orbi și plini de resentimente față de frumusețea și complexitatea Harului Lui Dumnezeu.

Când tânjim ce au cei necredincioși, credința se clatină; dar când privim la ce avem în Dumnezeu, inima își găsește adevărata bogăție.

lubirea de familie devine idolatră când îl iubim pe Dumnezeu prea puțin.

Succesul este un dar bun atunci când rămâne slujitor, dar devine un dumnezeu teribil atunci când îmi definește identitatea, îmi promite siguranță și cere închinarea inimii mele.

Deoarece Cristos ne-a răscumpărat pe deplin și ne-a unit cu Sine, Evanghelia distruge idolul sexualității și ne eliberează trupurile de dorințele seculare pentru a trăi ca temple dedicate exclusiv gloriei lui Dumnezeu.

Creăm idolul aprobării atunci când credem că salvarea stării noastre căzute va veni dinspre oameni și aprecierile lor.

Pentru a nu deveni idolatri, trebuie să cunoaștem cum se naște idolatria și cum ne putem feri de ea.

Certitudinea sfârșitului nu se vede doar în ce spunem despre viitor, ci și în felul în care ne trăim prezentul în lumina acelui viitor.

Când întâmpinăm scepticism privind ziua Domnului, Scriptura ne oferă certitudinea necesară pentru a continua să credem și să trăim sfânt.

Pentru a nu fi înșelată, comunitatea credincioșilor trebuie să învețe să-i demaște pe învățătorii falși.

Precedentul istoric dovedește că Dumnezeu îi judecă drept pe cei care se acomodează cu păcatul, dar îi scapă din încercare pe cei chinuiți de el.

Dezastrul spiritual se instalează când speculațiile îl detronează pe Cristos, transformând calea adevărului într-un drum spre distrugere.

Viața stabilă și sfântă este construită pe adevărurile lui Dumnezeu pe care nu avem voie să le uităm.

Adevăratul har nu ne lasă să adormim, ci ne formează continuu gândirea și ne face să ne străduim să creștem în evlavie.

O gândire sfântă se menține trează prin reamintirea darurilor divine, care ne protejează de ereziile distrugătoare.

Doar adevăratul har ne face neclintiți și ne încurajează să continuăm să trăim sfânt, în mijlocul suferinței.

Smerirea sub mâna tare a lui Dumnezeu este postura harului în care primim putere să rămânem sfinţi într-o lume ostilă.

În suferință, purtând haina smereniei unii față de alții, ne așezăm sub harul purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Creștinul poate suferi cu bucurie, deoarece suferința pentru Cristos face parte din planul lui Dumnezeu, confirmă unirea cu Cristos și conduce spre gloria viitoare.

Deoarece sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, suntem încurajați să nu renunțăm la a trăi în sfințenie.

Gândirea lui Cristos în suferință ne înarmează să înfruntăm presiunea lumii, înaintând în sfințenie chiar dacă suferim.

Botezul ilustrează unirea cu Cristos - arca salvării care ne garantează victoria finală și ne înarmează să trăim sfânt atunci când suferim.

Fericirea în Cristos este motorul care ne dă putere să facem bine atunci când lumea ne face rău.

Trăirea evlavioasă a credincioșilor este cea mai puternică apologetică în fața unei lumi ostile.

Pe scena căsniciei, purtarea și trăirea supusă a soților creștini îl arată pe Isus și menține neîntreruptă comuniunea dintre ei și Dumnezeu.

Suferința pe nedrept a lui Cristos ne oferă mântuire, dar ne și împuternicește să ne supunem, suferind nedreptatea după modelul Său.

Creștinul se supune autorităților omenești, pentru că este cu adevărat liber, ca rob al Domnului.

Isus Hristos, Cuvântul Întrupat, reprezintă manifestarea supremă a prezenței lui Dumnezeu printre oameni.

Un martor autentic nu își predică viața ca scop final, ci o folosește ca să arate spre viața lui Hristos.

Isus este Dumnezeul veşnic, sursa vieţii şi a luminii, întrupat în lume, ca oricine crede în El să primească viaţă veşnică și o bucurie deplină.

Purtarea noastră bună, în ciuda ostilităţilor celor necredincioşi, este un mijloc al harului prin care Dumnezeu îi poate mântui.

Pentru a îndura respingerea socială cauzată de trăirea în sfințenie trebuie să ne sprijinim pe Isus, Piatra Vie.

Pentru că a gustat bunătatea Domnului, creștinul leapădă păcatul și dorește Cuvântul Său pentru a crește în părtășia cu Hristos.

Dragostea frăţească este posibilă, pentru că izvorăşte din curăţirea și naşterea din nou, realizate prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Fiind născut din nou, credinciosul ascultă îndemnurile care îl încurajează să trăiască în lume, reflectând caracterul Tatălui său.

Datorită siguranţei mântuirii sale, credinciosul are motive să-L laude cu bucurie pe Dumnezeu chiar şi atunci când este întristat prin diferite încercări.

Relația specială cu Dumnezeu îl întărește pe credincios să aibă o purtare Sfântă chiar și în suferință.

Ne putem feri de ipocrizie în eforturile de a practica sfinţenia atunci când rugăciunile noastre sunt modelate de dorința ca Dumnezeu să fie sfinţit.

Credinciosul urmărește sfințenia mărturisind păcatul și continuând să se încreadă în iertarea primită la cruce.

Credinciosul este îndemnat să împlinească voia lui Dumnezeu cu privire la sfinţenie, urmărind puritatea şI integritatea sexuală.

Suntem chemați și motivați să trăim o viață sfântă, nu pentru a dobândi consacrarea, ci pentru că Dumnezeu ne-a consacrat deja în Cristos, prin har.

Adevărata trăire în sfințenie nu este despre un set de reguli pe care să îl respectăm, ci este rezultatul unei vieți trăite în dependență față de Duhul Sfânt.

De multe ori, involuăm în viața de credință, oferind mai multă atenție firii pământești, decât perseverăm, oferind atenție firii duhovnicești pusă de Dumnezeu în noi.

Credincioşii sunt chemați să trăiască noua lor identitate în Cristos printr-un stil de viaţă diferit de cel al lumii și diferit de trecutul lor precreştin.

Credincioșii, fiind disciplinați cu iubire de Dumnezeu prin diverse încercări, au nevoie de o susținere reciprocă pentru a continua să urmărească sfințenia.

Deși misiunea Bisericii întâmpină nenumărate piedici, Isus, prin Duhul Său, o înaintează la timpul și în modul Său perfect, fără nicio piedică.

Dumnezeu rămâne suveran chiar și în cele mai grele furtuni ale vieții, călăuzindu-și credincioșii prin încercări, întărindu-i prin promisiunile Sale și folosindu-i ca martori ai harului Său în mijlocul haosului.

Evanghelizarea nu este despre rezultate, ci despre credincioșia față de chemarea de a fi martori până la marginile pământului.

În situațiile în care întâmpini nedreptate, apăra-te, dar fă-o într-un fel în care, în mod ultim, îl mărturisești pe Isus și dreptatea Lui.

Dumnezeu lucrează providențial pentru a-și duce planul la îndeplinire, iar credinciosul este chemat să rămână curajos și curat în mărturia sa, indiferent de opoziție.