Skip to content
VULNERABIL podcast artwork

VULNERABIL

by Ramona Lazar

VULNERABIL este locul în care discut sincer și deschis cu prieteni și specialiști despre probleme, lupte și experiențe care ne schimbă viața. Plângem și râdem împreună, spunem lucrurilor pe nume, iar credința în Dumnezeu este elementul comun al poveștilor pe care le vei auzi aici. Te vei întâlni cu întrebări inconfortabile, persoane vulnerabile, traiectorii schimbate, resurse importante și sfaturi practice și ușor de aplicat. Ai parte de un altfel de conținut, care merge dincolo de poveste și te poartă într-o călătorie de descoperire a sursei problemei, dar și a soluției viabile - Dumnezeu.

From the show's RSS feed, refreshed Jun 19, 2025. Source feed.

Subscribe Bookmark

Episodes

  1. Dintr-o copilărie traumatică într-o căsnicie abuzivă. Victimele nasc victime si abuzatorii creează agresori :: CRISTINA BERINDEI [Ep 81]

    În acest episod îți fac cunoștință cu Cristina Berindei — mamă a trei copii, o slujitoare credincioasă a Domnului, cu o inimă răscumpărată prin harul lui Dumnezeu și o viață restaurată în moduri pe care, poate, nici ea nu și le-ar fi imaginat odinioară. Povestea Cristinei începe într-o copilărie...

  2. Evanghelia după IOAN - text integral :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  3. Evanghelia după IOAN - capitolul 21 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  4. Evanghelia după IOAN - capitolele 19 și 20 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  5. Evanghelia după IOAN - capitolele 17 și 18 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  6. Evanghelia după IOAN - capitolele 15 și 16 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  7. Evanghelia după IOAN - capitolele 13 și 14 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  8. O viață trăită cu folos, prin dedicare și rugăciune :: MARIA ROȘ [Ep 80]

    În episodul 80 am avut una dintre cele mai personale și prețioase conversații de până acum: o discuție liberă cu bunica mea, la vârsta de 85 de ani.A fost căsătorită timp de 58 de ani cu bunicul meu, Tata Gim, domnul Anchidim ROȘ, iar împreună au construit o familie impresionantă: opt copii…

    more
  9. Infidelitate, abandon, divorț. Ce înseamnă să trăiesc în adevăr? ::ANA-MARIA PUTINEANU ȘTIRB [Ep 79]

    Ana Maria Putineanu Știrb este invitata mea de astăzi. O prezență caldă, pasionată de oameni, de frumos și de Cuvântul lui Dumnezeu — nu de a-L citi superficial, ci studiat cu seriozitate și dedicare. Este designer vestimentar și creează rochii de mireasă prin brandul ei, zina.bridal. De…

    more
  10. Ai cancer! Ce (mai) urmează? :: ELIZA IANCU [Ep 78]

    Eliza Iancu este soție, mamă a trei copii, psiholog clinician, psihooncolog și o femeie care nu vorbește despre durere din cărți, ci din propria ei viață. O viață în care, la un moment dat, diagnosticul de cancer nu a fost doar un concept, ci o realitate care i-a schimbat complet perspectiva. Am...

  11. Evanghelia după IOAN - capitolele 11 și 12 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  12. Evanghelia după IOAN - capitolele 9 și 10 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  13. Evanghelia după IOAN - capitolele 7 și 8 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  14. Evanghelia după IOAN - capitolele 5 și 6 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  15. Evanghelia după IOAN - capitolele 3 și 4 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  16. Evanghelia după IOAN - capitolele 1 și 2 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  17. Evanghelia după LUCA - text integral :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  18. Cum creștem băieți pregătiți teologic :: ANDREI CROITORU [Ep 77]

    Găsește și tu vacanța potrivită pentru tine și familia ta alături de ROȘU TOUR TRAVEL - ⁠[email protected]⁠Astăzi stau de vorbă cu Andrei Croitoru. Andrei este soț, tată, scriitor și slujitor. Se remarcă prin pasiunea lui pentru doctrina sănătoasă, claritatea cu care explică adevărurile...

  19. Evanghelia după LUCA - capitolele 23 și 24 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  20. Evanghelia după LUCA - capitolele 21 și 22 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  21. Evanghelia după LUCA - capitolele 19 și 20 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  22. Evanghelia după LUCA - capitolele 17 și 18 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  23. Evanghelia după LUCA - capitolele 15 și 16 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  24. Evanghelia după LUCA - capitolele 13 și 14 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  25. Evanghelia după LUCA - capitolele 11 și 12 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  26. Evanghelia după LUCA - capitolele 9 și 10 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  27. Evanghelia după LUCA - capitolele 7 și 8 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  28. Microbiomul intestinal: cum ne influențează alimentația sănătatea :: AMELIA DENISA GUȚU [Ep 76]

    Găsește și tu vacanța potrivită pentru tine și familia ta alături de ROȘU TOUR TRAVEL - [email protected] După impactul puternic pe care l-a avut primul episod cu Amelia Denisa Guțu, adică episodul 74, unepisod care a atins profund inimile multor ascultătoare, revenim cu o conversație…

    more
  29. Evanghelia după LUCA - capitolele 5 și 6 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  30. Evanghelia după LUCA - capitolele 3 și 4 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  31. Evanghelia după LUCA - capitolele 1 și 2 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  32. Evanghelia după MARCU - text integral :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  33. Evanghelia după MARCU - capitolele 15 și 16 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  34. Evanghelia după MARCU - capitolele 13 și 14 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  35. Evanghelia după MARCU - capitolele 11 și 12 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  36. Evanghelia după MARCU - capitolele 9 și 10 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  37. Evanghelia după MARCU - capitolele 7 și 8 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  38. Evanghelia după MARCU - capitolele 5 și 6 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  39. Mai există femei ca cea prezentată în Tit 2? :: ADRIANA COSMAN [Ep 75]

    Adriana Cosman este soție, mamă, bunică și mentor. Un om care nu vorbește despre lucrurile spirituale și despre faptele care însoțesc credința doar din teorie, ci le trăiește. Este un mentor atât „din față”, cât și din intimitatea casei ei, îngrupuri mici și relații profunde, construite în timp…

    more
  40. Evanghelia după MARCU - capitolele 3 și 4 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  41. Evanghelia după MARCU - capitolele 1 și 2 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  42. Evanghelia după MATEI - capitolele 27 și 28 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  43. Evanghelia după MATEI - capitolele 25 și 26:: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  44. Evanghelia după MATEI - capitolele 23 și 24 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  45. Evanghelia după MATEI - capitolele 21 și 22 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  46. Evanghelia după MATEI - capitolele 11 și 12 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  47. Evanghelia după MATEI - capitolele 17 și 18 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  48. Evanghelia după MATEI - capitolele 15 și 16 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri. Acest proiect nu este despre performanță,...

  49. Evanghelia după MATEI - capitolele 13 și 14 :: în lectura Ramonei Lazar

    Acest proiect de narare a Scripturii este inițiat de Ramona Lazar, gazda podcastului #VULNERABIL, și constă în citirea integrală a Evangheliilor, fără comentarii sau explicații, doar textul biblic așa cum este, într-un ritm zilnic, de luni până vineri.Acest proiect nu este despre performanță,...

  50. Nu am știut că pot să fiu și slabă... :: AMELIA DENISA GUȚU [Ep 74]

    În episodul de astăzi, cel de-al 74-lea, stau de vorbă cu AMELIA DENISA GUȚU, nutriționist și consilier creștin, o femeie a cărei viață a fost marcată mulți ani de relația complicată cu propriul corp și de modul în care ceilalți – în special familia foarte apropiată – s-au raportat la greutatea…

    more

About this show

VULNERABIL este locul în care discut sincer și deschis cu prieteni și specialiști despre probleme, lupte și experiențe care ne schimbă viața. Plângem și râdem împreună, spunem lucrurilor pe nume, iar credința în Dumnezeu este elementul comun al poveștilor pe care le vei auzi aici. Te vei întâlni cu întrebări inconfortabile, persoane vulnerabile, traiectorii schimbate, resurse importante și sfaturi practice și ușor de aplicat. Ai parte de un altfel de conținut, care merge dincolo de poveste și te poartă într-o călătorie de descoperire a sursei problemei, dar și a soluției viabile - Dumnezeu.

Hosted by

Ramona Lazar

Frequently asked questions

How many episodes does VULNERABIL have?

VULNERABIL has 80 episodes on PodParley. The most recent episode was published on June 18, 2026.

What is VULNERABIL about?

VULNERABIL este locul în care discut sincer și deschis cu prieteni și specialiști despre probleme, lupte și experiențe care ne schimbă viața. Plângem și râdem împreună, spunem lucrurilor pe nume, iar credința în Dumnezeu este elementul comun al poveștilor pe care le vei auzi aici. Te vei întâlni cu...

How often does VULNERABIL release new episodes?

VULNERABIL publishes every two weeks, based on its 80 episodes since February 2023.

Who hosts VULNERABIL?

VULNERABIL is created and hosted by Ramona Lazar.
Link copied